"Vreţi să mă ridic, doar am bilet mai încolo, ce tata mare vă deranjează?"
Trenul Bucureşti - Bacău, tur - retur. Unul dintre locurile unde nesimţitul e la el acasă şi te constrânge să-l accepţi fără drept de apel până la destinaţie. Nemulţumit de loc, ostentativ, urât mirositor, băutor de bere, agasant, necivilizat, mitocan. Nesimţitul e o specie aparte care înglobează, într-un singur cuvânt, tot ce înseamnă proastă creştere. Puturos până la crasa indolenţă, ofticos, în bătaie de joc, sărac şi fudul.
Românul a dat personalul pe Intercity, fără bunul-simţ de a respecta locul în care se află. Din contră, el murdăreşte cu accesele de proastă creştere un mijloc de transport care ar fi trebuit să ne facă cinste după atâta vreme. Dar se pare că românul necivilizat, la rându-i vehement critic al nesimţirii, nu vrea să evolueze. Sărăcia în care se scaldă nu e un motiv al proastei lui creşteri. Lenea, lipsa de respect, egoismul şi propriul confort devin standardele nesimţitului sublim. Acesta nu face sacrificii, nu are decenţă şi nu acţionează decât în conformitate cu doleanţele lui primare, egoiste, viciate.
Totul îi pică din cer şi, dacă nu e aşa, se burzuluieşte îndreptăţit, astfel încât îi obligă pe cei din jur să cedeze. Îşi cere drepturile cu forţa, ostentativ, "că, deh, nu vă deranjează, nu?" - replică el după ce-şi întinde scoabele pe tine, se scarpină în nas, îşi freacă mucii între degete, îşi scoate vata din urechi. Te prosteşte, te fraiereşte, te şmenozeşte, mizează pe tăcerea ta atunci când intră cu japca şi te ofensează vizual, auditiv şi cel mai adesea olfactiv, aproape de leşin.
Intercity 551, ora 6 dimineaţa. Îl găsim aici pe nesimţitul olfactiv. Bine îmbrăcat, la costum, sacou roşu, pantaloni negri, se ascunde tacticos în spatele ziarului de dimineaţă. Trenul porneşte şi o dată cu el mirosul de budă nespălată anunţă o călătorie în care eşti obligat să îţi educi greaţa şi leşinul. Nesimţitul ia micul dejun cu îmbucături mari, ca în ziua de post, degetele lui - ca două lopeţi, cu unghii negre - îndeasă în gură produse de patiserie. Dă pe el, firimiturile se lipesc de sacoul roşu din stofă, pe la gură îmbuibarea i se încorporează în mustăţi, el molfăie nestingherit.
Alături, o tânără blondă venită tocmai din Londra îi ţine companie în ale mestecatului. Blonda obosită înfulecă, la rându-i, pe nerăsuflate. Ca totul să fie perfect îşi deschide nasturii de la pantaloni, lăsând să se vadă, în stilul nesimţitului de birt, cum îi iese burta pe deasupra, pe care, în semn de respect, începe să o frece cu mişcări circulare, de zici că această imagine o întâlneşti numai în filme sau în cărţi.
Respectabilul nesimţit trece de la antreuri la un preparat pe bază de usturoi, ceva cu mujdei, la 7 dimineaţa. Mănâncă pe şest în spatele ziarului şi, împuţind tot compartimentul, bagă imediat câteva guri de apă minerală însoţite, în mod logic, de reacţia organică a unui râgâit perfect şi de pastila de gumă mentolată pe care o introduce cu scopul de a stopa putoarea propriei guri. O face cu stil, în văzul lumii, de parcă ne-ar spune nouă, celor care i-am înghiţit danful matinal, că ne împroaşcă cu parfum de izmă. Cam la o oră distanţă se pare că i se face din nou foame şi mai bagă o şarjă din meniul cu usturoi, încaltea dacă nu ai vomitat până atunci, să ţi se chircească stomacul în suc propriu până la destinaţie.
Pe cetăţeanul spărgător de seminţe îl întâlnesc atât în trenul de dimineaţă, cât şi în rapidul de 1:30 noaptea. Suceava Nord - Bucureşti. Urc din staţia Bacău şi îl găsesc aici, la jumătatea pungii de seminţe sparte între dinţi, scuipate care pe jos, care într-un coş improvizat, o brumă de respect de care vrea să dea dovadă. Şi ca totul să fie perfect în ingurgitarea seminţei, individul se postează comod. Tolănit cu picioarele pe bancheta din faţă, evident despuiat de încălţări, cu şosetele puturoase la vedere, flancat pe o parte de o paporniţă din rafie, pe cealaltă de un pet grozav de bere, şi el golit pe sfert.
