Ce mai bea românul: ajutorul social şi alocaţia

Bere, vin vărsat, bere. Bodegile din satele româneşti au terasele pline, iar cârciumarii prosperă. Foarte puţini mai vând "pe caiet", iar clienţii "consumă" din ajutorul social, din pensiile "la ăi bătrâni" şi din alocaţiile copiilor. Beau poşircă la 1 leu paharul. Sunt burlaci, că nevestele şi-au luat lumea în cap, cu copii cu tot.

Miezul săptămânii, miezul zilei, miezul comunei Moţăţei, judeţul Dolj. Soarele arde ca-n cuptorul cu microunde. Sub umbrele mari, pe terasa unei cârciumi de la şosea, vreo 10-12 bărbaţi s-au adunat să-şi ostoiască setea.

"Să trăieşti! Una!", îi cere nea Be­be tânărului care stă în spatele tejghelei făcute din placaj şi îi întinde o hârtie de un leu. Cârciumarul ia o halbă şi o umple cu lichid blond, de la dozator. O fi îndoită cu apă, de-i şi aşa de ieftină... "Mi se pare mie că o luaşi cam de dimineaţă, Bebe!", râde unul dintre cei de la masă. "E, şi ce-i vrea să fac? Să mă duc la horă?", râde nea Bebe şi mai trage un gât de băutură. "Pfui! Ce călduri!"

Nea Bebe, ca de altfel nici unul dintre comesenii lui, nu vine de la mun­că. "Care muncă, doamnă? Unde să muncesc? Poate dacă-mi dai matale!", zice el, cu ochii sub masă. "Am lucrat la vremea mea. De pe vremea lu' Ceauşescu, la cefereu. Dup-aia... am avut afaceri. Da' gata!" "Ce afaceri ai avut tu, mă, pârlitule?", râde de el Cristian, abia venit şi el la masă.  "Doamnă, io, ca să v-o spun p-a dreaptă, am fost cel mai mare hoţ din părţile-astea. Cel mai mare! Io am fost samsar! De legume la piaţă, doamnă! Le luam cu 3 lei d-ici, le vindeam cu 6 lei dincolo. Am făcut mi­lioane!" "Hai, băăă! Milioane! Şi unde e, mă, milioanele tale acuma?", îl zgândăreşte în continuare Cris­tian, râzând înfundat. "Bă, vezi că ne supărăm! Păi, nu mi-am luat, mă, la băiat apartament la Craiova? Şi n-am, mă, două maşini? Şi casa lu' ma­ma?", înşiră el, nervos, avuţiile. "Eh, da' puteam să am şi mai mult. Am fost io cel mai mare hoţ, da' am fost şi cel mai mare prost! Că m-am lă­co­mit. Am zis că să fac bani mulţi deo­dată şi am luat ţeapă, că m-au fă­cut ţiganii. Şi-am pierdut tot..." "Păi vezi, bă? Afaceristu' lu' peşte!", râde cu gura până la urechi Cristian, în timp ce lui Bebe i se întunecă privirea.

Cârciumarul din Moţăţei o duce bine. A cumpărat pe rând toate cele cinci baruri din comună şi scoate bani frumoşi. Că lumea bea şi de bucurie, şi de supărare. Vizavi de cârciuma din centrul satului îşi face casă cu etaj, cu grădină mare şi gard din beton. "Noi ne-am duce, domniţă! Da' cine te ia? Muncesc pământul meu şi fiecare pe al lui, că nu mai e bani!" "Da' de bere? Aveţi bani...", arăt spre halba încă aburită. "Ha-ha-ha", râde Cristian. "Da' cine bea bere? Că aia e scumpă!"

Abia atunci mă dumiresc de ce nu face blonda spumă. Pentru că să­tenii din Moţăţei beau vin alb, sec, la halbă. Tras direct din butoaie în dozator şi pe care dau doar un leu. Şi lângă care îi prinde noaptea la poveşti. Că cine să-i întrebe pe unde-au umblat?

"Uite, doamnă, din câţi stăm noi acu' aci, la masă, nici unu' nu mai are ne­vastă acasă", zice nea Bebe. Femeile şi-au făcut bagajele şi-au plecat în lume, cele mai multe luându-şi şi copiii după ele. "E prin Italia toate. Da' ce, mai ştie cineva de ele?", se întreabă retoric Cristian.

Cinci kilometri mai la deal, în satul Unirea, "terasa" cârciumii e un petic de beton crăpat, acoperit cu o copertină decolorată sub care nu-i decât o masă din fier, cu muşama soioasă, şi două scaune. Clienţii stau pe stiva de scânduri pe care barmanul a depozitat-o lângă perete. În interior miroase a umezeală şi-a tutun şi e întuneric beznă. Un singur bec luminează sub tejgheaua barului, probabil ca vânzătorul să vadă să dea restul. Patronul, un tânăr de vreo 30 de ani, zice că nu prea îi mai merge afacerea. "Lumea nu mai are bani, şi pe datorie nu pot să dau, că de unde mi-i dă înapoi?" Noroc că nu stă el în banii pe care-i aduce cârciuma. "Am oi! De-acolo vine banu'. Vă spun eu că se merită", zice el.

