x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Părinţii au ucis pădurea, copiii i-au dat viaţă

0
Autor: Andreea Tudorica 02 Noi 2009 - 00:00
Părinţii au ucis pădurea, copiii i-au dat viaţă Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional
Vezi galeria foto


De aproape 18 ani, românii s-au obişnuit că acolo unde este o pădure sigur este şi un copac de tăiat ca sursă de venit. Azi, un copac, mâine zece, poimâine o sută. Când suta s-a transformat în zeci de mii de hectare de păduri rase de pe faţa pământului, românul s-a întrebat de ce inundaţiile sunt mai ale dracu' acum decât erau înainte. N-a rea­lizat nici că şi-a tăiat singur craca de sub picioare şi nici că poate este cel mai vitreg frate al codrului.

Acolo unde muntele se lasă sfios mângâiat de soare, iar iarna intră cu trei cojoace pe uşă, ca la ea aca­să, la jumătatea distanţei dintre  Bis­triţa-Năsăud şi Vatra Dornei şi la o aruncătură de băţ de Pasul Tihuţa, e "Ţara Tăşuleasa". Guvernată cu simţ de răspundere de un hoinar, un spirit liber, despre care prietenii spun că vrea să schimbe lumea şi pe care ai vrea să-l câştigi de prieten pentru toată viaţa. Alin Uhlmann, când nu vrea să schimbe lumea, vrea să schimbe mentalităţi.

A pornit ca necesitatea unui tânăr de a avea un loc al lui unde să se ducă. A început cu ideea de voluntariat. De la idee, în numai câţiva paşi a ajuns la practică. Atunci când practica a devenit realitate, s-a născut "Ţara Tăşuleasa", un platou de două hectare moştenit de la bunică şi mamă. "Pe terenu' lu' bunica, unde nu era nimica", a construit un campus pentru voluntari, şi asta-i "ţara", un loc de întâlnire şi instruire pentru tineri din toate colţurile ţării, şi chiar ale lumii. După ce s-a înscris în Germania în fundaţia "Die Johanniter", înfiinţată de Ordinul Cavalerilor "Sf. Ioan", fundaţie care are peste 300.000 de voluntari, a venit în România să promo­veze voluntariatul. De ajutorul fundaţiei germane s-a bucurat de câteva ori, când Alin s-a transformat în Moş Crăciun pentru copiii şi bătrânii din România, unde a distribuit camioane de cadouri de Crăciun.


MENTALITĂŢILE ŞI VOLUNTARIATUL
Trăieşte în Germania, unde are o soţie şi un copil. Dar petrece aproape trei sferturi din an în Ţara Tăşuleasa. Cu voluntarii, cu proiecte. Se luptă cu mentalităţi greşite şi oameni care nu găsesc binele în nimic. Din păcate, părinţii şi profesorii copiilor voluntari confundă munca patriotică cu voluntariatul. "În nici o ţară din ţările pe care noi le considerăm civilizate nu ai cum să intri la facultate fără să-ţi faci orele de voluntariat. E lege. Oriunde le faci, fie că e la azilul de bătrâni, la îm­pă­durit, la clubul de şah, oriunde. La noi lucrurile se confundă cu munca patrio­tică, ori voluntariatul este donaţia ta ca individ pentru societate. Noi vrem să facem voluntariat de-adevăratelea. Dar nu putem lupta cu părinţii care nu îi lasă să vină şi nu îşi dau seama cât de mult rău le fac copiilor", spune Alin Uhlmann. Pavel, un voluntar cu state vechi, student în primul an la Grafică, completează: "Men­talităţile părinţilor sunt greu de schimbat, aproape imposibil. Dar cum altfel să o faci, să încerci să o faci, dacă nu prin copii? Dacă noi tinerii nu facem ceva, atunci părinţii noştri nu au cum să înţeleagă şi să scape de prejudecăţi şi mentalităţi învechite sau greşite. Părinţii noştri au înţeles ce facem noi aici abia după ce au văzut o emisiune la televi­ziunea naţională".

