Record de somaj, 92% in orasul cuprului

Inchiderea combinatului din Zlatna a insemnat si oprirea poluarii in zona. Pe de alta parte, a dus la cresterea numarului de someri. Acum, orasul se chinuieste sa-si revina, ajutat de cativa intreprinzatori care au investit in industria usoara si in turism.

In centrul orasului, Avram Iancu ii priveste pe trecatori de pe un soclu, pe care sunt scrise cuvintele: "Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad natiunea fericita". Dorul lui nu s-a implinit. In Zlatna, somajul oficial este de aproximativ 92%. Orasul a fost declarat zona defavorizata si de aceea impozitele si taxele locale se platesc in proportie de 50%, lucru menit sa-i atraga pe investitori. De cand combinatul a intrat in lichidare, locuitorii mai curajosi ai vechiului Ampelum au plecat spre zari straine sau spre orase mai mari, cum ar fi Alba-Iulia. Ceilalti stau acasa si traiesc din salariile compensatorii, pe care le vor lua pana in februarie 2006. In jur de 300 au facut dosare pentru a primi ajutor social. "Am ramas numa’ 8.600 de locuitori, din peste 10.000", spune primarul Silviu Ponoran. El vrea sa faca un parc industrial in locul fostului combinat si a initiat in acest sens un proiect in cadrul Programului PHARE.

"HIROSHIMA". "Dorim sa transformam acea zona care arata ca Hiroshima dupa bombardament", spune Silviu Ponoran. "Hiroshima" e cuvantul care-i vine in minte primarului si cand vorbeste despre caminele de nefamilisti. Unul dintre ele se inalta chiar in centru, vizavi de piata improvizata. A fost cumparat de un investitor, iar locatarii au fost dati afara. O vecina spune ca cei scosi de-acolo s-au ingramadit pe la rude, de-au ajuns sa traiasca si 12 oameni intr-o garsoniera. Primarul ne explica de ce era o adevarata afacere sa locuiesti intr-un astfel de camin: "Cativa dintre locatari aveau si apartamente, dar preferau caminul, pentru ca le platea intreprinderea si curentul, si apa. Au venit unii si din Sebes, ca au auzit ca se poate sta fara bani. Unii dintre ei munceau la combinat, altii, nu".

EXOD. Plimbandu-te prin oras, e imposibil sa nu observi zecile de afise scrise de mana, decolorate de soare si de ploi, prin care zlatnenii isi anunta intentia de a-si vinde locuintele si, indirect, de-a pleca spre locuri mai darnice. Un apartament cu doua camere costa cam 200 de milioane de lei, dar primarul spune ca preturile sunt in crestere. Claudia Costea, 37 ani, locuieste la casa; are butelie, soba cu lemne si e fericita ca nu da milioane la intretinere. Lipsa unui loc de munca stabil ar indemna-o sa paraseasca Zlatna, dar cu banii pe care i-ar lua pe casa - "vreo 300 milioane cu tot cu gradina" - nu si-ar putea cumpara o locuinta in alta parte. Claudia face harnasamente pe care le vinde prin tara, pe la Sibiu, Hunedoara sau Alba. Nu castiga mai mult de 3 milioane de lei pe luna. Sotul ei a lucrat la uzina, muncitor la electroliza; a trecut si perioada de somaj, iar alt serviciu in oraselul acesta nu are nici o sansa sa-si gaseasca.

DISTRACTIILE. Orasul asezat intre dealuri impadurite, avand in apropiere monumente ale naturii precum Poiana Narciselor sau calcarele de la Valea Mica, ar putea trai din turism. Un alt punct de interes ar fi castelul de la Izvorul Ampoiului, unde Sergiu Nicolaescu a filmat secvente pentru "Noi, cei din linia intai". "Le-o dat o suma mica de bani celor de la Consiliul Popular, cum era atunci, si l-au lasat sa dea foc la castel. Asa o ramas pana in 2003, cand o fost cumparat de niste italieni", povesteste primarul.

In ciuda acestor atractii, vizitatorii nu s-au inghesuit la Zlatna pana acum. I-a gonit poluarea din zilele in care combinatul functiona si oamenii nu puteau iesi pe strada fara sa-si puna batista la gura. Turistii care ar veni aici ar gasi linistea unei statiuni balneo-climaterice, dar nu si posibilitatile ei de petrecere a timpului liber. Totusi, monotonia oraselului a fost intrerupta prin martie de Rocco din Alba-Iulia, care a oferit Zlatnei o "Seara a Manelelor". Sau cel putin asa spune un afis scorojit, de pe geamul unuia dintre zecile de magazine goale din centru, care si-au tras obloanele cu ani in urma. Librarii din care au ramas doar firmele. Un magazin alimentar cu geamurile sparte si usa protejata de un grilaj de fier. Un parter de bloc care pare distrus de un incendiu. Deasupra sunt apartamentele, jos te-ai astepta sa vezi magazinele, in stilul comunist. Dar n-au mai apucat sa fie facute si printre stalpii de sustinere se intrec in zbor porumbeii. Un loc de joaca, unde leaganele rupte se tin prinse de bare contorsionate. De la geamuri, de prin apartamente, femei si barbati privesc spre dealurile impadurite, spre cosul de evacuare al combinatului, acum far cu ochiul stins pentru totdeauna, spre orasul lor care incearca sa-si revina din letargie.

LOCURI DE MUNCA

Daca domnul Costea ar fi fost femeie, ar fi avut mai mult noroc, atunci cand si-a pierdut locul de munca de la combinat. O firma de confectii din Alba-Iulia, care lucreaza in lohn, a deschis o filiala la Zlatna si a angajat 120 de femei sa coasa treninguri si hanorace pentru italieni. Sabina Bututui, o doamna durdulie si vesela, trage un tiv si-mi povesteste cum a fost bucatareasa la cantina combinatului si cum a trebuit sa plece de-acolo prin ’97, cand n-a mai avut cui sa-i faca de mancare. Aici, la atelier, castiga 4,4 milioane lei pe luna si e multumita ca la cei 45 de ani ai ei a mai angajat-o cineva. "Intindem de rau si spunem ca-i bine", zice Sabina si da mai departe din pedala masinii de cusut.

Istorie

SCENE DE FILM. Castelul de la Izvorul Ampoiului, unde Sergiu Nicolaescu a filmat secvente pentru "Noi, cei din linia intai", a fost incendiat in timpul filmarilor

Orasul, situat in partea de vest a judetului Alba, la 36 km de Alba-Iulia, are in administratie si 18 sate (Fenes, Galati, Valea Mica, Patrangeni, Podu lui Paul, Parau Gruiului, Pirita, Trampoiele, Dealu Roatei, Izvoru Ampoiului, Botesti, Budeni, Dumbrava, Dobrot, Rusi, Valtori, Runc, Suseni). Denumita de romani "Ampellum", localitatea dateaza din anul 158, in jurul careia a devenit si resedinta administratiei exploatarilor aurifere ale Daciei. Mineritul ia amploare in zona in secolul al XVIII-lea, in anul 1747 finalizandu-se constructia unei uzine pentru topirea minereurilor neferoase, in special aurifere. In timpul Revolutiei de la 1848, instalatiile uzinei, finantate de coroana imperiala de la Viena, au fost distruse de muncitorii care s-au alaturat revolutionarilor lui Avram Iancu.