x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ţara unde respirăm şi sperăm

0
19 Oct 2010 - 00:00
● Gabi Oarga
● Cititor

Patriotism... naţionalism... apartenenţă, toate astea le-am învăţat în familie şi mică parte în şcoală. Sunau normal, ne obişnuiserăm cu ele, ştiam că sunt doar nişte idealuri pe care trebuie să le respectăm şi atât. Nu aveam oricum variantă de ieşire din ţară, iar fuga ne speria pe toţi. Acum, după 20 de ani, poţi pleca unde vrei, poţi huli pe cine vrei sau poţi aştepta în continuare să se schimbe ceva. Am avut ocazii nenumărate de a pleca. Singurul motiv pentru care nu am plecat a fost mama, care nu ar fi acceptat în ruptul capului să părăsească ţara, tatăl meu fiind înmormântat aici. Aşa că anii au trecut, am şi doi copii, cel mare deja dorind să plecăm din ţară la numai 12 ani. Regrete, cu carul. Acum nu mai plecăm din cauza copiilor, cu şcoala, de bine, de rău, se simt totuşi incluşi în societate. Sigur că ne răzvrătim la tot, sigur că ne dorim altceva, dar ce nu pot eu înţelege este lipsa de reacţie a oamenilor. Poate ar trebui să vedem ce ne lipseşte ca popor pentru a reuşi. Educaţie, curaj, putere de renunţare, mândrie, empatie faţă de aproape, lipsa conştiinţei, a credinţei sau poate cineva care să ne arate ce şi cum să facem? Toate la un loc creează această populaţie fără reacţie. Îmi doresc să trăiesc într-o ţară civilizată, unde cei cu minţi luminate să ne conducă spre binele poporului şi unde cei care locuiesc aici să aibă grijă şi de iarba pe care o calcă în picioare, şi de tomberonul de iscusit pe care îl dărâmă, şi de câinele şchiop care le-a ieşit în cale, şi de bătrânul care se chinuieşte să rămână în picioare în autobuz, şi de femeia, copilul de lângă el.

O ţară în care micul şi berea te fac prieteni, unde maneaua e marş de nuntă, unde înjurătura nu o mai sesizezi, unde sărăcia a ajuns obişnuinţă, unde mizeria este parte a peisajului, unde maltratarea femeii îţi acordă rang de macho, unde furtul, la orice nivel, îţi asigură eticheta de băiat deştept, unde minciuna scuipă şi pe Biblie, unde adulterul a devenit mândrie naţională, unde valorile morale sunt urme comuniste este o ţară fără speranţă, unde doar respirăm şi sperăm.

Citeşte mai multe despre:   ne-am nĂscut În locul potrivit?

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de