Noaptea cea mai lungă a teatrului

17 producţii artistice în 12 săli de spectacol - aceasta a fost oferta culturală a nopţii de miercuri spre joi în Capitală. Numărul spectatorilor a depăşit cu mult capacitatea spaţiilor destinate publicului. Proiectul "Teatrul de noapte" a fost o reuşită în sensul că lumea a răspuns la o iniţiativă mai puţin obişnuită: de a veni să vadă creaţii artistice în toiul nopţii fără a plăti bilet.

Chiar dacă unii oameni de teatru păreau sceptici în ceea ce priveşte succesul reprezentaţiilor teatrale în toiul nopţii (după 22:00), organizatorii - Primăria Municipiului Bucureşti şi ArCuB - erau siguri de succes. Asta pentru că s-a văzut dorinţa oamenilor de a vedea teatru în cadrul altui eveniment cu acces gratuit la public - Teatrul de stradă.
Toate sălile teatrelor atrase în proiect s-au umplut la maximum, în unele numărul spectatorilor fiind aproape dublu faţă de numărul de locuri.

Deşi mulţi dintre ei au venit cu această ocazie pentru prima dată la teatru, se poate miza pe ei. Din observaţiile făcute, 95% din publicul prezent îl reprezenta tineretul. Majoritatea producţiilor au fost captivante, iar unii actori i-au fascinat pe cei veniţi să-i vadă.

Sala Mare a Teatrului Naţional (1.100 de locuri), unde s-a jucat "Comedia norilor", a fost arhiplină. Teatrul Masca a fost asaltat la "Slugă la doi stăpâni". Comedia a atras cu Horaţiu Mălăele - "Sunt un orb" şi cu Mihaela Teleoacă - "Fitness". Şi la Odeon a fost arhiplin, aici jucându-se "Ionesco - 5 piese scurte". Nottara a programat "Hangiţa", iar Metropolis "Cum m-am lăsat..". Teatrul Mic a prezentat "Poimâine alaltăieri" şi Teatrul Foarte Mic - "Mă tot duc". La ACT s-a jucat "Capra sau Cine e Sylvia?", la LUNI "Undo 90" şi "Stă să plouă", La Scena - "Un cuplu ciudat", iar la Teatrul Montage - "Trei nopţi cu Madox". S-a alăturat proiectului Centrul Naţional al Dansului, cu trei spectacole.


Performanţa de la Comedie
Civilizat, organizat s-a desfăşurat evenimentul la Teatrul de Comedie, unde Horaţiu Mălăele a susţinut recitalul său "Sunt un orb" (Sala Mare), iar Mihaela Teleoacă a jucat în "Fitness" (Sala Studio). Conducerea instituţiei a avut grijă ca biletele pentru loc să fie date din timp. Numărul spectatorilor veniţi să-l vadă şi să-l asculte pe Mălăele a fost aproape dublu faţă de numărul locurilor.

Marele artist şi-a "adaptat" începutul, dar şi finalul spectacolului său, ţinând cont de ideea nopţii cu pricina, de publicul inteligent care a venit, făcând şi trimitere la intrarea gratuită. Pentru el, spectatorii veniţi în număr "masiv" s-au împărţit în "şezători" (care aveau loc) şi în "oameni la varice" (care stăteau în picioare). Pentru a-i măguli, le-a mai spus: "În picioare e mai sexi". A fost un public excelent, precum şi actorul în acest spectacol. S-a bisat de vreo patru ori.

Horaţiu Mălăele ne-a spus părerea despre un asemenea eveniment: "O întâlnire cu un public insomniac şi vigilet în puterea nopţii, într-un spectacol interactiv, conduce inevitabil la distrugerea lucrului prestabilit şi la naşterea unui «altceva» spontan şi uluitor. O experienţă îmbogăţitoare, de derapaj controlat, fie numai şi pentru faptul că unii dintre noi au pierdut autobuzul, redescoperind astfel sănătosul şi romanticul mers pe jos".

La Studio, unde Mihaela Teleoacă făcea "Fitness", am văzut multă curiozitate, unii spectatori reacţionând vesel la momentele interactive din spectacol. Alţii mai puţin, poate deranjaţi de textul lui Jacques de Decker. "A fost un public amestecat. Unii au venit pentru prima dată la teatru, alţii sunt şi experţi, veniţi din underground, care au stat ofensativ la aplauze cu mâinile încrucişate.

