20 de mari rabini din întreaga lume protestează împotriva transformării sinagogii diin Dej în sală de nunţI botezuri şI cumetrii.
Protestul rabinilor
20 de mari rabini din întreaga lume protestează împotriva transformării sinagogii diin Dej în sală de nunţI, botezuri şi cumetrii.
Ei au înaintat un protest preşedintelui României, Traian Băsescu, Guvernului României, primului-ministru al României, ministrului Culturii şi Cultelor, senatorilor, deputaţilor şi europarlamentarilor români, primarului şi consilierilor locali din Dej, ambasadorului României în Israel, Marianei Stoica, fostului ambasador român în Israel, lui Ilan Ghilon, deputatului în Parlamentul Israelian - Partidul Meretz şi avocatului Avraham Poraz - fost ministru de Interne în Israel. Ei protestează faţă de transformarea sinagogii din Dej în sală de concerte orăşenească, "o continuare a comerţului pe care îl face Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (FCER) cu patrimoniul sacru evreiesc, în spatele proprietarilor adevăraţi ai acestui lăcaş sfânt din România". Redăm integral protestul rabinilor:
1) Noi declarăm că Sinagoga Mare din oraşul Dej din România (Transilvania) a fost construită şi utilizată de-a lungul istoriei numai pentru activităţi sfinte, cum ar fi: lecţii de Torah sfântă, rugăciuni sfinte şi alte activităţi religioase. Niciodată nu au avut loc în această sinagogă activităţi nereligioase. Dorim să atragem atenţia dvs. asupra faptului că religia noastră interzice să se facă din sinagogi şi din alte locuri sfinte locuri de distracţie.
2) În ultima perioadă, am fost anunţaţi cu privire la faptul că, în această sinagogă, Primăria din Dej a început să organizeze concerte şi scene de distracţie ieftină şi se învârteşte acolo tineret lipsit de pudoare, sacrilegiu care ne răneşte sufletele noastre şi ale tuturor comunităţile de evrei, care provin din Dej. Marii rabini veniţi din Dej şi stabiliţi în Israel, Statele Unite ale Americii şi Canada se opun acestor sacrilegii şi vor face tot posibilul să oprească vandalismul acesta, care aminteşte de cel petrecut în sinagogile din Europa înainte de 1945. Noi ştim că şi în alte sinagogi din România s-au întâmplat lucruri grave, în ultimii 20 de ani, cum ar fi în Timişoara şi Bistriţa, şi din această cauză ne temem şi pentru sinagoga din Dej.
3) Noi declarăm că sinagoga din Dej, împreună cu tot patrimoniul sacru evreiesc, incluzând şi clădirile comunităţii evreieşti din Dej, sunt proprietatea noastră (şi avem aceasta înscrisă oficial), şi nu aparţin FCER, care le-a preluat în timpul dezastrului comunist şi care face din patrimoniul sacru evreiesc obiectul activităţilor comerciale, fără nici o legătură cu noi sau cu baza religioasă minimală. Familiile noastre, care au condus religia şi populaţia evreiască din Dej, de sute de ani, sunt jignite de fiecare dată când vin în vizită în aceste locuri, de către şefii comunităţii evreieşti, care nu au minimum de respect faţă de ei. Noi adăugăm că nu numai FCER nu are nici o legătură cu baza religioasă evreiască, dar şi că nu puţini din conducerea lor sunt neevrei şi dintre ei e numit şef-rabin în România dl. Sorin Rosen, care până azi nu a prezentat actul de convertire la iudaism şi pe care Conferinţa Rabinilor Europeni nu-l recunoaşte ca rabin (după legea evreiască religioasă, cel care nu e născut dintr-o mamă evreică nu e recunoscut ca evreu, chiar dacă tatăl lui este evreu).
4) Noi vă amintim că în toată Europa de Est fostă comunistă şi în fosta Uniune Sovietică (afară de România), tot patrimoniul sacru evreiesc (inclusiv sinagogi, apartamente ale rabinilor principali, băi rituale şi clădiri ale comunităţilor evreieşti de dinainte de 1945) a fost înapoiat grupelor religioase evreieşti care erau în aceste locuri înainte de anul 1945 şi intabulat pe numele lor. Aşa s-a întîmplat în Lijesc, în Polonia, în Parmislan, Uman şi Belz, în Ucraina, în Lubavitch, în Bielorusia, în Brisk, în Lituania şi în alte sute de locuri foste evreieşti, în aceleaşi ţări foste comuniste. Numai în România lucrurile sunt îngheţate de 20 de ani, după căderea comunismului, când alte religii din România (cum ar fi creştinii şi musulmanii) au primit înapoi patrimoniul lor sacru.
