Jurnalul National: Domnule Adrian Paunescu, va rog sa faceti o paralela intre discursul jurnalistic de dinainte de 1989 si cel de dupa aceasta data. Cunoastem cu totii ca atunci exista ceea ce numim limba de lemn. Dupa ’89 ce s-a intamplat, avem un alt fenomen?

Adrian Paunescu: Discursul jurnalistic de dinainte de 1989 era previzibil, neaerisit, era prefabricat. Dupa 1989 limbajul devine nuantat, dar superficial. Inainte, cenzura a tot evitat diversitatea care era incontrolabila, limbajul original, limbajul inspirat, nuantat. Au fost cazuri cand materialul lingvistic folosit oferea cenzorilor probleme mai grele, mai multe si, uneori, irezolvabile. Iar dupa ‘89, prin disparitia cenzurii, limbajul de epoca noua s-a ferit de exprimarile radicale, a creat o alta nevoie de autenticitate, n-a mai fost compromis prin limbajul de lemn, ci compromis prin lipsa de inspiratie in interiorul unui limbaj infloritor si pervers. Nu este nici o indoiala ca e de dorit, ca inlauntrul acestei stari de lucruri de dupa 1989, sa se creeze oazele de adevar si noul stil al presei romane care trebuie sa fie rezolut, nuantat si trebuie, mai cu seama, sa se afle in slujba adevarului. As conchide astfel: limbajul de lemn in slujba minciunii, limbajul metaforizant si epitetizant in slujba evitarii adevarului, in slujba cosmetizarii adevarului, a asa-zisului pluralism, de fapt nediferentiat in esenta.

Antieroi, pamfletari si priviri piezise

Considerati ca nu s-a cristalizat un limbaj jurnalistic dupa 1989?

Eu vorbeam de masa comuna a presei. Dar avem cateva stiluri profund semnificative si distincte in presa romaneasca de astazi, de la stilul inconfundabil, marinpredist, morometian, al lui Ion Cristoiu, un mare scriitor care accepta umilinta de a face presa si de a lucra cu personaje reale, exceptional si ca teleast, ca antierou, la stilul fenomenal de transant, ferm si totdeauna caustic al unui alt mare tip care este Cristian Tudor Popescu, varful de lance al remarcabilei echipe de la "Gandul", la gazetaria lui Corneliu Vadim Tudor, care este, fara indoiala, cel mai bun pamfletar al perioadei si nu numai atat, el fiind si un scriitor complex, la scriitura lui Marius Tuca, in editorialele lui, cu umor si cu o privire piezisa asupra lucrurilor, introducandu-ne intr-o alta ordine decat cea banala, la scrisul lui Tudor Octavian, fostul meu coleg de la Flacara, care are un umor ce rezista, cu putere, de aproape patruzeci de ani. El este un longeviv al umorului, lucru foarte rar. Mai subliniez jurnalistica fiorului traditional a lui Petre Mihai Bacanu, aflat la varsta intelepciunii si recursului la obiectivitate. Gazetarie originala si profunda face Corina Dragotescu la "Adevarul". Clasicul gazetariei romanesti de astazi este prozatorul si eseistul de europeana vibratie Octavian Paler. Cunoaste o cariera noua de gazetar al esentelor marele poet Mircea Dinescu. Remarcabil este dialogul serial - Emil Hurezeanu - CT Popescu de la "Realitatea TV", o colectie de bijuterii ale spiritului, cu dramatism si umor.

Poetul Adrian Paunescu a observat vreo schimbare a discursului poetic romanesc contemporan? Ce este nou?

Nu sunt schimbari de la etapa la etapa. Aici s-a obtinut mai multa libertate de expresie, dar si mai multa inconstienta in folosirea a ceea ce ar parea a fi, si probabil ca este, strain de estetica. Sunt la curent cu noua poezie. Sigur ca se contureaza incet-incet personalitati care, pe masura arderii etapelor de excese, devin tot mai interesante pentru competitia nationala a spiritului, care este poezia. O data cu libertatea obtinuta in 1989, repet, s-a obtinut si lejeritatea, dispretul fata de estetica. Si asta n-ar fi o cucerire, ci mai degraba o retrogradare a limbajului.

In legatura cu studentii, pentru ca sunteti cadru universitar si aveti legatura cu lumea lor, credeti ca limbajul folosit de ei reflecta nivelul de cultura pe care se presupune ca il au?

Nu cred ca lumea a fost vreodata mai buna sau mai rea decat azi si nu cred ca a existat vreo etapa istorica in care oamenii sa nu se planga tocmai ca in vremea lor este cel mai greu. Asa ca si chestiunea cu limbajul studentilor este relativa. Nici pe vremea studentiei mele lucrurile nu stateau altfel. Mereu vor fi si uitari, vor fi si sarcasme si vulgaritati, dar lumea isi va cauta si isi va gasi in permanenta echilibrul. Poate ca farmecul de fiecare zi al lumii este tocmai aceasta disperata cautare a echilibrului lumii. Sunt fenomene normale care insotesc fenomenul cel mare, si grav, si important, care as zice eu ca este viata. Viata, fenomenul toxic prin care putem, deocamdata, sa amanam moartea. Viata e un fel de medicament toxic, cu mii de reactii, cu mii de contraindicatii, care ne ajuta sa amanam moartea. Asa este si cu studentii, totdeauna a fost alarma aceasta. Niciodata nu au fost multumiti nationalistii de iubirea de natie a celorlalti. Si au avut dreptate. Niciodata n-au fost multumiti cosmopolitii de iubirea de universalitate a celorlalti. Totdeauna, adevarul a stat la raspantie.

