Politica, plina de kitsch. La propriu - de prost gust, chiar prost imbracata uneori. La figurat - vorbe goale intr-un invelis frumos. Precum nobilii francezi care-si ascundeau paduchii puturosi sub peruci. Sau ca nespalatii care-si dau cu parfum peste mirosul natural al pielii ce n-a cunoscut apa frumos curgatoare.
In "politichia" romana, kitschul se rezuma nu numai la atitudinea alesilor, ci si la vesmintele lor scumpe. Unii au cu ce, dar nu stiu cum. Degete subtiri sau butucanoase de senator cu ghiuluri imense. Mai exista si asa ceva. Unghiute lungi la degetul mic al mainii stangi sau drepte. Sau maini pretentioase de deputat sugrumate de ceasuri imense tip Rolex. Kitsch sunt si aceia care poarta sosete scurte, astfel incat li se vede parul de pe picioare, iar unii insista sa poarte tot felul de cravate demodate, pe care nici macar nu le innoada bine, pana la guler, sau care poarta camasi cu maneca scurta si cravata pe sub costum, kitsch sunt oamenii extrem de burtosi cu bietele camasi amenintate sa le plesneasca nasturii din cauza presiunii pe care-o exercita osanza asupra lor. Botezatu spune ca politicienii care s-ar afla la polul opus, adica... nekitschosi, sunt Tariceanu, Petre Roman (ca doar are trei consiliere in familie). "Elena Udrea arata foarte sexi. Are un corp frumos si este frumoasa. Doamna Mantale intotdeauna se imbraca sobru, elegant, dar la moda." O parere. Altii considera ca Elena Udrea n-ar fi chiar atat de bine imbracata, pentru ca este... mult prea sexi pentru un politician si pentru ca uneori ar adopta tinute nu tocmai potrivite cu rolul pe care-l joaca in viata publica. Mai mult chiar, faptul ca nu de mult a aparut intr-un pictorial al unei reviste mondene, intr-o ipostaza care-i lasa la vedere sutienul, acest vesmant intim, a fost categorisit, de asemenea, tot o atitudine kitsch. Elena Udrea este un personaj destul de controversat, starneste discutii in jurul ei, lasa loc de interpretari variate, pro si contra."Lorzi englezi" si "doamne de fier"
"Cand vrem sa fim si noi eleganti in politica si nu prea ne iese. Asta poate fi ceva kitsch. Ma refer, in primul rand, la atitudine si apoi la stilul vestimentar care trebuie adecvat cu imaginea unui politician. Kitschul este incercarea nereusita de a imita ceva la care nu ai acces. De exemplu, vrei sa te porti ca un lord englez si nu-ti iese, pentru ca, evident, nu esti lord englez. Sau vrei sa te comporti precum un gentlman sau o gentlwomen, precum o doamna de fier, si nu reusesti", spune Cecilia Caragea, director editor si PR Manager, licentiat si masterand in Filozofie, doctorand in Litere. Pe de alta parte, artistul vizual si scriitorul Cristian Crisbasan vine cu alte argumente: "Kitschul in politica? Un exemplu foarte grav, recent: in special executia publica, ipocrita si plina de rea-vointa la care a fost supusa doamna Mona Musca - in contextul general al «dosariadei». Si mai grav este ca au vrut sa ne faca sa credem ca ei au inalte valori morale, cand, de fapt, isi da seama oricine, aveau nevoie de un tap ispasitor cat mai spectaculos. Asta se cheama demagogie de doi lei si demagogia este un alt mare kitsch in politica. Mi s-a facut o greata imensa. Aproape tot ce a facut clasa politica in Romania dupa 1989 este un urias kitsch, pentru ca aceasta, din nevoie disperata de voturi, s-a mulat pervers pe tarele unei societati confuze si sarace, pe care apoi a furat-o - la propriu si la figurat - sistematic. Nu si-a asumat nimeni conceperea si impunerea unei strategii pe termen lung de schimbare a mentalitatilor, pentru ca le-a fost teama ca nu-i mai voteaza nimeni. Au zis ca ei, ca sa castige alegerile, si au facut apoi cum au vrut. Au tinut premeditat poporul la un nivel scazut, ca sa-l poata manipula mai bine. Nu aveau nevoie de cetateni destepti si critici, ci de votanti imbecili. De aceea in invatamant este dezastrul actual. Nu i-a interesat. Au dat banii pe altceva. In loc sa se faca o «Catedrala a mantuirii neamului» - un alt fel de Casa a Poporului - mai bine s-ar face 100 de scoli si licee la standard european. Sau, mai bine, s-ar asigura burse pentru tinerii supradotati, ca sa nu mai emigreze. Rezultatul? Uitati-va la generatiile de elevi de liceu de azi. Iar cei putini care se desteapta emigreaza sau vor sa emigreze. Si presa, in marea ei majoritate, a subscris kitsch-ului numit «paine si circ» - disperata dupa audienta cu orice pret. S-a comportat asemanator cu clasa politica. Si aici nu ma poate contrazice nimeni: am invatat presa in sistemul britanic. Presa a fabricat personaje kitsch din nimic, pentru ca apoi sa aiba despre cine scrie. Sau ca sa aiba pe cine vota poporul. Un alt kitsch a fost imensa gafa politica si diplomatica a «initiativei liberale» de retragere a trupelor romane din Irak. Kitsch este si modul in care statul nostru - prin Ministerul de Interne - intelege sa acorde cetatenilor sai libertatea de a avea carnet de conducere. Si, dupa tot acest macel de pe autostrazi, dupa tot acest trafic infernal, tragem o singura concluzie: sistemul e gresit, trebuie schimbat. Dar aici s-a ramas tot la mentalitatea «militianului». Si asta e tot politica..."."Este extrem de kitsch sa fii considerat «la moda» si haios daca porti tricouri cu Mao, Che Guevara, Lenin, steaua rosie si CCCP si sepci de comisar sovietic, dar, in schimb, sa faci parnaie daca porti tricou cu Hitler sau zvastika si sa fii acuzat si de antisemitism! Nazismul si comunismul sunt doua crime la fel de grave, condamnabile in mod egal" - Cristian Crisbasan
Citește pe Antena3.ro
"Parodia, ironia fina, malitia de calitate, umorul pot fi medicamente. Ele salveaza de la ridicol, de la gravitatea aia deturnata a demnitarului care vorbeste despre problemele fundamentale, fara sa-si dea seama ca si-a uitat slitul deschis. Sau ca are un gainat de vrabie pe umar. Umorul poate trata cu succes mentalitatea kitsch" - Cristian Crisbasan COMPARATIE
"Mi se par izbitoare asemanarile dintre liga politicii si «Liga lui Mitica», mi se par izbitoare asemanarile dintre sesiunile parlamentare si campionatul de fotbal. Iar justitia, in ciuda eforturilor ministrului, se comporta precum corpul arbitrilor de fotbal! Suveranitatea cel mai adesea arbitrara a arbitrului pe terenul de fotbal este suspect de asemanatoare cu aceea a judecatorilor din salile de judecata" - Cristian Crisbasan, scriitor
VIZIUNE ASUPRA KITSCHULUI DIN PLEN
|
"Polticienilor nostri le-a fost comod sa manipuleze un popor cu care impartasesc aceeleasi mentalitati invechite, retrograde si reactionare. De aceea nu s-a dorit schimbarea mentalitatilor, pentru ca modul de gandire modern, cu adevarat democratic, reprezenta un teren necunoscut pentru popor, dar mai ales pentru politicieni. Clasa politica a dublat inadecvarea poporului la realitate, adecvandu-se la mentalitatile populare.
|