Un culoar ticsit de paporniţe, raniţe, genţi lăsate pe jos, niciodată puse deasupra locului de călătorie, destinat bagajelor. Nu, nesimţiţii îşi pun paporniţele pe culoar, obligându-i pe ceilalţi să se conformeze metehnelor proastei creşteri şi să facă slalom printre genţi. Şi, dacă nu le lasă în drum, le pun sub picioare, forţându-l pe cel din faţă să-şi îngrămădească automat trupul. Nesimţitul trebuie să-şi asigure propriul confort. Iar dacă atitudinea lui te revoltă, atunci fă bine şi ţine-ţi gura, pentru că ori se va lua la harţă cu tine, pretinzând că are dreptate, ori cel mai probabil te va ignora, întorcându-se cu spatele, înapoi la sforăit.
De bună seamă aşa s-a întâmplat şi în cazul acestui nesimţit din dreapta mea, care ocupă două scaune, nici unul al lui, conform numărului de pe bilet. Cu capul pe servietă şi picioarele târşâite până la vecinul din faţă, nesimţitul se simte deranjat din somn când doi călători îi explică faptul că locul 92 pe care îl ocupă, dar şi locul 91 pe care şi-a întins nestingherit picioarele nu-i aparţin. Replica nesimţitului, deranjat din sforăit, buimac şi cretin: "Vreţi să mă ridic, doar am bilet mai încolo, ce tata mare? De ce staţi în picioare, mergeţi la 82?", adică pe locul lui din spate. Şi atât a fost. Şi-a pus cuşma de piele neagră pe cap şi dă-i la somn. Femeia s-a aşezat în faţa lui, obligându-l să îşi ridice picioarele şi să-şi repoziţioneze fizicul. Bărbatul, uimit de răspuns, a rămas cu genţile în mână uitându-se la cetăţeanul care s-a întors cu fundul la el, într-un delir nazal.
Femeia îşi aşază genţile şi un sul pe care scrie "Metalizată" nu deasupra capului, cum era firesc, ci la vecinul, în partea opusă, la vreo trei scaune distanţă. Acolo se află un alt nesimţit care nu încetează să se holbeze insistent la cei din jur, timp în care ronţăie alune şi trage nestingherit vânturi. Deodată sulul îi cade în cap nesimţitului care se holbează, că să-l trezească parcă din reverie. Cel lovit se apleacă şi dă să aşeze sulul la loc. Femeia ridică doar un ochi, văzând cum străinul îi atinge rola căzută pe jos: "Puneţi-l tot la loc, acolo!" - acolo de unde tocmai căzuse, nici mai mult, nici mai puţin, chiar peste cele două plase de plastic. Nesimţitul nervos îi replică: "Păi de ce nu l-aţi pus la dumneavoastră acolo sus, la locul lui?! Acu' cade peste mine! Mă bolânzăsc acu'! Păi e corect aşa?". Doamna dă din umeri şi se culcă.
În tot acest timp, nesimţitul din dreapta mea, cel care ocupă abuziv locul cu numărul 92, îşi desface prin somn servieta, panicat de o tuse cu flegme. Scoate de acolo un pet de bere Timişoreana şi începe a-şi uda gâtleju'.
Tusea se opreşte. Repetă manevra de fiecare dată când, pe timpul somnului, îl apucă arşiţa sau tusea cu expectoraţii. Nesimţitul din stânga, cel care fixează călătorii atent cu privirea, se gândeşte să se facă auzit cu forţa. "Hei, ce asculţi acolo?", zice nesimţitul, moment în care îmi saltă cu putere căştile din urechi. "Frumoasă muzica!", şi îmi dă un pumn cordial pe laterală. La cinci minute, un alt pumn. "Hai aici, lângă mine, să mai stăm de vorbă!", îndrăzneşte cu tupeu maxim, făcând dintr-un ochi cu subînţeles.
E trei noaptea şi nesimţitul călător nu are nici program, nici somn, nici manieră. E aşa cum este el zi de zi, în zeama lui, pe care te obligă să o guşti, să o miroşi, să o aprobi, dacă se poate, cu-n zâmbet în asentiment.
Citește pe Antena3.ro