Jurnal de Caravana - Caravana de la volan

Am dus la bun sfarsit toate cele patru etape ale caravanei si am cunoscut oameni, destine si tinuturi rupte parca din basmele copilariei. Am prins schimbarea a patru echipe de ziaristi, decisi sa va prezinte o Romanie minunata. Cu ei, am petrecut clipe fericite, dar si momente grele.

Imi amintesc cum intr-o dimineata am plecat de langa Cumpana cu destinatia Balea Lac. Am pornit caldura in masina, caci era foarte frig. Cei cinci ziaristi care erau cu mine stateau relaxati, prada fiecare gandurilor sale. Drumul era uscat si bun, insa in dreptul Cabanei Capra am intrat in ceata groasa ca un nor. Parea ca norii au coborat deasupra noastra sa ne certe pentru indrazneala de a intra in intimitatea alba a piscurilor Fagarasului. Stiam ca utilajele lucreaza la deszapezirea Trans-fagarasanului, nu insa si pana unde ajunsesera. La vreo trei kilometri de Balea, drumul era blocat de un perete de zapada. Au coborat toti sa parcurga restul de drum pieptis, prin nameti. Mogos isi pregatise o faclie si o lanterna, care aveau sa le foloseasca la traversarea tunelului. Am zabovit vreo juma’ de ceas gandindu-ma ca vor renunta. Dar au trecut...ca sa-i ajung din urma, am ocolit 320 km pe la Curtea de Arges - Rm. Valcea - Porumbacu.

Pe 24 iunie am pornit cu a doua echipa spre Bicaz. Am descoperit un oras ai carui locuitori sunt "raniti" de somaj in proportie foarte mare. Cei tineri au plecat pe meleaguri straine in cautare de lucru si acolo au ramas. Frumusetea barajului si a lacului de acumulare este rupta din vis, daca treci cu vederea miile de sticle de plastic aduse de apa din amonte.

PRINTRE GROPI. Dupa vizitarea obiectivelor am plecat spre Viseu, catre inima Maramuresului. De la Bicaz pana la Vatra Dornei sunt 123 km, iar de-acolo la Viseu inca 205 km, prin Bistrita. Cei 123 km Bicaz-Vatra Dornei sunt un infern pentru soferii care se incumeta sa treaca pe acolo. Soseaua parca proaspat bombardata. Din cand in cand, sa repare neajunsul, ne oferea imagini splendide. Microbuzul a protestat ca l-am adus pe asemenea drum si s-a descotorosit de capacele ornament de la rotile din spate. Apoi, disconfortul creat de drumul prost a pus stapanire pe mintile noastre, asa ca am ajuns la Viseu destul de iritati. Noroc cu horinca si ospitalitatea gazdelor care ne-au adus la sentimente mai bune. Zilele petrecute aici au fost deosebite. Am descoperit ca piosenia si credinta in Dumnezeu sunt mai adanci ca in alte parti.

OMENIE. A treia etapa a inceput pe 4 iulie. Spre seara am ajuns la Oravita, centru minier cu veche traditie. Aici s-a construit prima cale ferata montana din tara, inca din 1859, cand localitatea se afla in Imperiul Austro-ungar. Cand am mers pe aceasta linie cu mocanita, am lasat microbuzul intr-o parcare, langa o piata. Au uitat geamul deschis. Dimineata, cand am venit sa-mi iau masina, ploua si-n locul geamului se afla o folie de plastic. Inghetasem, gandindu-ma ca hotii au spart masina. Un mosnegut statea de cu seara langa masina, s-o pazeasca. El pusese folia, sa n-o ploua. O lectie de civism in centrul Oravitei!

Ultima etapa s-a consumat in insorita Dobroge. Pe parcursul celor peste 8.000 de kilometri, vreme de sase saptamani, am fost martor al muncii celor care-au adus, cred, bucurie in sufletul cititorilor. Cei care nu au posibilitatea sa o vada asa cum am vazut-o noi macar din scrierile si pozele reporterilor si fotoreporterilor sa o cuprinda, cu ochii mintii si-ai sufletului.