De ce să mă las gonită?

Paula Anastasia Tudor
● reporter -Reportaj
● 28 iunie 1973
● Constanţa





Îmi place plaja mării cu nisip auriu adus de Dunăre de prin toată Europa şi Delta cu egrete graţioase şi cormorani obraznici. Cu storceacul de la Sfântul Gheorghe şi scrumbia la grătar. Îmi plac măgăruşii care trag cotige de-a lungul şi de-a latul Dobrogei cea arsă de soare printre ciulinii ei rostogoliţi, lanuri de maci şi stânci cariate de vremuri.

Iubesc Dobrogea, fostul fund de mare ce mai scoate la iveală, drept dovadă, scoici împietrite. Cu cetăţile ei îngropate ale căror ziduri le simţi sub tălpi, învelite de plăpumi de pământ şi iarbă pitică. Cu cosmopolitismul ei care a amestecat reţetele şi tradiţiile. Îmi plac munţii, pădurile, văile râurilor, lacurile, defileurile. Şi viaductele.

Îmi place Topârceanu! Îmi plac casele vechi. Îmi plac iile, coveţile şi străchinile, porţile sculptate şi cumpenele de la drum. Îmi plac românii-oameni (de orice naţionalitate), care-şi cultivă bunul-simţ şi omenia, care nu şi-au dat credinţa pe valută.

Îmi plac claca şi hazul de necaz. Acestea şi multe altele asemenea sunt adânc înfipte în mine şi ar trebui să le car dac-aş pleca, la fel cum ar trebui să-mi duc bunicii... şi-un copil - într-un pumn de pământ. Sper să nu fiu nevoită s-o fac.

În rest... nu-mi place mai nimic: lipsa de consideraţie a multor români faţă de pământul care îi creşte. Poluarea şi defrişările. Politica dusă, ce lasă România sub asediul nesimţirii şi îmbuibării unora, dar şi al sărăcirii altora. Nu-mi place că nu poţi vota "pentru", ci doar "împotrivă". Dar mă gândesc: de ce să mă las gonită de aici, din ţara pe care eu o iubesc şi de care lor, evident, nu le pasă?