Alin glumeşte deseori şi spune că, dacă mâine România ar intra în război, "Ţara Tăşu­lea­sa" şi-ar proclama neutralitatea şi ar re­zista fără să primească provizii câţiva ani. A început totul de la zero, unde zero însemna o palmă de pământ unde nu era nimic şi trebuia să aducă apă de la un kilometru şi jumătate. A ajuns la 10, unde zece înseamnă 3.000 de voluntari din toată ţara, nouă ani de proiecte, tone de deşeuri adunate, zeci de mii de puieţi plantaţi şi un campus unde copiii voluntari învaţă să aibă o scară de valori. Mare­le vis al lui Alin este ca aceşti copii pe care el încearcă să-i schimbe şi să le deschidă ochii şi mintea să ajungă într-o zi lideri. Sau, dacă nu, măcar unul să ajungă mi­nistrul Mediului. "Ţara Tăşu­leasa" e un spaţiu în care tinerii vin când vor, pleacă atunci când vor şi se simt liberi. Învaţă să facă proiecte şi apoi se întorc la casele şi în şcolile lor pentru a face şi promova propriile proiecte. Au în­văţat tehnici de supravieţuire, au cursuri de comunicare. Apoi pleacă în munţi să reîmpădurească, să strângă gunoaie, să cureţe râuri, să ducă ajutoare la bătrâni bolnavi şi la sinistraţi după inundaţii.

"Într-o săptămână de Tăşuleasa îi schimbăm. Îi ducem în natură, îi lăsăm să conducă ei o grupă şi îi învăţăm astfel ce înseamnă responsabilitatea, pentru că îi ajută în viaţă. Se face astfel o le­gă­tură cu natura. Mulţi dintre copii sunt din familii nevoiaşe sau destrămate", spune Alin. În afară de a planta copăcei nu prea a ştiut ce să mai facă pentru a împiedica acest abuz mârşav. Iar tonele de gunoaie pe care le strânge în urma acţiunilor de curăţire, pe care le aduce la Tăşuleasa pentru a fi sortate, îl costă 500-600 de euro pe an pentru a fi luate.

Marea provocare, paradoxul, sau nu­miţi-o poate chiar cheia demersului a ceea ce înseamnă "Tă­şuleasa Social" este faptul că la ac­ţiunile de re­îm­pă­du­rire participă copii ai căror părinţi trăiesc din de­frişările ilegale. Aco­lo unde tata a tăiat, copilul a venit şi a plan­tat. Cât a înţeles părintele din gestul copilului? Mai nimic, căci doar i-a zis că e luat de prost şi folosit la muncă patriotică. Mai ales că pe alţi câţiva taţi i-am văzut cu ochii noştri pe drumurile bistriţene tăind cu drujba pe ăi mai faini copaci care puteau fi în buza pădurii. "E foarte greu să lupţi cu astfel de oameni. Îi bai cu vaca, vă zic eu, dacă nu facem ceva concret", spune Alin.
ÎMPĂDURIRE PE MUZICĂ ROCK
Deci fapte, nu vorbe. Ultima faptă se cheamă Pădurea de Şes de la Orheiu Bistriţei, unde aproape 200 de voluntari au plantat 3.000 de puieţi de stejari şi goruni, eveniment organizat de Tăşuleasa Social. Despre Pădurea de Şes ştiam doar că este declarată rezervaţie botanică, pentru că aici creşte specia de lalea pestriţă. E o sâmbătă însorită, care n-are nici o legătură cu ploaia şi frigul de vineri şi nici cu gerul care a urmat du­mi­nică. Pe ritmuri de rock şi blues ce ră­su­nau în toată pădurea din două boxe enorme, tinerii veniţi cu noaptea-n cap din Bistriţa, Bucureşti, Cluj, Galaţi şi Piatra Neamţ îşi iau în primire copăceii, mănuşile şi sacii pentru gunoi şi pornesc la treabă. Sunt veseli, zgomotoşi şi puşi pe treabă. Se împart în două grupe. Unii plantează puieţi, alţii strâng gunoaiele din pădure. În numai jumătate de oră de la instructaj, copiii déjà contorizau câţi copaci a plantat fiecare.

