Director sub toate regimurile

In halele fabricii de ciment de la Tasca am gasit povestea de succes a unui copil de muncitor din Turda. Dragostea pentru cuptorul de clincher l-a ajutat sa treaca mai usor peste comunism, tranzitie si capitalism.

La 17 ani, Nicolae Salagean si-a inceput ucenicia in meseria de operator-arzator la cuptorul de clincher de la Fabrica de Azbociment si Ciment din Bicaz. Tocmai absolvise scoala profesionala de specialitate din Turda si venise, in urma repartitiei, la Bicaz, doar cu gandul de a obtine o "negatie", astfel incat sa se poata intoarce acasa. Provenea dintr-o familie saraca, iar fabrica din Bicaz ii suportase cheltuielile de scolarizare, dar el nu era dispus sa-si achite datoria. Tanarul isi va lua gandul de la a obtine acordul sponsorului pentru a-si cauta un loc de munca in Ardeal, asa cum habar n-avea ca Bicazul, cu Cheile si oamenii lui, aveau sa-i devina casa si familie.

TRASEU. Nicolae Salagean si-a continuat studiile, mai intai urmand cursurile serale ale Liceului din Bicaz, apoi pe cele ale scolii de maistri. Dupa ce a terminat si facultatea, repartizat la Cluj, cimentistul avea sa ajunga la ministru, in audienta, pentru a se putea intoarce in Bicaz. Micul orasel din apropierea Ceahlaului era locul unde tanarul isi intemeiase deja o familie. Postul pe care il lasase liber inainte de a pleca la studii, tehnolog la cuptorul de clincher, nu fusese ocupat. L-a luat in primire. Doar pentru doua zile, pentru ca inginerul Salagean primeste o sarcina extrem de dificila, dar in aceeasi masura la fel de atractiva: coordonarea activitatilor de instalare si punere in functiune a celei de-a doua linii tehnologice de la Tasca, noua sectie a Fabricii de Ciment si Azbociment Bicaz. In octombrie ’80, obiectivul a fost inaugurat, iar succesul i-a deschis lui Nicolae Salagean drumul spre ierarhia cimentului. Un an mai tarziu, turdeanul a fost uns sef al fabricii din Tasca, iar in ’88 director general al combinatului.

CAPITALISTUL. In 1990, Combinatul de la Bicaz avea doua fabrici de ciment, una de azbociment, una de var si confectiona instalatii si utilaje pentru industria constructiilor. Toate fabricile duduiau si 3.200 de oameni aveau carti de munca in cadrul acestora. Declinul industriei romanesti de ciment, haosul din intreaga economie nationala si-au facut repede simtita prezenta si la Bicaz, managerul Salagean trebuind sa faca fata tuturor acestora. Desi nimeni nu-l pregatise sa dea piept cu "capitalismul salbatic", directorul a invatat din mers regulile acestuia si a inteles ca, pentru a pastra oamenii in paine si focul in cuptoarele de clincher, trebuie sa diversifice activitatea. Sa scoata bani mai mult decat din marna si calcar. In cativa anisori, Nicolae Salagean era directorul unui "holding" care, pe langa vechea activitate de baza, detinea mici afaceri in domeniul industriei alimentare, confectiilor, serviciilor de tot felul, ba administra chiar si portul de pe Lacul Bicaz. Acestea au fost singurele solutii pe care le-a gasit pentru a nu concedia oamenii, dar si pentru a echilibra financiar pierderile inregistrate pe frontul cimentului. Provocarilor manageriale, financiare si legislative le-a facut fata cu brio, dar nu era suficient. Desi nu vrea sa intre in detalii, Salagean povesteste azi ca, in jurul micii industrii de la poalele Ceahlaului, roiau tot felul de "sacali" dornici sa inchida productia, cu scopul unei imbogatiri rapide. De altfel, singurul regret al directorului este acela ca Fabrica de ciment de la Bicaz, devenita neatractiva, a ajuns o ruina.

PRIVATIZAREA. Dupa trei luni de "curtare", Heidelberg Zement a achizitionat, in 1998, pachetul majoritar de actiuni al fabricii de la Tasca. Noii proprietari au externalizat toate afacerile dezvoltate pe langa linia de productie de ciment si au infiintat, dupa achizitionarea a inca doua fabrici de profil, de la Fieni si Deva, un grup romanesc cu numele de CarpatCement. Descalecarea in Romania, pe la Tasca, a celui de-al patrulea producator mondial de ciment este explicata de Salagean fara nici un strop de modestie: "Noi am produs ciment in mod special pentru industria hidroenergetica si aveam o mare responsabilitate. S-a dezvoltat aici un colectiv de mare profesionalism, oameni de o rigoare deosebita". "Nemtii" de la Tasca i-au convins pe germanii de la Heidelberg Zement sa-i "adopte".

