Am plecat în 2003. Şi mă bucur că am plecat

Am plecat din ţară cu o bursă integrală de studii în urmă cu şapte ani. Am plecat în 2003. De atunci am absolvit facultatea şi am obţinut o bursă de doctorat. În următorii doi-trei ani devin doctor în filozofie (PhD, University of California, Berkeley), depinde când îmi termin investigarea la teza de doctorat - un doctorat durează între cinci-şapte ani în SUA.

În toţi aceşti ani am pierdut un bunic, iar mama şi bunica înaintează în vârstă. În toţi aceşti ani am venit în România iarna, de Crăciun şi Anul Nou, şi vara să-mi văd familia şi pe cei câţiva prieteni rămaşi din liceu... La un moment dat, văzând că anii se instalează prea repede peste cei datorită cărora exist, m-a străfulgerat gândul de a mă întoarce înapoi la Bucureşti odată terminat doctoratul. Aşa, de-a fi mai mult cu ei, de a petrece timp împreună... A fost însă un gând, ca un vis, din care m-am trezit când am văzut neruşinarea, nesimţirea şi tupeul celor care conduc ţara acum. La 31 decembrie 2006 eram în Piaţa Universităţii când Traian Băsescu a fluturat steagul României alături de cel al UE. Atunci eram încrezătoare şi îl priveam cu respect pentru funcţia în care se afla.

La 27 mai 2010 eram în faţa ecranului când a afirmat, cu bătaie de joc, că "era sub influenţa băuturilor alcoolice" când a susţinut valoarea pensiei minime de 500 RON. De atunci simt doar dispreţ şi ură pentru domnia sa. De vreo lună mă gândesc cu groază că la iarnă ai mei n-o să aibă ce mânca. Şi de ce? Am absolvit Colegiul Naţional Mihai Viteazul în 2002. Am intrat la ASE fără examen, fiind olimpică naţională. După facultate, în cel mai probabil caz mi-aş fi găsit un serviciu bun. Am plecat din curiozitate. Am avut mult curaj. Nu am rude sau alţi membri ai familiei aici. Am plecat pentru că am dorit să fiu cea mai bună şi să fiu apreciată cu adevărat pentru aceasta. Să fiu apreciată pentru ceea ce am în cap, pentru ideile şi proiectele mele, nu pentru altceva. Şi mă bucur că am plecat.