Da, este o piesă feministă, este o piesă cu accente patetice, dar e o piesă la care eu ţin foarte tare şi de la care publicul meu pleacă, de obicei, zâmbind; uneori, doamnele plângând, iar bărbaţii, neofensaţi deloc. Unii oameni din public sunt şi deranjaţi de modul interactiv. Nu vor să vorbească în timpul spectacolului. Totuşi, e un public câştigat; măcar o dată va veni la teatru şi cu bilet cumpărat, nu numai gratis", ne-a mărturisit actriţa.

Directorul adjunct al Teatrului de Comedie, Traian Petrescu, care ştie să găsească formule pentru a aduce publicul la teatru în şase zile din săptămână, este de părere că 10%-20% din publicul din noaptea respectivă a fost câştigat şi cu siguranţă va veni şi a doua oară la teatru.
• Maria Sârbu


Tentaţia de a vedea teatru gratis e mare
Aproape 300 de bucureşteni s-au chinuit să găsească un loc la spectacolul "Mă tot duc", cu Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, programat de Teatrul Foarte Mic. Ca să evite înghesuiala şi nemulţumirile obişnuite la astfel de evenimente, conducerea teatrului s-a gândit să permită accesul la spectacol pe baza biletelor rezervate din vreme. Toate cele 100 de bilete - tot atâtea câte locuri are sala de la Rosetti - fuseseră rezervate de patru zile. Însă numele Oanei Pellea şi tentaţia accesului gratuit au dat peste cap planurile conducerii teatrului.

La coada formată cu mai bine de jumătate de oră înainte de începerea spectacolului s-a aşezat şi cine-avea, şi cine n-avea bilet. Angajaţii teatrului s-au străduit din răsputeri să nu rămână nimeni pe-afară: au adus scaune în plus, perne, s-a stat şi în picioare. Strădaniile au întârziat începerea spectacolului programat pentru ora 22:00 cu aproape 30 de minute.

Personalul Teatrului Mic a avut o seară lungă şi grea. Dar din când în când merită să faci efortul, este de părere Mihai Dinvale, directorul teatrului. "Realitatea este că nu ştii ce vrea publicul cu adevărat. De aceea, trebuie să fii mereu deschis spre nou, să experimentezi, să încerci, să ieşi din tipare. Teatrul se poate juca oriunde şi oricând, la orice oră. Orice încercare nu poate fi decât benefică pentru mişcarea teatrală."




Ideea "Teatrului de noapte" a tentat mai cu seamă tinerii. Au venit de curiozitate, din obişnuinţă şi mulţi dintre ei să o vadă jucând pe Oana Pellea. "N-am venit doar pentru că e gratis, şi-a justificat Elena Dumitrescu prezenţa la teatru. Merg şi când trebuie să dau bani, dar dacă se poate şi fără, de ce nu?" Astfel de evenimente sunt o bună pledoarie pentru artă, a fost de părere şi Sorin Cucu. "Eu am stat o vreme în Belgia, am văzut aşa ceva şi acolo. Poate nu toată lumea îşi permite să plătească biletul sau poate mulţi nu ştiu ce înseamnă un spectacol de teatru. Aşa vin, văd şi dacă le place, revin. Aici depinde mult de spectacol."

Secretarul literar Mirela Năstăsache a spus că "în seara aceasta au venit şi oameni care nu călcaseră vreodată la Teatrul Mic. Din acest punct de vedere, este un succes. Trebuie să fim conştienţi că tentaţia lucrului gratis este întotdeauna mare. Acest spectacol s-a jucat mereu cu casa închisă. Însă efectele se vor vedea în timp".
• Cristina Diac


Tinerii s-au prins că teatrul e mai tare decât internetul
Cuplul care a ocupat primele două locuri pe una dintre banchetele din subsolul Teatrului Act, locuri lăsate la liber în cadrul evenimentului Teatrul de noapte, s-a aşezat în faţa porţilor închise încă de la ora 20:30. La ora 22:00 coada număra cam 350 de suflete. Încolonaţi frumos sub privirile a doi bodyguarzi, unii conştienţi că nu vor intra, dar cu speranţă în priviri. S-a jucat "Capra sau cine e Sylvia?", un succes al teatrului în regia lui Alexandru Dabija, cu Marcel Iureş, Emilia Dobrin, Constantin Drăgănescu şi Marius Damian în distribuţie. Aşa că aşteptarea a meritat.