COSURI FARA FUM

Pe Salagean l-am gasit in biroul pe care l-a ocupat incepand cu 1981. De aici a dat piept, pe rand, cu comunismul, tranzitia si capitalismul, ca sa nu-si tradeze prima iubire, cuptorul de clincher. Si-a pus casca de protectie pe cap si ne-a dus sa vedem cum se naste cimentul, din piatra seaca, sub comanda computerizata si monitorizare video in direct. Pe aleile marginite de mii de trandafiri si petunii, managerul ne-a explicat ca in tehnologiile moderne si nepoluante s-au investit 6,5 milioane de euro. "Lumea care trece pe langa fabrica crede ca aceasta a fost inchisa, pentru ca pe cosuri nu mai ies valatuci de praf si fum!" Fabrica are acum 500 de angajati, platiti cu un salariu mediu de 500 de euro, si lucreaza cu tehnologii dintre cele mai moderne. In glasul si ochii lui Nicolae Salagean se citeste satisfactia. Tanarul muncitor cu abilitati de Erou Al Muncii Socialiste a devenit manager intr-un concern international. Micutul turdean care nu a avut acasa bani sa-si faca scoala s-a transformat intr-un bicajean de frunte.

Fabrica nr. 13

Cifra 13 nu a purtat ghinion bicajenilor, ba chiar le-a oferit o paine buna vreme indelungata. Prin Hotararea Consiliului de Ministri nr. 278/1951, s-a infiintat la Bicaz cea de-a 13-a fabrica de ciment din Romania, cu o capacitate de 330.000 de tone anual. Construirea acestui obiectiv industrial a fost motivata, in primul rand, de necesarul mare de ciment pentru realizarea instalatiilor hidroenergetice de pe Raul Bistrita. Numai pentru barajul de la Izvorul Muntelui au fost folosite 1,8 milioane mc de betoane, cea mai mare parte din cantitate provenind de la Fabrica de ciment de la Bicaz. Un al doilea argument pro-Bicaz a fost existenta unor rezerve importante de materii prime - calcar si marna - la Bicaz-Chei si Tepeseni. Nu in ultimul rand, forta de munca locala devenea disponibila dupa punerea in folosinta a Hidrocentralei de la Bicaz.

Comuna care traieste de pe urma cimentului

FOTOREPORTAJ - CLICK PE POZA PE ULITE. Batranii din Tasca spun ca localitatea lor e foarte linistita

Am ajuns in Tasca la orele amiezii, cand mai toti localnicii erau fie prin gospodarii, fie se adaposteau de caldura naucitoare a soarelui care ardea nemilos. O rascruce si o carciuma la intretaierea drumurilor. Clienti, mai deloc. Din cauza caldurii, ne explica un localnic. Un mesean se ridica de la masa si se ofera sa faca pe ghidul pentru noi, dupa ce ne descoase. "Da’ ce va intereseaza aici pe la noi?" "Pai, am venit sa vedem cum traiesc oamenii din Tasca." "Da’ nu prea sunteti turisti." "Nu, suntem ziaristi." "Am mirosit io ca asa e." "Flerul" nu-l inselase. Mai ales ca masina branduita a Caravanei era la doi pasi. "Pai, sa va spun io care-i treaba p’aci, ca io le stiu pe toate." Pe scurt, discutia se rezuma la urmatoarele elemente: comuna Tasca are trei sate, multi oameni sunt angajati la fabrica de ciment, oamenii se ocupa cu agricultura si animalele din gospodarie, cu taierea si exploatarea lemnului, iar turismul rural incearca timid sa se dezvolte in zona. O apucam pe unul dintre drumuri prin satul Hamzoaia, ce merge in paralel cu raul. Liniste. Doar susurul apei ce se aude. Ne intalnim cu nea Ion, care mana de zor cu o nuielusa de cires vreo doua oi si trei berbeci care impung fiecare poarta care le iese in cale. "Sa stiti ca Tasca e un loc linistit. Da’, aici-s mai mult morti decat vii", ne zice cu un zambet in coltul gurii. Zarim acoperisul unei case cu pulbere de o palma pe casa. "Iacata, de la fabrica de ciment care-o fost. Da’ de trei-patru ani, de cand au pus filtrele, nu mai este poluare. Pai, daca mai era poluare, iarba asta pe care-o vedeti ar fi fost cenusie. Acum e bine." Tinerii din Tasca au plecat care pe la facultati sau servicii prin localitatile mari, care prin tari straine. Singura distractie, discoteca din comuna, care este deschisa numai duminica si in zilele de sarbatoare. In rest, o baie-n rau, o plimbare sau solutia finala - un drum pana la Bicaz, unde discoteca este deschisa si in weekend. Arsita goneste din casa pe cei mai mici locuitori ai comunei. Un grup de copii se chinuie de zor sa opreasca suvoiul raului cu un plastic. "Ce faceti cu plasticul ala?" "Nu-i plastic, e nailon. Oprim apa sa ne scaldam. E tare cald." Ii lasam in urma, continuandu-ne drumul prin satul Secu de Tasca. Ai putea zice ca este un sat atipic. Cateva blocuri de patru etaje te intampina inca de la intrare, iar un drum serpuieste pana-n padure, departe la stanile de oi. Ne intoarcem. Soarele incepe sa-si piarda din putere. Copiii n-au reusit sa puna stavila de plastic in calea raului. Nu-i nimic, vacanta e mare. (Andreea Tudorica)