x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

19 iulie 2004: Blaj - IAS cu castel in curte

0
19 Iul 2004 - 00:00

Contele Bethlen Miclos a inceput constructia, pe baza propriului proiect, in 1668. Ilonka, o ultima mladita a neamului Bethlen, ar vrea sa primeasca inapoi castelul din Sanmiclaus. Cererea de retrocedare n-a avut insa nici un raspuns.

Un castel fara geamuri, cu podele sparte si cu tencuiala cazuta. Sta cuminte si ruinat in fundul unei curti in care functioneaza parcul de masini agricole din Sanmiclaus.
CARMEN PLESA

Poarta principala - una mare, urata, din fier - te trimite pe un drum batatorit, umbrit pe o parte si pe alta de copaci. Pe stanga - fostul IAS (acum parc de masini agricole): muncitori, tractoare, o magazie veche.

Un castel fara geamuri se zareste la capatul drumului pe care candva grofii ieseau la plimbare in caleasca. Scarile din fata cladirii sunt si ele prapadite. Acum cativa ani erau inca impodobite cu doi lei falnici, isi amintesc taranii, dar a venit cineva si i-a luat. Nu se poate intra in castel. Usile sunt inchise cu lacate mari si lanturi ruginite. Dam un ocol. In spate, pe unde curge Tarnava Mica, sta sa cada balconul castelului, unde, in vremurile bune, se dadeau baluri de pomina.

Nimeni nu stie cine ar putea avea cheile de la castel. Asa ca ochim o fereastra mai accesibila, ramasa fara geam, ne cataram si sarim pe podeaua subreda din interior. Pe jos sunt aruncati cativa pumni de ovaz. Trecem dintr-o camera in alta cu grija, de teama ca podele o sa cedeze si o sa ne pomenim undeva in subsolul pe care comunistii l-au transformat la un moment dat in inchisoare. Camerele de la primul etaj sunt goale. Nimic din luxul de altadata pe care si-l amintesc oamenii locului: pian, argintarie, mobila comandata la Viena...

O scara in spirala te duce la urmatorul etaj. Satenii spun ca scara a fost o minunatie, dar s-a gasit un binevoitor care a smuls sculpturile ce sustineau balustrada. Urma lor s-a pierdut. Treptele sunt subrede si scartaie jalnic.

Terasa unde se tineau balurile grofilor da spre Tarnava. Pe partea cealalta a raului, pe la 1700, nobilii de la castel construisera un parc. Taranii mai spun, din ce au auzit de la stramosi, ca un tunel subteran lega acest castel de cel de la Cetatea de Balta. Si tunelul ar fi fost atat de lat incat nobilii puteau sa-si faca vizite unul altuia cu trasura. Cee ce pot sa confirme cei care lucrau la IAS este ca o parte a unui tunel construit pe sub castel s-a prabusit prin anii ’80 si ca un inginer a astupat in totalitate galeria, pentru e evita accidentele.

Pe locul unde altadata treceau in ritm de vals vienez condurii conteselor unguroaice, acum se casca numai crapaturi. Asa de mari si de dese, incat incep sa cred ca greutatea noastra i-ar putea fi fatala terasei pe sub care curge Tarnava Mica.

ISTORIE. Contele Bethlen Miclos (cel care a dat si numele satului) a inceput constructia, pe baza propriului proiect, in 1668. Inainte, pe locul castelului era un vechi conac al familiei.

Contele a folosit piatra de la fostul conac al familiei si de la vechea cetate medievala Egur, care se inalta pe un deal din apropierea satului. Din cauza materialelor vechi, o parte din boltile pivnitei si fundatia au avut de suferit de-a lungul timpului si au fost de mai multe ori refacute.

Cand au incetat nobilii Bethlen sa locuiasca la castel nu prea stie nimeni. O legenda care circula prin partea locului spune ca grofii au fugit intr-o noapte, cu doar cateva valize, de teama iobagilor rasculati. Nu s-au mai oprit pana la Viena.