"Nu am mai ajuns de foarte mult timp la teatru. Iar Marcel Iureş se numără printre actorii noştri preferaţi. Job-ul nu ne permite să mergem la un spectacol care începe la 19:00, aşa că acest eveniment mi-a oferit ocazia să-l văd pentru prima dată pe Iureş pe scena unui teatru. Este o premieră pentru mine. Am aflat despre Teatrul de noapte de pe facebook", ne-a mărturisit cuplul victorios.

Cu jumătate de oră înainte ca piesa să înceapă, am stat de vorbă cu Marcel Iureş. Am întâlnit un actor fericit că în faţa porţilor este nebunie, că tinerii se îmbulzesc în speranţa că unul dintre locuri le va aparţine timp de două ore. Obişnuit şi cu nouă reprezentaţii într-o săptămână, artistul nu simţea oboseala, chiar dacă de la ora 19:00 jucase în "Acasă la tata". "Este foarte bine că există un astfel de eveniment. Tocmai am terminat un spectacol unde a fost din nou bătălie la uşă.

Mă bucur că au venit foarte mulţi tineri. Cred că s-au prins că e mai tare teatrul decât internetul, televizorul sau chiar decât mall-urile. Nu cred că are importanţă motivul pentru care au venit la un astfel de eveniment, fie că e vorba despre faptul că sunt obişnuiţi sau nu cu mersul la teatru, că este gratuit sau că au fost atraşi de distribuţie. Este bine dacă toate aceste lucruri şi-au dat întâlnire", a spus Iureş.

Printre cei 120-130 de spectatori, majoritatea studenţi, înghesuiţi pe banchete, dar şi pe jos, aşezaţi pe pernuţele oferite de angajaţii teatrului, s-a numărat şi o pereche la vreo 50 de ani. Dincolo de bucuria că aşteptarea de două ore le-a fost răsplătită şi că au asistat la o piesă de teatru după ani buni în care grijile de zi cu zi le-au schimbat priorităţile, cei doi speră ca următoarele ediţii să fie mediatizate din timp şi multitudinea de reprezentaţii să transforme cu adevărat noaptea în zi pentru aceia care îşi doresc să vadă şi câte două spectacole.

"Am aflat de la colegii de la serviciu despre Teatrul de noapte. Suntem mulţumiţi că am nimerit la Act, unde avem ocazia să urmărim o piesă cu o distribuţie bună, mai ales că teatrul se află şi în apropierea casei noastre. Dar am avut şi şansa să intrăm pentru că locurile nu s-au dat pe baza rezervărilor făcute din vreme. Dacă aici nu se intra după regula «primul venit, primul servit», nu am fi reuşit să asistăm la spectacol."

Mulţi dintre spectatori au nimerit printr-un noroc la teatru. "Ne plimbam prin zonă şi am văzut coadă la intrarea în Act. Nu ştiam de eveniment, dar ne-au spus cei care aşteptau. Aşa că am rămas şi noi." La 1:00 dimineaţa se aplauda frenetic, în picioare. Nimeni nu s-a grăbit să plece, chiar dacă pe alocuri unii îşi mai înăbuşeau un căscat.
• Oana Bâltoc


Dans. Trei spectacole, public tânăr, săli pline
O noapte interesantă s-a desfăşurat la Centrul Naţional al Dansului, acolo unde în cadrul evenimentului "Teatrul de noapte" au avut loc, la Sala Rondă şi Studio 2, trei spectacole (unul după altul, cu o pauză între ele de câteva minute): "Lulu's Room" (cu Mihaela Dancs), "Stage Psychosis" (cu Carmen Coţofană) şi "Dance a playful body" (cu Istvan Teglas). Intrarea a fost liberă, sălile au fost pline aproape până la refuz, iar spectatorii prezenţi n-au depăşit ca medie de vârstă 35 de ani. Aşteptările publicului, dar şi reacţiile, au fost foarte diferite.

