x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei 3 iulie 2004: Podul Inalt - "Stefan cel Mare", filmul vietii mele

3 iulie 2004: Podul Inalt - "Stefan cel Mare", filmul vietii mele

03 Iul 2004   •   00:00
3 iulie 2004: Podul Inalt - "Stefan cel Mare", filmul vietii mele

Pentru mii de tarani din zona Podul Inalt, faptul ca au facut figuratie in filmul "Stefan cel Mare - Vaslui 1475" a ramas ca unul dintre cele mai importante momente din viata.

VIOREL ILISOI

Au trecut 30 de ani de la turnarea filmului. Dintre cei care au facut figuratie in film ori au contribuit cu ceva cat de neinsemnat la realizarea scenelor de lupta putini mai sunt in viata.

Dam de Vasile Stratina, un mos de 80 de ani. Avea 50 de ani cand seful CAP-ului i-a spus sa-si inhame caii si sa se prezinte la Vaslui, unde "niste tovarasi de la Bucuresti cauta actori spatosi, cu cal de acasa".

Bataie intre sate

Vasile Stratina a sarit in sus de bucurie cand a auzit ca va aparea in film. Nu credea ca i se va face onoarea asta tocmai lui, un oarecare sef de echipa la ferma vegetala a CAP-ului. Mii de tarani din satele invecinate au fost luati atunci, in 1973, cand regizorul Mircea Dragan a filmat scenele de lupta pentru filmul "Stefan cel Mare - Vaslui, 1475". Batranul nu vorbeste despre al doilea razboi mondial, prin care a trecut fara fapte de arme remarcabile, cat despre batalia reconstituita cinematografic prin partile locului. "Am fost zece zile la Paiu, ca acolo s-a facut filmul, povesteste batranul, si am facut ce ne spuneau domnii aceia care faceau filmul. Plecam dimineata de acasa, imbracat cu hainele mele, acolo puneau pe mine un burnuz, imi dadeau o ghioaga si ma puneau sa fiu cum ar fi un fel de comandant de pluton peste mai multi cu ghioagele... Noi eram razesii, turcii erau niste batalioane de soldati adusi de la Husi. Dar tot la turci erau si aceia din Valeni, sat la care noi ii zicem Valea Rea, ca acolo toti beau si-s pusi tot timpul pe harta. Noi ne faceam ca dam, ei dadeau in serios, au spart multe capatani, ca aveau dusmanie cu oamenii din alte sate."

"Hai, frati, navala dati!"

Mos Vasile isi aminteste ca in alt sat, la Sacuieni, unde erau si depozitele cu recuzita, inclusiv ghioagele facute de Ocolul Silvic, se adusesera, in grajdurile CAP-ului, 20 de cai de la Bucuresti, dresati. Gloata venea fiecare cu calul lui de acasa. Vedeai niste martoage de-ti era mila, dar la inghesuiala nu se cunostea. Taranii luau din sura, cand plecau la filmare, furci, topoare, coase, imblaciuri. Ajunsi pe camp, prea multe indicatii nu trebuia sa li se dea, fiindca ei, ca moldoveni adevarati, aveau in sange simtul bataliilor. Nu primeau nici un ban pentru figuratie. Ziua de filmare era zi muncita la CAP, la care li se mai adauga jumatate de zi. "N-a fost greu sa joc in filmul ista, care e cel mai bun film de la noi, facut exact cum a fost batalia de la Podul Inalt, zice veteranul Vasile Stratina. Noi numai asteptam semnalul si stiam noi ce aveam de facut. Strigam: "Hai, frati, navala dati, tara v-o aparati!", atat aveam de spus in film, si in rest fugeam pe toate dealurile si ne bateam o data, de doua ori, pana iesea filmul bine."

Nu s-a recunoscut in film

In calitatea lui de sef al ghiogarilor, Vasile Stratina i-a cunoscut pe Mircea Dragan, pe Gheorghe Cozorici, imbracat in Stefan cel Mare, pe Iurie Darie... Acesta este iarasi un moment de neuitat din viata lui... Cand i-a revazut in film, in 1974, de emotie nici n-a observat ca era si el pe acolo. Dar l-au recunoscut ceilalti din sala caminului cultural. A auzit undeva expresia asta: "Filmul vietii mele" si o foloseste cu candoare: "Stefan cel Mare" e filmul vietii veteranului Stratina si asta nu doar pentru ca ar fi unicul film in care a aparut... El crede ca ar trebui sa fie si "filmul poporului roman, si-l vada toti de o mie de ori, ca sa invete ce oameni erau moldovenii pe vremea aceea si sa le fie rusine in ce hal au ajuns azi".

"Cozorici l-o batut pi Suliman"

Sateanul care s-a oferit sa ne fie ghid, tot Vasile, insufletit de patriotismul si cerbicia mosului, vrea sa arate ca stie si el cate ceva despre Stefan cel Mare, chiar daca nu e de prin partile locului: "Asa, di mult, cand o vinit turcii, s-o batut aici, pe dealurili aiestea si Cozorici l-o batut pi Suliman". In toate satele din zona, istoria a fost acaparata de film. Personajele glorioasei epoci a lui Stefan Cel Mare nu mai au nume, nu se mai stiu multe despre ele. Se vorbeste insa de vitejia lui Gheorghe Cozorici sau Iurie Darie, iar despre paganul de Colea Rautu se spun lucruri pe care bietul om n-ar suporta sa le auda. Asta mai ales in nenumaratele bodegi din Muntenii de Jos, unde, pe o caldura doboratoare, se beau rachiuri de 5.000 suta. Mos Vasile Stratina nu bea decat o bere, privindu-i cu dispret pe cei care-i trec pe la poarta pe trei carari.

SCENARIU

"Plecam dimineata de acasa, imbracat cu hainele mele, acolo puneau pe mine un burnuz, imi dadeau o ghioaga si ma puneau sa fiu un fel de comandant" - Vasile Stratina (figurant)
×