Sora vitrega a combinatului

Pe parcursul celor trei ani de lucru la construirea termocentralei de la Halanga, s-a facut mai mult de o greseala de executie pe zi.

Pe parcursul celor trei ani de lucru la construirea termocentralei de la Halanga, s-a facut mai mult de o greseala de executie pe zi. Culmea, si ceea ce a apucat sa fie bine construit a fost stricat de Ceausescu. A dat ordin sa fie indreptate conducte care, conform legilor ingineresti, nu puteau fi decat sinuoase.

"Ati consumat metalul tarii degeaba!" Asta ar fi exclamat Nicolae Ceausescu cand a vazut, din elicopter, conductele care porneau dinspre termocentrala Halanga spre combinatul de apa grea, la vreo 2 kilometri distanta. Conductele se ondulau larg pe pamant, caci "lirele de dilatare", cum le numesc inginerii, sunt obligatorii. Cel putin asa sustin calculele. Cum dictatorul nu putea fi convins ca metalul nu a fost consumat degeaba, inginerii s-au gandit sa-l pacaleasca: au facut lirele de dilatare pe verticala, sa nu mai fie observate din elicopter. Intamplarea a intrat in folclorul termocentralei de la Halanga si e povestita frecvent chiar de director, Adrian Dobjanschi. A fost si el martor cand s-a batut tarusul la termocentrala si ii stie istoria de-a fir-a par.

STOC. Cu astfel de musuroaie de huila este asteptata iarna

A fost facuta sa asigure energie electrica si termica pentru combinatul de apa grea si pentru orasul Drobeta Turnu-Severin. Constructia a inceput in 1982 si s-a lucrat 3 ani. "S-a lucrat cam cum lucra Manole. Ce faceau mesterii ziua se darama noaptea. In 1.000 de zile de lucru, cat a durat construirea, am avut mai mult de 1.000 de greseli de executie", povesteste, acum aproape amuzat, directorul Dobjanschi. Cu chiu cu vai, punerea in fuctiune s-a facut in 1985, dar nu existau suficienti specialisti la vremea aceea care sa mentina termocentrala la parametri fuctionali. "Eram o paria. O nenorocire pentru sistemul energetic romanesc", spune Dobjanschi. Punctul de interes al conducerii de stat era de fapt combinatul de apa grea, aflat la vreo 2 kilometri distanta de Halanga, la Rascolesti. "Cabinetul doi era mereu cu ochii pe noi. Le era teama ca nu-i alimentam pe baietii lor cu suficienta energie", adauga directorul o explicatie pentru faptul ca termocentrala era privita ca o sora vitrega a combinatului de apa grea.

"OPRITI COSUL!". Nu numai conductele de legatura intre termocentrala si combinat au avut de suferit, ci si cosul de fum. Cum "la moda" era scurtarea lor, nici termocentrala de la Halanga nu a scapat. "A venit in vizita ministrul Energiei, Cocos. Tocmai construiam cosul, si cand l-a vazut a intrebat cat de inalt e. Ajunsesem la 240 de metri. «Gata! E suficient!», a zis Cocos. Si cosul s-a oprit la 242 de metri", povesteste directorul.

COMANDA. Creierul termocentralei este computerizat

STANDARDE ROMANESTI. Acum, pretul energiei electrice pe care o produce termocentrala de la Halanga este printre cele mai mici din tara. "Suntem pe locul patru ca pret, dupa hidrocentrale, dupa centrala atomica de la Cernavoda si cele de la Rovinari si Turceni", face directorul un clasament, explicand ca, in 1989, Halanga s-a desprins de RENEL si incearca sa reziste singura pe piata. La capitolul energie termica, produsa tot aici, pretul gigacaloriei este cel mai scazut pentru populatie. Cat priveste poluarea, termocentrala se incadreaza in standarde. In cele romanesti. "Nivelul poluarii este marunt in normele romanesti", spune Dobjanschi. Daca insa intram in Uniunea Europeana, standardele se vor schimba si va fi nevoie de o investitie de 200 de milioane de euro. "Acum, nivelul pulberilor, al cenusii este de 100 de miligrame pe metrul cub. In Uniunea Europeana, nivelul maxim este 50. Nu tin insa cont ca noi avem cosuri inalte, care disperseaza mult mai sus pulberile, pe cand ei au cosuri joase, mai aproape de pamant", explica directorul neajunsurile integrarii.

In maruntaiele halelor

NEGRU. Peste toate utilajele se asaza praful de carbune

"E frumoasa termocentrala." Nu pricepem noi prea bine care e farmecul a doua turnuri de racire a apei, al unui cos de evacuare a gazelor, a doua cazane cu pantecul incandescent si al miilor de tevi care se incolacesc unele peste altele ca intr-o uriasa serparie. Pentru inginerul Mihai Trailescu e, de buna seama, altfel. Are numarul 15 pe cartea de munca, si viata i s-a legat definitiv de termocentrala. Ne plimba prin halele imense si ne explica nostalgic cum "s-a batut tarusul" aici. "Haideti sa va arat panorama", ne cheama, si porneste pe niste scari de grilaj, in interiorul unei hale. Treptele tremura sub pasul nostru, si prin grilaj vedem abisul de sub noi. Mainile ni se innegresc de praful de carbune care s-a asezat peste tot. Ajungem pe un acoperis. Suntem la aproape 50 de metri deasupra pamantului. "Musuroaiele alea mari sunt stocurile de huila. Acolo sunt turnurile de racire a apei, dincolo cosul de evacuare a gazelor", explica, in timp ce noi incercam sa ne recastigam echilibrul. "Haideti sa vedem cazanele", ne indeamna. O luam pe scari in jos, fara sa mai intelegem prea bine succesiunea imaginilor din jurul nostru. Iarasi hala intunecoasa, scari de grilaj, praf de carbune. In semiobscuritate, printr-o fanta se vad scanteile luminoase dintr-un cazan. "Nu va apropiati prea tare, uitati-va dintr-o parte." Prin jarul rosul sar licurici incandescenti. Apoi iar praful de carbune, scarile, tevile, semiobscuritatea.