Unii dintre ei, mai avizaţi poate (ori obişnuiţi cu genul acesta de show-uri), au fost fără reacţie făţişă în faţa unor momente cu nuditate explicită ("Dance a playful body"), însă alţii au încercat să-şi ascundă zâmbetele ironice ori feţele intrigate la vederea scenelor.

În timpul spectacolului "Stage Psychosis", spectatorii au izbucnit în râs în mai multe rânduri (în ciuda caracterului necomic al show-ului), câţiva au părăsit sala, unul dintre ei îndreptându-se către ieşire chiar în paşi de "moonwalk", şoptindu-le în trecere unor tinere care-şi găsiseră loc pe trepte: "Vă cedăm două locuri".




Iată şi atitudinea performerului (Carmen Coţofană) vizavi de experienţa pe care a trăit-o în sală alături de public: "M-a surprins puţin reacţia spectatorilor. Fiind atmosferă de noapte, şi lumea venind cu o anumită stare, am crezut că vor intra în atmosfera spectacolului, care e un pic mai intimist, mai «dark». Dar, până la urmă, s-au relaxat. Oricum, există plăcerea de a avea public atât de divers şi de larg". Acest spectacol a avut premiera în luna mai, la Cluj. Toate cele trei reprezentaţii care au avut loc miercuri seară fac parte din stagiunea Centrului Naţional al Dansului.

"«Dance a playful body» este o piesă experiment pentru noi şi o piesă experienţă pentru public (...). Nu ştiu cum este perceput, eu n-aş putea să vorbesc despre spectacol decât aşa cum l-am creat. Şi nu l-am creat ca să şocheze, nici măcar n-am vrut să facem un spectacol. Pur şi simplu ne-am întâlnit noi doi, am intrat în studio, am lucrat şi a apărut materialul. Mi-aş dori ca publicul să perceapă calităţile lui Istvan. E un fel de a face lucrurile, e un fel de atingere, e un fel de moment ce are el în spectacol şi toate astea sunt mai importante decât nuditatea", a declarat Andreea Novac, creatorul spectacolului.
• Roxana-Ioana Ancuţa; Ema Banu


O noapte cu Hangiţa
Ieri-noapte, în preajma orei 23:00, tineri în faţă la Teatrul Nottara. "Alo, mă auzi? E cam zgomot la voi acolo, la noi e mai linişte. Aici e «Hangiţa». La voi ce e? Să mai vedem şi în altă parte? Hai să mai vedem şi în altă parte. Nu? Stăm la «Hangiţa»? Bine, rămânem cu «Hangiţa»!"

O noapte febrilă de tineret în Bucureşti. Caută teatre şi repertorii, vorbesc la telefon încontinuu, consultându-se unde e mai bine să se ducă etc., etc. În faţă la Nottara, un domn chelios cu rucsac în spate studiază afişul ce înfăţişează profilul unei femei frumoase... Goală. Pe afiş scrie "Hangiţa". Piesă a veselului Carlo Goldoni (1707-1793) - unul dintre cei mai vitali şi iubiţi autori de comedii ai Europei. O comedie libertină - care după spusele lui Goldoni însuşi "e totuşi morală, instructivă şi folositoare, reprezentată prima oară, la Veneţia, în timpul carnavalului din 1753".

Între timp vin şi alţii care studiază afişul. Majoritatea domni... Deodată apar cârduri de fete. Încălţate toate cu ugg-uri (cizmele acelea ca de eschimos, ultimul răcnet), îmbrăcate sport-elegant, unele dintre ele cu o floare studiat şi teatral prinsă "la butonieră". Se împart: "Noi mergem la Naţional", "Noi la Foarte Mic, dar am auzit că e aglomeraţie acolo", "Noi rămânem aici", "E interesant?", "E «Hangiţa» lui Goldoni!". Da, "Hangioaica"! Aşa a fost tradus titlul piesei ("La locandiera"), în 1901, de Nicolae Tinc, traducerea titlului care se va impune, respectiv "Hangiţa", aparţinându-i lui Nicolae Iorga - un bun traducător din italiană în general şi un bun traducător al lui Goldoni în special.

