Singurul pictor din Darabani a facut profesionala de energetica in Deva, apoi seralul in orasul natal. A invatat sa picteze icoane in primii patru ani de boala.

Vasile Foca - iconarul din scaunul cu rotile

Despre Vasile Foca, singurul pictor din Darabani, localnicii vorbesc cu respect si cu admiratie. In momente de efuziune se vorbeste despre el ca despre un sfant.

Vasile Foca sta de 21 de ani intr-un scaun cu rotile. Intr-o dimineata neagra, pe 13 iulie 1983, s-a trezit ca nu-si mai poate misca picioarele. Era in spital la Dorohoi, la cateva zile dupa o operatie simpla, pe care o fac si copiii la gradinita, pe papusi - i s-a deschis o ciuma de furuncul aparut sub brat. "Era asa, ca o nuca moale", zice sotia lui, Elena. Ea a nascut pe 16 iulie, la trei zile dupa nenorocire. Avea 24 de ani.

Vasile Foca era un zdrahon de barbat, care putea sa macine pietre in dinti, si dintr-o data n-a mai fost decat o bucata de carne care avea nevoie sa fie impinsa de ici pana colo. Avea 29 de ani. Nu-si traise viata. A incercat de doua ori sa se sinucida. Nevasta si copiii i-au intins un pai, de care el s-a agatat ca inecatul. Si traieste si azi. Fericit, in felul lui.

PASAPORT SPRE VIATA. Cat era pe picioarele lui, electricianul Vasile Foca nu se intalnea cu pictura decat atunci cand sefii il trimiteau sa scrie lozinci comuniste. Avea mana, cum se spune. Facea litere frumoase, pentru lozinci, iar pe geamurile restaurantelor comunale picta cele mai frumoase mamaligi cu ochiuri. Cand nu s-a mai putut urni, s-a apucat, ca sa nu moara de tot, sa picteze si sa coasa goblenuri. De vreo 20 de ani sta in camera lui, la etajul trei, adica foarte departe de lume, si picteaza. Traieste. Nu are pensie, fiindca nu avea, dupa lege, vechime de 10 ani. Asa ca primeste doar un ajutor social de un milion si ceva, plus doua jumate pentru insotitor. "Numai noi stim cum ne descurcam de la o zi la alta", zice Otilia, fata mai mica. Ea a venit pe lume la cativa ani dupa ce Vasile Foca a ramas paralizat, a fost primul pasaport spre viata al tatalui ei.

TATA FERICIT. Vasile Foca are un baiat preot, o fata in facultate, la Iasi, si inca o fata, in clasa a douaspea. "Fetitele noastre, zice nevasta pictorului, Elena, nu ies din cuvantul lui. Il iubesc. Daca ar putea, l-ar tine numai in brate." A pictat sute de icoane, de dragul artei si pentru a da un rost vietii. A vandut numai cateva, restul le-a facut cadou la prieteni si la rude, la batranele din Darabani, care nu aveau bani sa-si puna o icoana pe perete. Ar picta si ar coase si mai mult, pentru ca asta il tine in viata, insa ata si culorile sunt prea scumpe. Picteaza cu niste cioate de peneluri, dar si asa le arata copiilor din bloc ce frumusete poate face o mana de om cu picioare moarte, ca vin singuri si se roaga: "Nenea Vasile, lasa-ne sa vedem cum faci!". Iar el pune cruci pe fruntile sfintilor, stiind ca langa el sunt copii care, dupa o miuta, ar putea invata mestesugul icoanelor. Si, mai ales, arta de a trai.

Jurnal de campanie

Data plecarii: 21 iunie 2004

Distanta parcursa: 2.283 km

Localitati tranzitate: 192

ALEXANDRU NASTASE

A doua zi in Darabani a fost mai aglomerata decat in planul pe care ni-l facusem. Socoteala de acasa ni s-a dat peste cap chiar din momentul in care am intrat in oras. Dupa cateva discutii cu oamenii locului, apare un nou subiect: intr-o monografie a orasului, publicata in anii infloritori ai interbelicului, se sustine ca biserica veche din Darabani este o copie in miniatura a Bisericii "Sfanta Sofia". Cea mai mare biserica a crestinatatii are o copie in miniatura la Darabani. Merg impreuna cu Cristi Petru sa ne documentam. Imediat ce ne iese in cale, vraja se destrama. Copia este mai degraba nereusita. Sunt singurul din grup care a vazut originalul si sunt putin dezamagit de miniatura din nordul Modovei. Il vizitam acasa pe parintele Dumitru Avirvarei, care insa nu are nici el prea multe date despre lacas. Are cateva documente "mostenite" de la preotii care au slujit inaintea sa la biserica, dar acestea nu contin prea multe informatii. Construirea bisericii este invaluita in mister.

