Mitocanul de... Barcelona

de Rozana Mihalache | 26 Sep 2009 • 00:00

Sursa foto: Albert Gea/REUTERS

Dacă pleacă de pe Otopeni, de exemplu, cu o companie respectabilă, dar la Economy Class, al nostru reuşeşte întotdeauna să nu găsească punga care îi e pusă la dispoziţie pentru a-şi strânge gunoiul şi preferă să şi-l ţină lângă nas, fără să se gândească la bunăstarea colegului său de scaun, ignorând cu nesimţire privirea plină de reproş a stewardesei. Fireşte, el se joacă în neştire cu butoanele de la aerul condiţionat pe tot parcursul zborului şi îi vine cheful să meargă la toaletă exact în timpul turbulenţelor. Şi, pentru ca tacâmul să fie complet, se preface că nu aude când este rugat să nu-şi deschidă telefonul şi să nu se ridice imediat de pe scaun, chiar dacă avionul a aterizat, şi sare rapid în picioare, agăţându-se disperat de bagajul de mână şi îndreptându-se spre una din ieşiri, în general cea mai îndepărtată, pentru că pe acolo îi place lui să coboare. Cuvintele ca "ordine", "răbdare" şi "rând" nu-şi au locul în vocabularul românului care călătoreşte cu avionul.

BEZMETIC PRIN AEROPORT
Experienţă personală: Am descoperit că mitocanul nostru, când nu ştie ceva, nu întreabă. Pe aeroportul din Barcelona, al nostru nu întreba nimic. Din orgoliu. Cum să întrebe? Cum adică, să vadă ăia că el nu ştie? Şi mişuna bezmetic de colo-colo, în turmă, ca oile, înjura de mama focului ţara în care se afla şi evident personalul pentru că nu l-a îndrumat cum trebuie, deşi el le ştia pe toate.

Să nu vorbim despre statul la rând pentru ridicarea biletelor sau pentru cumpărarea unui sendviş. Omul nostru nu înţelege că există reguli, o ordine firească a lucrurilor, care ţine de bun simţ, de care trebuie să ţină cont, chiar şi pe stomacul gol, la fel cum nu înţelege că nu trebuie să meargă în Duty-free şi să încerce toate mostrele de parfum, pentru a împuţi apoi tot avionul. În avionul în care ne aflam, mitocanul nostru era dat dracului. Cunoaşteţi tipul. El e acela care se laudă în gura mare cu maşinile pe care le are şi cu afacerile ilegale în care e băgat. Încălţat în adidaşi Nike made în China, e ăla care-şi cumpără o femeie şi îi dă una peste ceafă când ea depăşeşte limita de kilograme la bagaje, este cel care se preface că vorbeşte la telefon, doar ca să arate că are Blackberry, şi care poartă o conversaţie despre prezervative de diverse mărimi, culori şi arome, ca să demonstreze că e prevăzut, că are, domne', cu ce.

CEI DOI "I": ISTERICE ŞI IEFTINE
Pe de altă parte, femeia aferentă mitocanului e şi ea extrem de specială şi uşor de recunoscut, oriunde s-ar afla, pentru că întotdeauna se împodobeşte precum un brad de Crăciun.

Cam 15%-20% din femeile din România socotesc că (apreciere din ochi, la îndemâna oricui, stradă, tv etc) sunt frumoase şi au şi stil. Restul stăpânesc o capacitate uimitoare de a se eticheta singure ca: ieftine. Arată şi se comportă astfel. Blugii cu talie joasă care plesnesc pe ele, pantofii cu tocuri cui şi vârf ascuţit şi maiourile mulate cu sclipici care nu reuşesc să le acopere abdomenele abundente au devenit practic o uniformă pentru femeile (femele) pe care le vezi luptându-se cu tocuri de 10 pe scara avionului şi aruncându-se ca în metrou, ca să prindă locuri la geam. Tot ele se isterizează, tremură şi chiţăie în timpul turbulenţelor, nepăsându-le că-i panichează pe cei din jur. Se prefac că leşină şi uită să-i spună un simplu "mulţumesc" stewardesei care le tratează cu blândeţe.

TRAGI OBLOANELE ŞI TE IZOLEZI
Iar ca să avem parte de un final fericit... încă n-aţi văzut ce se întâmplă în jurul benzii pentru ridicarea bagajelor pe Băneasa. Orice om întreg la cap care trece prin aşa ceva realizează că trăieşte unul din acele momente magistrale, "georgeorwell-iene", imaginându-şi "ferma animalelor" în varianta populară. După experienţele cu mârlanul de... aeroport, odată ajuns acasă, dacă îţi permite timpul, tragi obloanele şi te izolezi complet de lume pentru câteva zile. Să iasă mirosul de mitocan, după vorba lui Duiliu Zamfirescu.

"Dă-te bă la o parte, n-auzi?" "Mamăăăăă, câtamai coada! Da' de ce nu pot s-o iau în faţă, ce, numai la ăştia le e foame?"

"Şi unde trebuie să mergem acuma, că n-am întrebat-o p-aia care mi-a dat biletu'".

"Auziţi, poarta 52 e a noastră?" "Si, si. Aoleo, ce zic şi eu, nu-mi iese spaniola din cap. Da, da."