Kitsch - Singuratatea lui Calinescu in raftul cu crenvursti

Ce-au in comun "Istoria literaturii" a lui Calinescu, un peste de sticla si o cutie goala de crenvursti pentru catei? Aparent nimic. Cititi o mica intamplare despre kitsch-ul "in-door" al "Epocii de aur".

Imi amintesc ca incepusem sa simt in oraselul din Baragan, unde mi-am trait anii de liceu, undeva pe la jumatatea ultimului deceniu al "epocii de aur", cum se isca asa, ca o rumoare, ca un fior ori o briza aducatoare de interes si agitatie in urbea cu pricina, trezind-o.

Erai surprins de fiorul care facea ca lumea sa circule pe strazi mai cu scop si sa astepte autobuzul mai cu nerabdare, Slobozia tresarea din somn asa cum o vaca adormita da semn ca e vie, cand se obrazniceste vreun taun, asa se scutura violent si pielea orasului la zvonul ca "se bagase" ceva.

Ce "se bagase", unde si cand erau trei intrebari de neocolit, asta pricepeam chiar si eu, care incepusem sa fac diferenta intre "a avea" si "a fi fraier", si tocmai ma hotarasem sa nu mai fiu. Indiferent ce se bagase, informatia trebuia obtinuta, caci, chiar de nu prezenta interes pentru tine, era valoroasa pentru amici si neamuri. Cu conditia sa afli, cu maxima acuratete, unde si, desigur, cand, ca sa nu furnizezi o informatie perimata, iar oamenii sa nu ajunga acolo "unde se baga" dupa ce se epuizase subiectul interesului sau cand coada capatase deja proportii descurajante.

Burta pe carte

Imi amintesc ca pe langa carne, lamai, ciocolata, portocale, cacao, sapunuri sau hartie igienica, trezea fiori in urbea eminamente proletara sau, la fel de bine spus, proletculturala vestea ca "se bagase" o carte. Era simplu sa te orientezi unde se intamplase, ca erau doua librarii mari si late. Si te trezeai ca ajungi la coada la carte in loc sa mergi la prima ora de matematica, indeletnicire cu adevarat placuta, si te puneai la rand pe langa vitrina cu "Omagii", cu pozele lor. Atunci tocmai se editase, tin minte, un cartoi cat un ceaslov, "Istoria literaturii" a lui Calinescu, tiparita pentru prima data de la razboi incoace, si cartea fusese precedata de o mare, mare asteptare. Era citata prin manualele scolare, dar putini vazusera un exemplar, asa ca, atunci cand s-a zvonit ca "o sa se bage" cartoiul cu coperti respectabile, ce costa 300 de lei (cam tot atata ar costa azi, in roni), iubitorii de critica literara din Slobozia s-au pus pe pichetat librariile. Ma miram, vazandu-i cum pasesc conspirativ inauntru, schimband priviri cu inteles cu vanzatoarea, de parca venisera sa ceara caricaturile lui Stanescu in samizdat, de unde atata amor de Calinescu pe frizerii, electricienii, coafezele si soferii de autobuz, adica, oare, critica literara devenise o forma de disidenta, o moda, un moft?

Oameni cu muschi

S-a mai bagat, cu mare forfota, "Cel mai iubit dintre pamanteni", au aparut marii prozatori sud-americani, sunt unul din norocosii are au fost pe-aproape cand "s-a bagat" Marquez si Llosa, si de atunci m-am indragostit de ei, de fiecare data era un mic cutremur de pamant care se stingea in valuri. Eu nu l-am apucat pe Calinescu si la urma urmei mi s-a parut si cam scump. Si chiar m-am intrebat "la ce-mi trebuie" dupa ce m-am intalnit cu el la modul urmator:

Un prieten statea in gazda la niste proletari tare cumsecade, un el si o ea adorabili, care prosperau vanzand carne de porc pe la doctori si universitari din Bucuresti. Periodic venea la dansii un fel de ruda, care isi deserta dedesubturile cracilor indecent de largi ai pantalonilor: suluri cu muschi proaspat, invelit in celofan, care poposeau in frigider peste noapte sa amorteasca, iar a doua zi luau calea obrajilor subtiri de care va spusei. Asa se face ca amicii amicului meu erau bine primiti in lumea buna (nu pot sa va zic exact care, n-am tinut sa aflu neaparat), le crescuse gratie porcului de la combinat si nivelul de trai, dar si, cum sa va explic, respectul de sine. Crescand respectul de sine, cu naturalete, nasul li s-a ridicat aproape de verticala si astfel au descoperit ca din biblioteca le lipsea ceea ce prea abunda in casele clientilor de la Bucuresti: cartea.