MEDICAMENT
"Farmecul de fiecare zi al lumii e aceasta disperata cautare a echilibrului lumii. Sunt fenomene normale care insotesc fenomenul cel mare, si grav, si important care este viata. Viata, fenomenul toxic prin care putem deocamdata sa amanam moartea. Viata e un fel de medicament toxic, cu mii de reactii, cu mii de contraindicatii, care ne ajuta sa amanam moartea"

AUTENTICITATE
"Dupa ’89, prin disparitia cenzurii, limbajul de epoca noua s-a ferit de exprimarile radicale, a creat o alta nevoie de autenticitate, n-a mai fost compromis prin limbajul de lemn, ci prin lipsa de inspiratie in interiorul unui limbaj infloritor si pervers. E de dorit ca inlauntrul acestei stari de lucruri sa se creeze oazele de adevar si noul stil al presei romane" - Adrian Paunescu, poet, jurnalist si profesor

Presa romana exista si se poate citi!

PARERE. Nu de talente duce lipsa presa din Romania zilelor noastre

In primii ani de dupa ‘89, abia am mai facut fata exploziei informationale. "Bombardamentul" s-a manifestat, dupa cum ne amintim, si la nivel mediatic. Au aparut ca din pamant gazete, televiziuni, posturi de radio. Unele au rezistat, altele au disparut asa cum au aparut. Ca slujesc anumite interese - declarat sau nu - e foarte clar ca ziarele care si-au castigat un nume cu renume printre cititori sunt acelea care au jurnalisti talentati. Pentru ca nimeni nu mai cumpara in ziua de azi un ziar daca subiectele abordate in articole sunt demult "fumate". Ti se duce buhul si gata. Jurnalist si inainte, si dupa ’89, Adrian Paunescu opineaza: "Sunt tineri gazetari, inzestrati, grupati cu deosebire la Jurnalul National, Victor Ciutacu, Adriana Oprea, Oana Stancu, Marina Constantinoiu, dar si Razvan Mitroi, acum la Adevarul, si exceptionalul Dan Diaconescu de la OTV. Nu de talente duce lipsa presa noastra, de personalitati si de evenimente jurnalistice in sine, eu zic ca este o criza de radicalitate in abordarea adevarului. Dar presa romana de astazi exista si se poate citi. Semnalez si o primejdie: imprejurarea ca prea multi gazetari tineri din televiziuni sau din presa scrisa au beneficiat de aceleasi burse (pana aici faptul e pozitiv), dar au devenit aproape toti gazetari de dreapta. In genere, cred, nu ar trebui ca atitudinea sa preceada informatia. Sunt multi ziaristi tineri care intai ataca dinspre dreapta orice subiect si, eventual, ulterior dau si ceva informatii, nici acelea toate obiective, despre obiect".

Parerile voastre

InimA-Rea: "Are G. Calinescu o teorie interesanta despre romantza ca gen literar, cu trimitere expresa la mentalitatea hibrida a mahalalei. Chiar de nu a fost sociolog, in privinta mahalalei a avut dreptate: a functionat. Cartierele - dormitor - fala si mandria conducatorilor comunisti - sunt leaganul limbajului hip-hop, magnific ilustrat de B.U.G. Mafia. Tot in acea perioada - si tot «pentru nevoile societatii» - intelectualii erau produsi in regim industrial, domeniu in care nu erau admise rebuturile. Asa ca in Romania socialista, nu numai analfabeti si localitati neelectrificate nu mai existau, dar nici repetenti aproape ca nu mai existau, iar corijentii dintr-o masa de peste doua milioane de scolari incapeau intr-o singura scoala. De aceea, am parasit invatamantul (am dezertat, daca vreti) si rau am facut! Dar asta este alta poveste. Pentru a incheia - totusi - as atrage atentia asupra urmatorului aspect: marele pericol care pandeste limba romana nu este trivialul. De la vladica la opinca, s-a injurat de mama focului in limba romana. Marele pericol - de moarte as spune, chiar cu riscul de a parea patetic - este schimbarea tonalitatii limbii romane, asa cum bine se vede in limbajul hip-hop. Se profileaza un adversar redutabil pentru limba romana - limba rromina".

Ritual: "Intr-adevar ciudat... tovarasul acesta pare scos acum de la naftalina si pus sa dea lectii populatiei inapoiate. Or, totusi, lucrurile s-au mai schimbat fata de presa de acum cativa ani. A aparut internetul, presa, un cuvant care probabil mai are valoare doar pentru dumnealui, si-a schimbat total profilul. Cred ca acest Dumistracel mai trebuie sa se mai si informeze inainte de a deschide gura. Pacat ca Jurnalul da curs nu unei limbi de lemn, ci unei gandiri de lemn. Daca omul e batran si cu o suma de titluri in buzunar, plus o probabila doza de orgoliu, datorata unor probabile calatorii in afara pe care acum orice student le poate face, atunci e si destept".

Armand: "Nu obisnuiesc sa fac comentarii, dar acum, dupa ce am citit cele spuse de unii dintre cititorii Jurnalului in legatura cu profesorul Dumistracel, simt nevoia sa o fac. Consider ca putin respect fata de un cercetator de talia lui Stelian Dumistracel, care din intamplare mi-a fost profesor si care cunoaste tainele limbii romane pana in cele mai mici amanunte, ar trebui sa aiba chiar si cei care nu il cunosc. Intreaga mea consideratie pentru domnul profesor Stelian Dumistracel. Iar celui care crede ca ziare gen Jurnalul, care publica si astfel de materiale trebuie sa dispara, nu le spun decat ca ar trebui sa le fie rusine".

NU RATATI

In Jurnalul National de maine: Prof. univ. Rodica Zafiu, despre pluralurile controversate impuse de noul Doom.