În fine. Alte conversaţii: "Care e subiectul?", "Am citit pe net: o tânără frumoasă şi seducătoare, Mirandolina, e proprietara unui han şi zăpăceşte toţi bărbaţii, începând cu valetul Fabrizzio, apoi continuă cu un conte bogat, un marchiz lacom şi cu Cavalerul - un misogin care jură că nu se va lăsa sedus!", "Constantin Cotimanis joacă rolul Contelui di Ripafratta, Alexandru Jitea pe cel al Marchizului di Forlipopoli, Valeriu Preda intră în pielea personajului Contele d'Albafiorita, Mirandolina cică este interpretată când de Crenguţa Hariton, când de Daniela Minoiu...", "Bine, bine, intrăm!". Va bene, intrăm!

Unii se pare că păşesc pentru prima oară pragul Teatrului Nottara. Studiază atent ce scrie pe uşi, se uită cu admiraţie la tavan, cei care au nimerit în loja mică, roşie şi cochetă, îşi îndreaptă mândri spatele. Sala se umple de tineri, gongul bate brusc, piesa începe la fel de brusc. Publicul râde deja. Râde ca-n vremurile bune, ştiţi dumneavoastră care. Vulgul e ascuns, Goldoni permite acest vulg ascuns, nu degeaba era foarte jucat la noi în vremurile tocmai menţionate.

Şi publicul râde mai departe. Râde de excitaţia alintată a lui Fabrizio, în timp ce Mirandolina face baie în copaie cu spatele gol spre sală, râde de excitaţia dureroasă a Contelui di Ripafratta. "Ţine-mă, Doamne!", exclamă Contele la avansurile Mirandolinei. "Nu mă gâdila că-mi place... Sunteţi prima femeie din viaţa mea cu care simt că pot... Că pot să stau de vorbă!", spune acelaşi Conte. Un domn şi o doamnă în vârstă nu gustă deloc. Nu gustă replicile. Par rătăciţi printre tinerii care râd nebuneşte, dar da, au reuşit să zâmbească puţin, când marchizul di Forlipopoli a spus "Miau"!

"A cui vrei să fii, Mirandolina?" Întrebarea se scurge uşor peste public, peste întregul oraş incredibil de teatral. Final, publicul aplaudă îndelung, îndelung, Cotimanis mulţumeşte publicului şi urează tuturor o noapte frumoasă, nici nu mai ştie nimeni de e noapte sau dimineaţă, aplauzele nu se mai opresc, Cotimanis ameninţă somnoros şi amuzat: "Mai dăm o dată!". Publicul n-ar zice nu, râde, râde şi aplaudă. Şi gata. Afară, punct de întâlnire al celor care au ieşit de la alte teatre: "La voi cum a fost?", "Super!", "La voi?", "Extraordinar!". E ora 1 dimineaţa fără zece, mă simt vie. Afişul a fost schimbat. Astăzi, altă piesă, alţi actori.
• Roxana Roseti


"Clienţii" de la Masca
"O să fie plin, avem noi «clienţii noştri». O să vină mulţi, şi nu neapărat din cartier", ne-a asigurat Mihai, un tânăr din staff-ul de la Teatrul Masca, cu o jumătate de oră înainte ca "Slugă la doi stăpâni", de Carlo Goldoni, să înceapă. Sigur că va fi arhiplin era şi Mihai Mălaimare, directorul teatrului şi regizorul piesei ce urma să se joace de la ora 22:00. A ales "Slugă la doi stăpâni" pentru "Teatrul de noapte" pentru că e o piesă nouă în repertoriul Masca - a avut premiera la 2 octombrie -, se bucură de succes - deja nu mai sunt bilete pentru următoarele trei reprezentaţii -, actorii sunt foarte talentaţi - "sunt mândru de ei", precizează Mălăimare - şi, de ce nu, pentru că Goldoni este unul dintre autorii săi preferaţi.




Câteva minute mai târziu, ca la un semn, micuţa curte a teatrului din cartierul Militari se umple de lume. Vârstnici, copii, deşi era o oră înaintată şi foarte mulţi tineri. Spectatorii, mulţi dintre ei prieteni cu talentaţii actori de-o seamă cu ei din distribuţie, sunt îndrumaţi spre casa de bilete, pentru invitaţiile cu loc care să le permită accesul. "Sunt prieten cu actorul din rolul principal (n.n. - Andrei Gonczi, care l-a jucat pe Truffaldino).

