"Nu pot sa cant fara sa spun ceva"

"Matraguna e acea planta cultivata de om in scopul de a ne oferi lapte, branza, carne, benzina si oua!", spunea rebelul Mircea Bodolan in primul sau concert. Ne apucam de agricultura? Subventii, cineva? Nimeni? Zi, Mircea!

"E greu sa spun cum «s-a intamplat sa fie folk» in ceea ce ma priveste. Ar fi o poveste mult prea lunga si mult prea fara de inteles pentru cel care n-a simtit si n-a trait laolalta cu mine aceasta poveste. Iar pana la urma nici nu este o poveste. Mai degraba e o suma de sentimente si convingeri care m-au dus de la bun inceput la acel «dom’le, eu vreau sa cant!»"

MUZICA (PREA) USOARA. "In primul rand, m-a fascinat ce se spunea pe vremea aceea despre asa-numita muzica moderna, la mare distanta, in opozitie, intr-un fel cu acea muzica usoara care invadase urechile tuturor. Intr-un cuvant, detestam muzica usoara romaneasca! Imi fac mea culpa si recunosc, o detestam. De fapt, ca sa fiu drept, o respinsesem din start, pentru ca simteam ca nu ma reprezenta. Folkul este o adresare simpla, de la om la om, de la suflet la suflet. Simplu, dar nu simplist. Dar muzica usoara mi s-a parut simplista! Nu voiam sa aud «macarale, macarale argintii» sau altele de felul asta. Imi amintesc ca se cantase candva si in Club A. Dar marturisesc ca acum o ascult cu placere. Ce vrei, cu totii avem o doza de nostalgie... Dar si daca difuzezi acum la televizor o cuvantare de-a lui Ceausescu, faci audienta cum nu faci cu nimic altceva", adauga repede Mircea, "pentru ca toti o sa se repeada sa-l mai auda p’ala cu «dragi tovarasi»! Dar imboldul asta nu are nici un fel de suport. E trairism patetic!

Asa ca eu am inceput de la «vreau sa cant», simtind ca am ceva de spus, ceva de povestit, care nu putea fi adus in ochii si urechile lumii decat asa. Si am cel mai bun exemplu in privinta asta".

PRIMUL PAS. "Imi placea muzica, sa-i zic, «mai altfel», asa ca drumul firesc in zilele de joi era la «Clubul de la ora 7», un fel de cenaclu folk condus de Relu Gherghel. Acolo se strangea mereu o gasca de cativa tineri, compuneau impreuna, isi cantau piese noi, comentau piesele. In cateva cuvinte, formasera un nucleu de creativitate in domeniul asta al folkului, suficient de nou pentru mine si teribil de atractiv. Era momentul la care eu ascultam Donovan, Joan Baez, uriasi ai muzicii. Prinsesem putin curaj si ma simteam pregatit sa apar in public. Zis si facut. Ei mai organizau din cand in cand si concerte, asa ca, imediat cum m-a auzit cantand, m-a chemat in sambata urmatoare, cand era seara de debut. Am cantat doua piese, «Dragostea Pasarii» si «Matraguna». Pe ultima n-o mai cant, pentru ca era cu adresa directa la vremurile pe care le traiam atunci, iar acum nu ar mai avea nici o relevanta. Dar atunci era fulminanta."

DISIDENTA. "Matraguna e acea planta cultivata de om in scopul de a ne oferi lapte, branza, carne, benzina si oua!», era unul din textele din introducere. Apoi urmau cateva versuri care si-ar gasi ecou si printre cei de azi. Dar nu asta era important atunci. Ceea ce avea cu adevarat greutate, motivul meu absolut pentru care aceasta piesa a luat nastere, era una dintre ultimele strofe: «August 1968, undeva printre prieteni/ Cei mici cu schimbarile/ Cei mari cu mustrarile/ Unii calca statele/ Altii calca statele!». Era o bataie clara la invazia sovietica a Cehoslovaciei care abia avusese loc, iar satisfactia mea suprema era ca puteam spune aceste lucruri, care rebufneau in fiecare dintre noi. Eu insa puteam sa o strig de pe o scena. Am dat mult cu subsemnatul dupa acea seara. Multi mi-au spus sa reiau aceasta piesa fara strofa asta care e racordata la vremuri trecute. Dar eu nu pot face asta. Eu nu pot canta de dragul de a fi pe scena si atat. Iar daca piesa asta nu mai spune nimic acum, e mai bine sa o lasam la locul ei ca o bucata de istorie vie a celor care au trait-o."

PESTE SINE
"Dupa ce am compus piesa «Ranitul dintre linii», carcotasii de profesie, care se regasesc inclusiv in bransa noastra, mi-au gasit porecla «Nebunul dintre sine». A fost amuzant pana la urma si am trecut peste asta. Intai peste prima sina, apoi si peste a doua!"

MENIRE
"Dupa ce am parasit Cenaclul «Flacara», multi m-au intrebat ce m-a facut sa merg inainte. Eu am raspuns intotdeauna: «Da’, unde ar fi trebuit sa merg? Inapoi?». Daca asta e ce simt ca trebuie sa fac, de ce sa ma las doborat? Nu mor caii cand vor cainii!" - Mircea Bodolan, folkist

ARTA CONFECTIONATA

"E una a compune un cantec si alta a-l confectiona! Din pacate, in ultima vreme care, daca vrei un joc de cuvinte, tine cam de multa vreme, 90% din productia audio-video in muzica este confectionata! Nu comunica nimic! Nu poti si nu trebuie sa poti canta fara sa comunici ceva. E singura cale de a ramane artist. Tu nu ai voie sa fii decat cel care comunica ceva tuturor prin mijloacele proprii artei sale. Aici e marea diferenta. Iar linia care ii desparte pe cei care vor sa spuna ceva si cei care vor sa ajunga cu orice pret ceva. Si tocmai aici e capcana. Daca intr-adevar crezi in ceea ce faci, daca in ceea ce oferi pe scena publicul il vede pe tine, cel sincer si adevarat, abia atunci incepi sa ai sanse sa si ajungi cineva! Cel care jinduieste ca la o luna dupa ce a luat chitara in mana sa fie Baniciu, Bodolan, Vintila sau Socaciu alearga dupa premii si se agita ca, vezi Doamne, nimeni nu face nimic pentru el, a cazut exact in capcana asta!"