"Cu sapa si cu lopata, noi vom da canalul gata"

Jurnalul National: Cat timp au muncit la "Canal" detinutii politici din Colonia Columbia?

Au construit Canalul Dunare-Marea Neagra, de la Cernavoda si pana la Agigea, in aproape patru ani. Lucrarile au inceput in 1950 si s-au terminat in 54. Pe locul respectiv, inainte, era un fel de mlastina, care se intindea de la Cernavoda pana la Medgidia si i se spunea Valea lui Carasu.

De ce i s-a spus Columbia?

Pentru ca acum vreo 150 de ani, era o rafinarie de petrol, iar patronul era columbian.

Stiti a cui a fost ideea construirii Canalului?

Stiu, pentru ca am citit "Delirul". Gheorghiu Dej s-a dus la Moscova, s-a plans "cabinetului" ca are foarte multi bogatasi care sunt imporiva partidului comunist si nu stie ce sa faca cu ei. De-acolo i s-a dat aceasta idee: sa faca un canal, sa-i ridice pe toti bogatasii si oamenii destepti, iar constructia canalului sa fie in grija lor. Cand s-a intors in Romania, Dej a luat hotararea sa construiasca imediat canalul. Pe parcurs, proiectul s-a schimbat si n-a mai fost pana la Capul Midia, ci pana la Agigea. Constructia a durat pana in ’55, iar "Canalul" s-a finalizat pe timpul lui Ceausescu, in 1984.

Cat de mare era aceasta colonie?

Se intindea pe o suprafata de 2-3 km si cuprindea peste 7000 de oameni. Erau numai oameni varstnici, intelecuali si bine pregatiti profesional.

Unde locuiau detinutii in colonie?

In baraci. Femeile nu aveau voie sa stea impreuna cu barbatii. Detinutii erau bine paziti de militieni. Noi le spuneam caralii.

Evadati spre moarte

De sus, ce vedeati in interiorul Coloniei?

Cum ii scot pe detinuti dimineata, la munca, in coloane de cate patru. Ii duceau la Dealul Garii, pe locul actual al Garii Portuare. Se pregatea terenul pentru Canal. Seara, la ora 19:00, ii aducea inapoi. Dupa-amiaza, mancarea le era dusa cu carutele, in bidoane. Cand plecau la lucru, detinutii cantau cantece patriotice si strigau lozinci cu sapa, pentru ca atunci nu erau utilaje modernizate: "cu sapa si cu lopata noi vom da canalul gata".

Au incercat sa evadeze?

Foarte multi. Unii dintre ei, nestiind ca Dunarea-i asa adanca, si-au gasit sfarsitul in ea, cand au incercat sa fuga. Altii au luat-o prin via noastra, din spatele casei. Pe unii i-au prins, altii cred ca au mai scapat.

Impuscaturile se auzeau des?

Cam la doua-trei saptamani. Ii vedeam pe caralii care-i cautau pe aici. Se duceau dupa ei chiar pana in comuna apropiata.

Adapostiti in secret

BATRANETE. La 67 de ani, Georgeta nu a uitat cum erau pusi la munca detinutii

Vorbitoarele erau planificate, dar in momentul in care dadeau dovada de acte de indisciplina, li se interzicea vorbitorul. Primeau pachete. Dupa sapte seara, nu mai aveau voie la vorbitor si atunci, familiile lor ramaneau in oras. La vremea aceea, tata era carutas in Asociatia Carutasilor din Cernavoda. Cand intra in colonie cu caruta in care transporta piatra si caramida pentru constructia baracilor, le lasa sub caramizi pachete de tigari, dar si bilete de la persoanele pe care le adapostea. Acum voi face destainuiri pe care nu le-am mai facut. Din familiile detinutilor care ramaneau in oras, tata-i mai adapostea pe unii dintre ei. Maica-mea plangea si spunea: "Nicule, nu aduce oameni din astia in casa la noi". "Dar si ei sunt oameni si trebuie sa doarma intr-un adapost", ii zicea el. In camera in care stateau rudele detinutilor, numai tata intra. Noi, copiii, nu aveam voie. Ii vedeam cand veneau, stiam ca-i domn de la Bucuresti, ori de la Timisoara, si-atat.

In 1953 au murit foarte multi detinuti din cauza alimentatiei, a muncii, dar mai ales din cauza gerului. In anul acela a fost o iarna cumplita. O soba la o baraca de 15-20 de metri lungime, va dati seama ca nu era suficient. In nenumarate ori, cand aduceau mortii de la Dealul Garii, insoteam si noi caruta pana la cimitir. Nu erau ingropati in sicrie, ci pusi in cutii de lemn, cate doi . Aveam o prietena, Gina Basarabeanu. Ne tineam dupa caruta, iar caralii ne goneau, insa noi tot ne duceam sa vedem cine e mort. Dar pe cruce nu scria nimic. Nici un nume. Cutia cu morti era insotita de trei-patru detinuti, dar nici un preot nu le facea slujba. Veneam acasa si-i spuneam lui tata: "azi au mai ingropat doi detinuti".

Geogeta Marinoiu despre viata detinutilor