Silviu e din Bucu­reşti. E "cool", iar freza îl trădează ca fiind un "tânăr emo". Participă a doua oară la o acţiune a organizaţiei "Tăşuleasa Social". După ce a plantat al doilea copăcel, ia o pauză şi mimează cu să­păliga ca şi cum ar cânta la chitară. Colegii lui râd, în timp ce-şi mai şterg un rând de su­doa­re de pe frunte şi arun­că cât-colo un rând de haine. Silviu a venit de la ma­re distanţă, după ce a aflat de Tăşuleasa So­cial de la un profesor. "Ce dacă e de­par­te? Altceva mai bun nu aveam ce face aca­să. Mama mi-a dat bani de tren şi uite-mă."

Unul dintre cei mai buni prieteni ai proiectului Tăşuleasa este actorul Marcel Iureş, care a venit şi de data aceasta însoţit de fiul său, care plantează de zor. Actorul este nelipsit de la acţiunile Tăşuleasa Social ori de câte ori timpul îi permite. "Ceea ce se întâmplă aici, ceea ce face Alin cu copiii ăştia este absolut extraordinar. Când faci voluntariat cu atâta dăruire cum fac copiii aceştia rămâi cu speranţa celor care vin după tine. Toţi care suntem aici nu suntem prieteni, suntem fraţi într-o cauză bună."

Tăşuleasa Social a plantat în acest an 30.000 de puieţi, printre voluntari numărându-se şi deţinuţii de la penitenciarul din Bistriţa, care solicită în conti­nua­re să vină ca voluntari la reîmpă­du­rire. De când şi-a început activitatea, Tă­şu­leasa Social a plantat peste 92.000 de pu­ieţi. Baiul e că numărul copacilor re­tezaţi este de zece ori mai mare decât cel al pu­ieţilor plantaţi. Balanţa iar nu se în­clină cum trebuie. Şi nu e defectă. Asta e doar realitatea şi, cum ar zice Alin, "Îi bai cu vaca!".
În câteva ore, toţi cei 3.000 de puieţi sunt plantaţi. Copiii se uită mândri când la copăcei, când la bătăturile din palmă, când la sacii de gunoi aliniaţi milităreşte ca pradă de război. Dar sunt la fel de veseli şi de vioi precum erau la primele ore ale dimineţii. Fotografiile lui Cosmin Bumbuţ făcute timp de mai mulţi ani, cât a fost alături de proiectele lui Alin, sunt expuse pe copaci, iar vernisajul a avut loc chiar acolo, în pădure.

"Ce faci roackere?", se aude din mijlo­cul mulţimii. Iniţial, Alin, care agită de zor o portavoce,  nu zăreşte chipul celui care-l strigă. Într-o secundă însă îşi recunoaşte un vechi prieten, care i-a fost alături ori de câte ori a avut nevoie. "Trebuie să strâng copiii, să le dau de mân­care, apoi o să fie concertul şi expoziţia de fotografie, să-i urc în autobuze." Din pădure se aud deja acordurile unei viori. A acceptat din start propunerea de a cânta în aer liber, deşi în prima secundă a crezut că este vorba de o glumă. Apoi a luat-o în serios, ca pe o provocare. Era prima dată când violonistul Alexandru Tomescu a cântat în mijlocul naturii. "Pentru mine e cea mai mare provocare ca violinist. Am crezut că o să fie foarte frig şi o să-mi fie greu. Dar voi cânta atât timp cât rezist. Nu e un concert. E mai mult un jam session", s-a adresat Alex Tomescu zecilor de urechi din jurul său. Se face linişte. Copiii ascultă fascinaţi, iar totul se contopeşte în ceva ce nu poate fi descris în cuvinte, dincolo de realul imediat şi sumbru. Nu mai e nici frig, nici urât, nici gri. Sunt doar copii, spirite libere, culori, soare şi o vioară. Şi o pădure. De stejari.
Citeşte mai multe despre:   mişcarea de rezistenţă

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de