În jurul mesei de pe terasă, câţiva bărbaţi discută politică, cu nasurile în paharele de bere. Subiectul zilei - tăierile de salarii şi pensii. "Mă, oameni buni, altceva n-avea ce să facă, ascultaţi aicea! N-avea ce!", încearcă unul în vârstă să le explice celorlalţi. "Hai, băăă! Ce să spun! N-avea! Să nu mai fure avea!", se stropşeşte la el un bărbat masiv, îmbrăcat numai într-un şort. "Mă, eu am lucrat acolo, cu ei, şi ştiu ce vă zic! Da' treaba voastră. Nu mă credeţi!", zice din nou bătrânul, care spune că a fost "director în Ministerul de Finanţe". "Da' bani de bere sunt?", întreb. "E, sunt! De un' să fie? Că, uite, noi ce bem acuma a dat un om, că i-a murit cineva, şi a venit şi ne-a dat câte o bere. Altfel, de unde?", zice cel mai tânăr dintre ei.

De muncit, nu muncesc nicăieri. Unul zice că a făcut puşcărie pe vremea comuniştilor, are cazier şi nu-l mai angajează nimeni. Altul că "cine să te angajeze, că fiecare munceşte pentru el!". N-au bani nici să-şi lu­cre­ze cele câteva pogoane de pă­mânt... O maşină nemţească trece pe drum, ridicând praful în urma ei. "Eh! Ci­ne are... Ia şi de la proşti", zice unul dintre cei înstăriţi. Omul creşte oi şi ca­pre. "Că oamenii n-a mai avut bani să lucreze pogoanele şi le-a dat la ăs­ta de trecu acuma, la asociaţia lui. Şi lor le dă 500 de kile de grâu la hectar, şi el şi-a luat două maşini în doi ani...". "Păi, şi ce să facă? Să-l lase pâr­loagă?", întrebăm. "Mai bine pâr­loa­gă decât să îmbogăţeşti pe altu'!", zice bărbatul. "Că izlaz nu mai e! L-a împărţit primaru' cu vicele!"

Bărbaţii au lins berea şi s-au împrăştiat. Nu le place să tragi cu ure­chea la conversaţiile lor. Unul, ră­mas în urmă, a aşteptat să se go­lească terasa şi a comandat un pet de doi litri de bere. "Să-l bei singur, ai?", râde barmanul. "Vedeţi, doamnă? Cică n-au bani! Da' de bere..." "De bere găsim noi", zâmbeşte bărbatul, desfăcând bidonul rece şi turnând în pahar. "Doamnă, munca înnobilează pe om, da' nici lenea n-a omorât pe nimeni, să ştiţi de la mine", îmi spune un tânăr care tocmai descălecase dintr-o maşină străină. După ce aruncă maxima, se aşază la masă trântind cheile bolidului înainte, ca şmecherii de Dorobanţi.

Spre seară, în faţa cârciumii din comuna Pleniţa, Ion Mitroi şi Marin Ciurezu se contrazic tot pe măsurile de austeritate luate de Guvern. Primul e membru PDL şi a fost consilier la Primărie, dar zice că nu-i place ce se întâmplă acum "la vârf, la Bucureşti". "Eu am crezut în ăştia, doamnă. D-aia m-am înscris la ei. Acuma, io mă uit la ei la televizor cum dorm în Parlament şi mă gândesc că, dacă e egalitate, aş putea să dorm şi eu pe tractor în brazdă, nu? Dă-i dracului, că mă transfer la PSD!", zice supărat nea Ion.

Din faţa lui, Marin Ciurezu, care are 57 de ani - "nici pensie, nici salar" -, e de pă­rere că Guvernul face bine că taie pensiile. "Asta e! Oricine ar veni acuma, n-are ce să facă. Că PSD-ul a jefuit tot înainte şi ăştia cu ce să mai facă? Eeee! Păi, dacă era Băsescu la putere din '90... Alta era treaba, alta era ţara acuma. Da' el ce să facă acu', când ăia a furat tot. De unde să dea el înapoi? Tre' să taie, aia e!", e convins bărba­tul. "Nu mai poţi, doamnă, nici la cârciumă să vii. Nu mai e ca pe vremuri. Apăi, noi aici am avut ca­rieră de piatră, fabrică de mase plastice, de mobilă... le-au vândut pe toate. Era şi unitate militară aici. Dimineaţa căram două remorci cu oameni la muncă. Acuma, unde să mai mun­ceşti? Că uite, sunt oameni tineri care s-ar duce şi târâş la muncă, da' n-au unde. Aşa că abia mai bem şi noi o bere la săptămână...", zice nea Ion.

"Hai, bre, taci şi nu mai zice, că mata eşti aici mai mult de o dată pe săp­tă­mână", îl dă de gol pe bătrân patroana cârciumii. Bărbatul râde şi zice: "La­să, că poate aude Boc şi-mi mai dă şi mie 100 de lei la pensie". "Ha! Să-i sară ochii lu' domnu'  Boc, dacă ţi-o mai pune ţie 100 de lei! Sau mai bine lu' Băsescu! Să-i sară ăla sănătosu'!", râde cu poftă femeia.

Cerul se întunecă dintr-o dată şi o ploaie rece, cu stropi mari, îi urneşte pe oameni din faţa berilor. "Numa' de n-ar da piatră, că se face praf via!", zice Marin Ciurezu. "Eh, lasă, să dea. Că ne asfaltează şi nouă uliţele", râde Ion Mitroi şi se ridică s-o pornească spre casă.