Lumea lui Solomon

Cat astept in biroul supraveghetorului, stau cu mainile in buzunare si ma uit la ziua frumoasa din curtea scolii, scoala e in realitate o inchisoare pentru minori si tineri, tocmai am stat de vorba cu cei mai "pedepsiti" dintre detinuti, Dumitru si Solomon, condamnati amandoi la 20 de ani pentru omor. De fapt, nu astept nimic, recunosc ca habar n-am ce sa fac cu mine dupa ce-am ascultat toata povestea.

Solomon avea 14 ani cand a fost arestat, e mai degraba firav, cateodata se lasa usor intr-o parte si zambeste spre ceva numai de el stiut, tace, pe urma, odata, se dezmorteste si incepe sa vorbeasca: "Mai am sase frati, io sunt cel mai mic, d-aia mama ma pupa pa mana mereu si zicea «Negrutu’ lu’mama, ca tu ai fost al mai nacajit...» Era o amaraciune, era o lipsa de bani, n-aveam io bani ca sa ies mare, da’ macar zece clase sa fi facut, sa fi iesit la o taraba, ceva. Cel mai mult imi place aici, la scoala, Biologia, vreau sa stiu despre plante, despre pesti, sa-mi mearga si mie mintea altfel... Casa mea e din chirpici, erau momente cand vream si io sa joc fotbal cu copiii si ei imi zicea, ca, ba tigane, nu vorbim cu tine, ca esti tigan, dar eu m-am gandit ca Dumnezeu m-a facut asa ca a avut El rostu’ lui, de exemplu pa italieni de ce nu i-a dat romani?! Aflandu-ma io in situatia asta, imi doream, ca si alti copii, o bicicleta, mai mergeam la munca prin case si ma gandeam ce bine ar fi sa am casa aia. Imi puneam intrebari da’ mai bine cred ca sa nu ma fi nascut si gata, aflandu-ma in prezent unde ma aflu...".

Povestea lui Solomon a fost lunga, a plecat intr-o noapte la discoteca si a stat de "sase", in timp ce Dumitru intra pe fereastra in casa unei femei, cu gand sa fure, femeia era foarte cumsecade, o cunosteau bine, pentru ca obisnuia sa-i ajute pe cei saraci, Solomon pretinde ca n-a participat la crima, dar a fost arestat, pe urma judecat in stare de libertate, pe urma, de frica si de curiozitate probabil, a fugit la turci unde o sora mai mare lucra la o fabrica de "plastice", acolo a lucrat de altfel si el timp de mai bine de doi ani, cand a venit, asa, un "interpol" si l-a luat. La "turci" a avut pentru prima data in viata lui apa calda si bani sa-si cumpere pantaloni negri la dunga si "maleta" neagra. Celalalt, Dumitru, avea 16 ani cand a primit aceeasi sentinta, cand era mic, un francez a vrut sa-l infieze, pe unde-l vedea il apuca de nas si razand il striga "rusule", asa i-a ramas pana la urma si numele, Rusu’. Povestea se repeta, multa mizerie, multi frati, parintii vindeau prin sate cratiti si tavi, Dumitru era analfabet, in caruta cu coviltir incepea si se sfarsea toata lumea lui. In noaptea aia nenorocita a intrat pe geam in casa femeii, voia bani sa-si cumpere haine, si suc, si tigari "ca baietii". Femeia s-a trezit din somn, a auzit zgomotul si a venit la el cu cutitul, l-a rugat sa nu-i faca nici un rau, s-au luptat, Dumitru nu s-a mai oprit: "imi pare rau, Doamna, nici acu’ nu stiu ce a fost in capul meu, uneori tot o mai aud rugandu-ma sa nu-i fac rau, as vrea mult sa pot sa dau timpul inapoi, dar nu cred ca se mai poate...".

Dumitru a terminat clasa a V-a cu premiul intai, nu-l viziteaza nimeni niciodata, ai lui n-au bani nici de tren, nici de pachete, dar iarna trecuta a jucat intr-o piesa de teatru. Christian Benedetti, un regizor francez, a pus in scena la penitenciar o piesa scrisa special pentru copii: "Domnu’ Christian s-a purtat cu mine ca un tata, Doamna, a fost tare omenos, dupa ce a plecat am plans trei zile si n-am mancat nimic, asa de rau mi-a parut ca a plecat, Doamna. Ne-a facut poze si le-am trimis si acasa, le-am trimis numai p-alea unde radeam, sa nu creada mama c-o duc rau...". Lumea lui Solomon si a lui Dumitru ma nauceste pur si simplu, stau cu capul bagat in hartii si notez toate vorbele, cand nu mai e nimic de notat sterg cu o bucata de guma linii imaginare, de fapt nu pot sa ridic ochii, pentru ca nu stiu raspunsul la nici o intrebare si ei asteapta!

Asadar un om nevinovat a murit, doi copii de 14 si 16 ani au comis o crima, legea a stabilit vinovatia, s-a facut dreptate si copiii au fost trimisi pentru 20 de ani la inchisoare! As fi putut eu sa impiedic in vreun fel grozavia asta? Adica ce sa fi facut? Sa fi mers in localitatea aia si sa fi intrebat ca o caraghioasa in dreapta si in stanga, pe vremea cand erau ei mici, de ce n-au un pat cu asternuturi curate, de ce n-au jucarii, de ce nu le citeaste nimeni seara la culcare povesti, de ce nu-i intreaba nimeni dimineata ce prefera la micul dejun, de ce nu merg la scoala, la teatru sau in vacanta, intr-un cuvant, de ce nu-i invata nimeni nimic si mai ales de ce nu sunt aparati de legea care da dreptul copilului la copilarie?! Evident ca nu m-as fi putut implica si, ca atare, nici n-as fi putut impiedica grozavia aceea, pentru ca nu stiam absolut nimic despre existenta lor, nu-i asa?! Pe urma, nu cred ca pot fi implicata, respectiv invinovatita, nici pentru ceea ce este pe cale sa se petreaca de acum inainte, chiar daca Dumitru si Solomon sunt cu siguranta traumatizati, chiar daca la asta se vor adauga fara indoiala si consecintele unei lungi detentii, chiar daca la penitenciar sunt numai doi psihologi si este greu de presupus ca in aceste conditii ei vor putea fi ajutati sa inteleaga.

Sunt convinsa ca legea a luat in calcul toate aceste amanunte atunci cand doi copii de 14, respectiv 16 ani au fost condamnati la 20 de ani de inchisoare, ca atare nu se mai poate face nimic si prin minte imi rasuna intruna vorba repetata a lui Dumitru: "Doamna?!"...