Am venit mai mulţi prieteni să-l vedem", ne spune un tânăr în timp ce-şi aprinde o ţigară. "Eu stau în cartier. Mi-am făcut un obicei să vin la teatru, la Masca, pentru că sunt piese bune. Şi mi-a intrat cumva în reflex. Înainte era aici un cinematograf, la care veneam tot timpul", adaugă o doamnă între două vârste.

Piesa începe cu o întârziere de câteva minute, la îndemnul regizorului Mălaimare: "Hai, daţi-i drumul!", şi timp de două ore sala a râs, a aplaudat şi s-a emoţionat la povestea servitorului cu doi stăpâni transpusă de regizor în epoca Flower Power şi "spusă" de tinerii actori Ana Sivu Daponte, Alina Crăiţa, Ana Turos, Aurel Sandu ori Valentin Mihalache. "Foarte tare piesa!", se minunau la ieşire câteva domnişoare, în timp ce directorul teatrului îşi lua rămas bun, politicos, de la toţi invitaţii.

"Mi-a plăcut piesa, cum să nu... E bine că stau şi aici, aproape", ne spune un domn în vârstă. "Mai vin uneori, are lumea nevoie de comedie. Că şi la televizor, ce să vezi? Dacă mai prinzi un film bun, e întrerupt de atâtea reclame că îşi vine să închizi televizorul. Mie îmi place să vin la teatru. Şi când eram tânăr aveam preocupări dintr-astea active, îmi plăcea să merg mult pe jos.

De-aia am ajuns şi la vârsta asta, am 80 de ani", ni se confesează bătrânul, jucându-se cu o nuieluşă. I-am spus că Mihai Mălaimare intenţionează să-şi facă un obicei din a organiza astfel de evenimente, la Masca, măcar o dată pe lună: "Bine ar fi!", ne spune, ne urează noapte bună şi porneşte agale spre casă.
• Anca Nicoleanu


La Scena: Un cuplu ciudat
Teatrul "Arca", amenajat în mansarda clubului-restaurant "La Scena", a fost asaltat de un "potop" de tineri, veniţi special să vadă spectacolul "Un cuplu ciudat", în regia actriţei Doina Antohi şi cu o distribuţie de primă mână: Ana Macovei, Florin Lăzărescu, Ioana Barbu, Cătălin Babliuc, Mirela Zeţa, Andreea Samson, Andreea Grămoşteanu şi aceeaşi Doina Antohi.

O adaptare după piesa scrisă de Neil Simon în anii '80, "Un cuplu ciudat (la feminin)" - The Odd Couple (Female version, 1986) - este una dintre cele mai proaspete şi mai interesante reprezentaţii teatrale pe care le-am văzut în ultima vreme, bazată în special pe forţa unui joc actoricesc impecabil.

Scenografia destul de simplistă, dar modernă, şi muzica grozavă creează o atmosferă vie şi plăcută, completând tabloul ilar pe care ni-l oferă şase femei disperate (newyorkeze), aflate la fatidica vârstă de 30 de ani, şi doi macho veniţi tocmai din Spania.

Cuplul ciudat se formează atunci când una dintre ele, Florence, se desparte de soţ şi se mută împreună cu Olive, care locuia singură. Toate celelalte prietene sunt alături de Florence, dar Olive, care o ajută primind-o sub acoperişul ei, are şi cel mai mult de suferit. Cele două femei, având personalităţi diferite şi caractere puternice, ajung să se înnebunească reciproc.

Dar cum totul se termină cu bine, descoperim că atunci când unul îţi închide uşa-n nas, există întotdeauna alţi doi care să o ţină deschisă pentru tine.
Alcoolul, bârfele şi... multă, multă, multă nebunie (evident că tot la feminin) nu lipsesc din acest spectacol care te hrăneşte constant cu un umor de bună calitate.
Aşadar, la ceva vreme peste miezul nopţii şi după patru runde de aplauze, ne-am îndreptat toţi spre case, cu zâmbetul pe buze şi cuprinşi de o stare euforică generală.
• Rozana Mihalache