TRANSFORMARI. In 1856, castelul a ajuns in proprietatea baronului Bruckenthal, care s-a ocupat de restaurarea cladirii si a infiintat aici o scoala agricola.

Dupa ce au ajuns comunistii la putere, castelul a trecut in proprietatea IAS-ului de la Jidvei. In camerele cu mobila luxoasa s-au mutat familiile inginerilor repartizati la Sanmiclaus, dar si mulgatorii de la ferma, adusi de prin alte parti ale tarii. Timp de 50 de ani, castelul a fost, pe rand, gradinita de copii, inchisoare, cantina, carmangerie, sectie de sampanizare. Frescele si stucaturile colorate, sculpturile lui Elios Nicolae au disparut pe rand...

CHIRIASII. Treptele scartaie sub pasii nostri. Escaladam iar ferestrele, ca sa ajungem in curte. Pornim spre biserica reformata din sat, aproape la fel de batrana ca si castelul, ridicata de aceeasi familie de nobili. Un preot tanar, venit de curand intr-un sat imbatranit, si-a adunat in jur cativa copii. Rasuna visinii din curte de harmalaia pe care o fac micutii. Biserica e bine pastrata - cu bancute care miros a lemn vechi si un amvon sculptat in piatra. Cand s-au facut sapaturi pe langa locas, preotul a gasit si a pastrat bucati din vechea cetate de aparare Egur, din care a fost construit castelul. Prin mainile noastre trec bucatile din ziduri vechi de sute de ani.

Satenii din Miclaus ne-au indreptat spre Jidvei: acolo o sa-l gasim pe domnul Popa Patru si pe sotia sa, cel mai simpatic cuplu care a locuit la castel cu chirie.

"Asta se intampla intre anii 1963-1984", isi aminteste doamna Popa. Pe atunci, ea era profesoara de romana la scoala din Sanmiclaus, iar sotul - inginer la IAS. Ocupau o parte din primul nivel al castelului. Gradina de flori, mandria doamnelor Bethlen, se mai pastra si era o splendoare, marturiseste profesoara. Vecinii de de deasupra erau mulgatori care fusesera adusi de prin toata tara ca sa lucreze la ferma. Chiria era mica, in castel fusesera trase gaze, se facusera sobe de teracota si era o placere sa locuiesti acolo. In 1984 au fost nevoiti sa se mute, pentru ca tot castelul a fost transformat in sectie de sampanizare.

VANDALISM

"Scara a fost o minunatie, dar s-a gasit un binevoitor care a smuls sculpturile ce sustineau balustrada. Urma lor s-a pierdut" - Localnic

DISTRUS

La Bethlen s-a filmat "Horea". Gurile rele spun ca scenaristii au demontat o parte din stucatura, ca sa le iasa mai bine la socoteala cadrele, si au lasat vraiste in urma lor. Autoritatile locale nu se intereseaza de soarta lui, pentru ca nu-l au in evidenta. Bethlenul este trecut insa pe lista monumentelor istorice care intra in patrimoniul national. "Nu e treaba noastra, ci a celor de la IAS Jidvei, care-l au pe acte", se scuza cei de la Primaria din Sona, de care apartine satul Sanmiclaus. Ilonka, o ultima mladita a neamului Bethlen, ar vrea sa primeasca inapoi castelul ridicat de strabuni. Cererea de retrocedare n-a avut insa nici un raspuns: "Nu ne intereseaza, daca nu tine de noi", imi recita reprezentantii Primariei. In ferestrele castelului ridicat de Bethlen Miclos nu se mai reflecta azi nici un chip de contesa imbracata dupa jurnalele de moda de la Viena si Paris. Castelul moare cate un pic, cu fiecare bucatica din blazonul celor din neamul Bethlen, care se scurge incet pe terasa balurilor de altadata.
Citeşte mai multe despre:   castelul,   castel,   descoperirea romaniei,   bethlen

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de