Tara Maramuresului nu e basm si nici poveste. Imagini rupte, inegale si inexacte, dar adunate intr-un puzzle perfect formeaza ceea ce inseamna astazi Maramures, acolo unde, si nu e legenda, daca ai fost o data, sigur mai revii.
Un prieten de-al meu ar spune despre Maramures ca este locul unde pana si caii sunt altfel. Mai sanatosi, mai vigurosi, mai de-ai locului. Fac parte din acelasi peisaj. Cadru dupa cadru. Un sir lung, neintrerupt curge intr-un ritm alert, care nu se rupe niciodata. Daca ajungi in Tara Maramuresului, nu e nevoie sa alegi o anumita destinatie, o anumita localitate. Oamenii sunt la fel peste tot. Cu portul, limba si obiceiurile lor. Cu viata lor de fiecare zi. Portile traditionale maramuresene si bisericile din lemn cu turle inalte te introduc lin in universul maramuresean. Inchizi ochii, pui degetul pe harta si pâaci ti-i drumuâ. "Cum ajungem la Ieud?" "Cel drum", ne arata un maramuresean cu fata brazdata de cute, dar rosu in obraz, indicandu-ne un drum la stanga.
BISERICUTA. Ajungem in Ieud la orele diminetii. Cand oamenii pleaca la sapa si la cosit cu familia sau cu vecinii. Care cu sapele, care cu secerile in spate. Cat e cald afara, sase luni pe an, oamenii muncesc la camp sau in gradini. Iernile sunt grele si lungi prin partile astea, "iar, daca nu lucri vara,
iarna n-ai ce manca".
Ieud este una dintre cele mai vechi asezari din Maramures. Aici se afla cea mai veche biserica din tara, construita la 1364 de voievodul Balc, fiul lui Dragos Voda. Biserica a fost construita din lemn in stil maramuresean si este cunoscuta ca "Biserica din Deal". In podul bisericii s-a gasit cea mai veche scriere in limba romana, "Codicele de la Ieud", de catre preotul Artemiu Anderco in anul 1925, scrisa intre anii 1391 si 1392 de copistii de manuscrise de la vechea manastire cu hramul "Sfintii Trei Ierarhi". Singurul exemplar care s-a pastrat a fost donat Bibliotecii Academiei Romane din Bucuresti in anul in care a fost gasit. De "Biserica din Deal" are grija matusa Anica, o femeie de peste 70 de ani, care urca dealul ori de cate ori vine vreun vizitator sau are loc vreo slujba. Povestea bisericii se pierde undeva in timp, iar matusa Anica ne spune cum cel mai vechi manuscris in limba romana a fost descoperit la "Biserica din Deal" cand a luat foc turla bisericii, in anul 1925.
 |
DE-A LOCULUI. Matusa Palaga, o bucatica din Maramures |
 |
LA RAZBOI. Tesatoarele din Maramures "lucra" mai mult iarna, cand muncile campului sunt terminate |
TABLOU ARHAIC. Daca vrei sa afli mai multe despre Ieud, turist sau trecator intamplator, "tati" maramuresenii te indruma spre muzeu. "Acolo aflati tat. E tanti Ioana care are grija de el. Si va povesteste." Necunoscator al locurilor, curios, urmezi sfatul. Tanti Ioana e gazda perfecta. Muzeul, o casuta din lemn, ascunde tainele lor, ale maramuresenilor. Cu port si obiceiuri. De la ie, panâ la lacrec (n.r. - vesta din lana batuta, vopsita in culori naturale). De la guba (n.r. - haina groasa din lana mitoasa sau batuta) la sucala. Vechi de zeci de ani, stau randuite hainele de maramuresean. Intr-o camera, o sucala veche (n.r. - unealta de lemn pentru tors lana) se odihneste cuminte. Tabloul arhaic din camera se sparge deodata. O traista ce te aduce cu mintea si cu ochiul in zilele noastre, o traista simpla pe care o mai folosesc femeile la piata, o traista insa ce nu face parte din peisaj e indepartata repede de barbatul Ioanei. "Vedeti ce inseamna ziua de azi. A scapat ici, ceasta sacosa. Dar nu da bine. Vedeti". "Coconii" (n.r. - copiii) celor doi, unul de vreo trei anisori, celalalt de vreo 10, invadeaza locul imbracati in hainele traditionale. Intr-un tablou reconstituit, mama isi culca pruncul cel mic intr-un leagan de lemn, in timp ce fata, marisoara, se face ca tese la razboi si cu un picior leagana pe cel mic. "Asa faceau femeile inainte. Teseau si-si leganau coconii in acelasi timp. Iarna, cand nu era de lucru la camp." Si astazi, femeile au pastrat aceleasi obiceiuri. Vara, la lucru la camp, iarna tes si vopsesc tesaturile.