5) Din această cauză, noi îl împuternicim pe rabinul Eliahu Caufman, preşedintele Fundaţiei Evreieşti OEL SARA din România, cetăţean roman, cu paşaportul românesc nr. 09931873, ca, în numele nostru, să prezinte această problemă, din punct de vedere public şi juridic, în faţa oricărei instanţe: stoparea folosirii sinagogii din Dej pentru activităţi nereligioase, pentru distracţie şi folosirea acesteia numai pentru activităţi sfinte, religioase, precum şi trecerea clădirilor comunităţii evreieşti din Dej, sinagoga şi toată proprietatea evreiască (ce aparţinea comunităţii evreieşti din Dej înainte de 1945) în proprietatea noastră şi intabularea pe numele familiilor noastre.
Împuternicirea aceasta va fi folosită de rabinul Eliahu Caufman şi pentru a ne reprezenta în faţa Guvernului României, Parlamentului European, mass-media internaţională şi altele.
6) Ne vom bucura să găsim înţelegere la Guvernul României şi la Parlamentul European pentru a primi înapoi proprietăţile acestea şi, mai ales, sinagoga din Dej şi să facem un plan comun de reactivare a sinagogii ca loc evreiesc religios, cum a fost de-a lungul istoriei, în spiritul înţelegerii religioase prezente în România de 20 de ani. Noi cunoaştem şi apreciem bunăvoinţa Guvernului şi a Statului Român, care au permis ieşirea noastră în Israel, în Statele Unite ale Americii şi în Canada. Din această cauză ne vom bucura mult dacă Guvernul României ne va ajuta să dăm jos lanţurile FCER, să finalizăm cu bine discuţiile în România şi nu va trebui să apelăm la Parlamentul European.
Noi cerem solidaritate şi ajutor de la fiecare reprezentant public român, fără deosebire de naţionalitate, religie sau apartenenţă politică.
Pentru contact:
RABIN ELIAHU CAUFMAN
tel Israel 00972524391094
tel România 0040744832393
tel Europa 0044792422297
Pentru această cauză, iscălim, împreună, toţi marii rabini din familia Dej din lume:
SHMUEL IEHUDA PANET
Mare Rabin din Dej, Miami - Florida, SUA
ITZHAK IEHIEL PANET
Mare Rabin din Dej - Bnei Braque, Israel
MOSHE ZEHEV PANET
Mare Rabin din Dej - Vilamsburg,
New York - SUA
NACHUM MEIR PANET
Mare Rabin din Dej -
Boro Park, New York, SUA
YEHEZKEL PANET
Mare Rabin din Dej-Antwerpen, Belgia
EFRAIM YEHEZKEL PANET
Mare Rabin din Dej - Bnei Braque, Israel
ELIMELECH PANET
Mare Rabin din Dej - Elad, Israel
IOSEF PANET
Mare Rabin din Dej - Ierusalim, Israel
DOV BERISH PANET
Mare Rabin din Dej - Monroe, SUA
IOSEF MENACHEM PANET
Mare Rabin din Dej -
Boro Park, New York, SUA
CHAIM NATAN NETA PANET
Mare Rabin din Dej -
Edgeware - Londra, UK
MENACHEM MENDEL PANET
Mare Rabin din Dej - Bet Shemesh, Israel
MENACHEM MENDEL ZVI PANET
Mare Rabin din Dej - Monsey, SUA
IEHIEL ASHER PANET
Mare Rabin din Carlsburg (Alba Iulia)-Dej Montreal, Canada
YAACOV MENACHEM PANET
Mare Rabin din Dej - Boro Park,
New York, SUA
LEVI ITZHAK PANET
Mare Rabin din Ileanda - Dej -
Boro Park, New York, SUA
IOSEF YEHEZKEL PANET
Mare Rabin din Dej -
Stamford Hill - Londra, UK
YISHAYAHU ASHER PANET
Mare Rabin din Dej - Haifa, Israel
MOSHE PANET
Mare Rabin din Dej
Lakewood, New Jersey, SUA, 11 august 2009
Citește pe Antena3.ro