Gustul nu se discuta

Decat multe si proaste, mai bine una si buna, si-au zis oamenii cei cumsecade, asa a aparut "Istoria" lui Calinescu, uriasa si stinghera, in biblioteca intesata de bibelouri, le enumar de la stanga la dreapta, aproape fara gres: un roi de mirese, catel cu trandafiri de portelan (ii mirosea, cu nasucul lui de portelan, de buna seama), pescar chinez cu undita lunga si barba, una sticla whisky pe jumate plina (ori, pe jumate goala, depinde perspectiva), un peste sticla vaza (o vezica destinata sa nu contina nimic niciodata), o cutie crenvursti. Goala. Cum, ce cauta cutia de crenvursti goala in biblioteca? Dar Calinescu, saracul, ce cauta singur acolo? Vi se pare mai ciudat sa vezi o cutie de crenvursti (e drept, frumoasa si colorata) in biblioteca, decat o singura carte, (e drept, mare si renumita), expusa ca un trofeu pe perete? Pentru mine zau ca-i acelasi lucru, cartile se simt bine cand au companie semene de-ale lor si se mai simt bine cand sunt citite, macar rasfoite, se simt niste fete batrane cand le apuca anul de vita cu filele nedezlipite, si cand te gasesti sa le dezlipesti tu, musafirul, asa, de curiozitate, te simti de parca ai dezvirgina pe cineva, pe neasteptate, in loc public si la ora de varf.

Dupa un an reintors in vizita, cand mi-a venit sa-l rasfoiesc pe Calinescu, mormaind banalitati cu gazdele, am "rasfoit" si conserva goala si abia atunci am vazut amanuntul care m-a imprietenit pe viata cu mamaliga si branza: vedeti cum sta treaba, pe eticheta viu colorata era un botic dragalas de catel, destinatarul de drept al crenvurstilor, un fel de chappy sau cum ii mai zice, ca i-am luat de curand si matei mele asa ceva… Hm, in Romania anilor ’80 era greu de conceput ca, in vreo tara, crenvurstii se vand la cutie de tabla pentru patrupede… In ziua marii mele descoperiri am ras homeric, cu lacrimi, in fata televizorului partial color (adica alb-negru, dar prevazut cu un geam colorat-curcubeu, luat cu 30 de lei din comert), in compania gospodarilor cei cumsecade. Radeam de ma durea stomacul, uitandu-ma la coperta groasa dintre bibelouri, fluturand hamletian cutia de crenvursti ca pe o tigva, in fata unui televizor cu geam colorat in care se stramba oameni cu chipuri portocalii si/sau verzi, in sufrageria unor oameni coplesiti de respect pentru cultura, pentru gastronomia canina cehoslovaca si, desigur, pentru propria propasire.

Nuca si peretele

Eram, cred, in ultimul an de liceu si eram atat de vesel, pentru ca incepusem sa inteleg ce e kitschul. Il percepusem acolo, balacindu-ma la propriu in el, ca pe o stare culturala, de fapt, ca pe o nestare, ca un fel de interfata a nepotrivirilor sau un bombardament de nuci in perete. Da, pentru orice om cu scaun la cap ar fi intrat, pentru prima data, in acea sufragerie, o privire-roata ar fi fost suficient sa evalueze pana in detaliu trasaturi de caracter fundamentale ale locatarilor. Si astfel am inteles cea mai importanta caracteristica a kitschului: stridenta. Prostul gust nu stie sa fie discret, pentru ca el tine sa fie admirat, se exhiba, acesta e doar rostul lui de-a fi. Si se autoreproduce.

Gospodarii cei cumsecade au devenit patroni indata dupa ’90, cam tot de cand nu m-am mai simtit obligat sa-i vad. Dar am auzit ca biblioteca in cauza a devenit "toba de carte", iar Calinescu se rasfata alaturi de noile vedete ale timpurilor: Sandra Brown, Pavel Corut si Paulo Coelho.

UN FEL DE CONCLUZIE
"Si astfel am inteles cea mai importanta caracteristica a kitschului: stridenta. Prostul gust nu stie sa fie discret, pentru ca el tine sa fie admirat, se exhiba, acesta e doar rostul lui de-a fi. Si se autoreproduce. (...) Am auzit ca biblioteca in cauza a devenit «toba de carte», iar Calinescu se rasfata alaturi de noile vedete ale timpurilor: Sandra Brown, Pavel Corut si Paulo Coelho."

SCRIETI-NE!

Asteptam parerile dumneavoastra si fotografii care sa le ilustreze pe adresa kitsch@jurnalul.ro .

NU RATATI!

Catelusul din luneta si parasolarul cu Tom si Jerry, icoana de pe bord si blonda de pe spatar. Trenule, masina mica, ti-am luat o jucarica!