MAMAICA. Matusa Palaga este o femeie de peste 70 de ani, de o frumusete si de o simplitate uluitoare. Doi ochi, in albastrul carora a inecat cu anii si tristeti si bucurii, rad cand te intalnesc. Fata, brazdata de vremuri, e mai luminoasa decat a unui tanar de 30 de ani de la Bucuresti. Dealuri si munti a batut de-a lungul anilor matusa Palaga. Si azi ii sprintena, mai sprintena chiar decat multi tineri din jurul sau. Are sase feciori si trei fete. O gasim dupa ce se intoarse de la biserica. Cu ie, sumna (fusta neagra trei sferturi, purtata de femeile mai in varsta), zgardan (o panglicuta din margeluse, purtata la gat), basma, vesta de lana batuta, opincute si obiele mai subtiri si traista de lana. "Imi place sa port opinci. Nu te strang, nu te rod. Nu mierg cu pantofi, ca ici, pe dealuri, nu treâ sa domnesc. Iarna imblu cu obiele mai groase. Da-s tare bunie. Si la nunta merg tat cu opinci. Sa gioc. Gioc ori cu care. Nu cer voie de la unches." Isi aminteste de coconi, copiii ei, care acum s-au facut mari si sunt pe la casele lor toti. Unii sunt aproape, la cateva
case, sau chiar vecini, altii, mai departe. "Mi-au crescut coconii mari. Or plecat, s-or mai intors. Am ramas io, baba, cu unchesul meu. La noi ii obiceiul ca feciorul sa ceara voie parintilor fetei ca s-o faca gazdoaie. Ii necaz mare altfel. Si vorbeste tot satul. Ie pacat. Apoi se iau la biserica. Apar coconii si
alergi de colo-colo pentru ei sa pui de mancare in atatea blide." Matusa Palaga iubeste locurile in care s-a nascut si vorbeste frumos despre oamenii acestora. "Oamenii-s altfel aici. Mierg la biserica si tan la obiceiurile lor." Asa e si matusa Palaga. Simpla si tine la randuiala. Ii place ca in zi de sarbatoare sa stea acasa dupa ce se intoarce de la slujba de la biserica si sa se uite la televizor. La muzica populara.
"Matusa si unchesul" din Botiza
|
| FOTOREPORTAJ - CLICK PE IMAGINE |
GRIJA. Matusa Anica ingrijeste de peste 40 de ani de "Biserica din Deal" |
In calatoria noastra prin Tara Maramuresului am ajuns si la Botiza, unde am gasit-o pe Ana, fiica de maramuresean care pusese de cheara. "Cheara-i atunci cand incepi sa lucri la razboi. Pentru tesaturi. Mai mult iarna lucri la razboi. Ne strangem mai multe femei si lucram la razboi. Acuâ, vara, cand mai ploaua sau mai primesti vreo comanda." Ce iese din mana si razboiul de tesut ale maramuresencelor este de o frumusete rara. Numai ele stiu sa combine culorile atat de natural, atat de frumos. Fie ca lucreaza dupa modele, fie ca inspiratia le vine pe moment, rezultatul este un tot armonios. Culorile folosite sunt naturale: din ghiocei mari de munte (pentru verde), din sunatoare (pentru maro) sau din scoarta de arin negru (pentru negru). Un metru patrat de tesatura poate costa si peste un milion de lei.
Maramureseanul de rand priveste simplu, cu detasare greutatile. Nu se vaita. Gaseste solutii. Te omeneste in
casa lui cu "tuica de creanga" si slana, si o bucata de paine, si o cafea, si-i esti prieten. Stii ca ai unde sa te intorci. La Botiza - locul unde caii sunt "ai poporului", adica ai satenilor, dar sunt lasati liberi - suntem primiti de familia Pop. "Matusa si unchesul" ne primesc in casa lor, unde doi "coconi", nepotii, se zbenguie in voie. "Cel mic n-o fost cuminte, s-o lovit in frunte. Si i-o dat sangele. Nu-i astamparat deloc." Toiurile se implu de horinca. Baba si unchesul, cu coconii langa ei, isi amintesc de vremuri apuse. "Apai, draga, no
de-amu suntem batrani, feciorii s-or dus pe la casele lor. Dar ne stau aprope. Fata cea mica-i tare muncitoare. Uite-amu veni de la camp. Nipoata e de la ea. (...) Unchiesul o avut o moara de apa, dar n-o mai mars s-o facut-o pe curent. Iarna i-o inghetat apa si nu mai macina. Amu merge pa curent. Daâ mai luati niste horinca, c-asa-i pe la noi. Amu mai e si lumea padure (n.r. - dusmanoasa). Dar
nu-s tati asa. Ca maramuriesenii-s oameni de triaba si primitori. Aici vin multi straini, si noua ni-s dragi toti, si-i primim in casele noastre oricand."
PRIMITORI
"Maramuriesenii-s oameni de triaba si primitori. Aici vin multi straini, si noua ni-s dragi toti, si-i primim in
casele noastre oricand"
MOARA
"Unchiesul o avut
o moara de apa,
dar n-o mai mars s-o facut-o pe curent.
Iarna i-o inghetat apa
si nu mai macina.
Amu merge pa curent" -
Anica Pop, maramureseanca
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