Dupa documentare, ma indrept cu Cristi la una dintre cele mai fancy localuri din Darabani. Chelnerita Cezara se unduieste lasciv pana la masa noastra si ne intreaba pe sub gene ce ar putea sa ne aduca de la bar. Nu sunt prea multe pe meniu, nici macar apa minerala, dar Cezara ne imbie la un dialog presarat cu umor moldovenesc. A terminat liceul vara asta si vrea sa vina in toamna la Bucuresti, sa lucreze la mica firma pe care o are matusa-sa in Capitala. Naiva, isi imagineaza ca Bucurestiul e un Darabani putin mai mare. Intre timp, face pe chelnerita si se plange ca patronul, desi ii da salariu bun, o pune sa lucreze cateodata si 24 de ore neintrerupt. E fericita ca se "are bine" cu fiica acestuia si cu niste baieti de prin oras, si asta e tot ce-i trebuie.

Viorel impusca iar un subiect care-i este caracteristic: un pictor mai nu stiu cum. Cum-necum, ii reuseste de fiecare data sa gaseasca subiecte bune. E fericit ca i-a promis Cristi ca-i face cinste, desi de Sfantul Petru a fost ziua numelui de familie.

Gabi Burlacu incearca un nou subiect de prima pagina: ii ia pe fotoreporterul Christian Silva si pe soferul Florin si o pornesc spre granita. Nu dureaza mult si se intoarce victorios. Avem carnita, vamesii au confiscat anul acesta un BMW de 200.000 de dolari, furat din Occident si care urma sa ajunga in Rusia. Catalin si fotoreporterul Victor documenteaza un articol despre indeletnicirile contemporane ale localnicilor, odata vestiti mestesugari. Se intorc nadusiti, au mers prin tot oraselul asta micut si nu au gasit o sticla de suc. Injurand printre dinti, au cumparat o sticla mare si acum incearca sa-si traga putin sufletul inainte de a pleca din nou pe teren, la un alt subiect. Ne odihnim 30 de minute in parohia bisericii noi, unde parintele Constantin Panzaru ne omeneste cu niste japoneze facute chiar in brutaria din curtea bisericii. Arsita se mai domoleste spre asfintit. Am incheiat toate subiectele pe care le vizasem. Ne urcam in masini si pornim spre Humulesti, satul natal al lui Ion Creanga, astazi un cartier al orasului Targu Neamt.

DRUMUL CARAVANEI

Etapa I - Hamangia

Etapa a II-a - Histria

Etapa a III-a - Jurilovca - Sulina - Sf. Gheorghe

Etapa a IV-a - Namoloasa - Marasesti

Etapa a V-a - Podul Inalt

Etapa a VI-a - Flamanzi

Etapa a VII-a - Darabani

Etapa a VIII-a - Humulesti

Etapa a IX-a - Tihuta

Etapa a X-a - Praid

Etapa a XI-a - Corund

Etapa a XIII-a - Horea, Avram Iancu, Rosia Poieni

Etapa a XIV-a - Castelul Huniazilor, Ghelari

Etapa a XV-a - Sarmizegetusa

Etapa a XVI-a - Petrila

Etapa a XVII-a - Maglavit

Etapa a XVIII-a - Izlaz

Etapa a XIX-a -Silistea Gumesti

Etapa a XX-a - Cuca Macaii

CUM NE PUTETI CONTACTA

Caravana Jurnalul se va opri in localitatea dumneavoastra, conform traseului pe care vi l-am anuntat. Conectati-va la ea! Stiti amanunte interesante din trecutul localitatii? Sunteti eroii unei intamplari petrecute in ea? Aveti probleme cu autoritatile, va confruntati cu greutati de care ar trebui sa stim? Vreti sa ne povestiti pur si simplu despre orasul, comuna, satul dumneavoastra? Scrieti-ne sau sunati-ne! Localitatea dumneavoastra are o rezonanta in istorie, noi vrem sa-i aflam prezentul. O echipa a Jurnalului National va fi permanent in contact cu dumneavoastra.

Jurnalul NaTional, Piata Presei Libere nr. 1, Corp D, etaj VIII, Sector 1, Bucuresti

Telefon: 021-224.55.48

Fax: 021-222.36.29

romania@jurnalul.ro Daca doriti sa dialogati cu redactorii nostri intrati in forum la www.jurnalul