A fost împotriva distrugerii Parcului Bordei, le-a impus membrilor PNL să părăsească şedinţa Consiliului General de miercuri pentru a nu aproba cele 54 de PUZ-uri, a trecut pe lista sa de priorităţi clădirile de patrimoniu. Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, căci despre el este vorba, se înscrie în campania Jurnalului Naţional "Mişcarea de Rezistenţă".
Jurnalul Naţional: Aţi câştigat alegerile locale din 2008 cu un program care prevedea combaterea urâţirii Sectorului 1 prin dezvoltarea imobiliară haotică ce urmăreşte doar profitul. Ce se întâmplă, eşuaţi în proiectul dumneavoastră?Andrei Chiliman: În nici un caz! Continuăm să ne batem cu cei pe care eu i-am numit şi îi numesc rechini imobiliari. Le refuzăm şi le blocăm proiecte, în limitele în care ne permite legea, ca primărie de sector. Protejăm casele de patrimoniu, împiedicăm, pe toate căile, construirea unor clădiri pe spaţiile verzi şi, nu în ultimul rând, am început să stabilim o linie urbanistică în Sectorul 1. Numărul clădirilor ridicate fără respectarea standardelor de urbanism a scăzut îmbucurător.
Păi, dacă ne uităm pe cele 54 de Planuri Urbanistice Zonale care au constituit sămânţă de scandal la Consiliul General, observăm că Sectorul 1 este o ţintă directă.
Aşa este, întrucât Sectorul 1 este sectorul cu cea mai mare suprafaţă şi zona cea mai dezvoltată a Bucureştiului. În acelaşi timp, aici avem cele mai multe clădiri de patrimoniu, cele mai multe parcuri. Iar băieţii ăştia deştepţi nu se lasă bătuţi cu una-cu două. Vedeţi, PUZ-ul, ca mijloc legal, este cea mai mare şmecherie prin care poţi să-ţi pui în aplicare planurile de dezvoltare imobiliară profitabilă, fără a ţine cont de părerea, de nevoile comunităţii.
De exemplu, în ultimele luni (prin modificarea, în luna iulie, a Legii 350/2001), Primăria Sectorului 1 a avut posibilitatea respingerii unor avize de oportunitate necesare demarării documentaţiilor PUZ. Legea ne-a permis să analizăm oportunitatea unei intervenţii pentru modificarea parametrilor urbanistici ai anumitor zone. În această perioadă am respins sau condiţionat acele cereri de iniţiere a unor planuri urbanistice zonale care ar fi afectat interesele comunităţii din zonele vizate de aceste proiecte.
Şi vă dau exemplul respingerii PUZ-ului din Smaranda Brăescu nr. 5B, unde un "investitor" - care a fost pus în posesie de Primăria Capitalei cu un spaţiu verde între blocuri - voia să construiască o clădire cu şapte niveluri, afectând interesele locuitorilor din zonă. Peste 500 de cetăţeni, locatari ai zonei, au semnat o petiţie prin care solicitau păstrarea spaţiului verde amenajat dintre blocuri. Şi exemplele pot continua. De ieri (n.r. - 30 septembrie), această atribuţie a fost luată primăriilor de sector şi cedată, prin modificarea Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbansimului, administraţiei centrale a Capitalei.
Din păcate, unii derbedei politici din Consiliul General, de mână cu rechinii imobiliari, au transformat această procedură, care ar trebui să constituie o excepţie, într-o regulă.
Staţi puţin... Şi dumneavoastră sunteţi membru de vază al unui partid politic reprezentat în Consiliu, aşadar aveţi posibilitatea să vă opuneţi.
Păi am făcut-o la fiecare golănie de acest tip, chiar dacă fără tam-tam mediatic. Ca preşedinte interimar al PNL-Bucureşti, le-am cerut colegilor mei consilieri să se opună oricăror iniţiative de natură să distrugă ceea ce a mai rămas frumos în oraşul ăsta. La şedinţa cu scandal de miercuri, colegii mei au ieşit din sală, astfel încât operaţiunea celor 54 de PUZ-uri a eşuat din lipsă de cvorum. Nu m-aţi văzut împingându-mă cu jandarmii la Primăria Capitalei, dar fiţi siguri că fac ceea ce trebuie.
Ştiu că unul dintre PUZ-uri vă interesa în mod direct. Este cel referitor la cazul Constanda-Satul Francez. După unele opinii, dacă omul de afaceri nu e lăsat să construiască în Satul francez, Parcul Bordei se întoarce în proprietatea sa, întrucât schimbul de terenuri se anulează. De ce nu aţi fost de acord cu acest PUZ, în condiţiile în care v-aţi luptat pentru salvarea Parcului Bordei?
Parcul Bordei a fost salvat şi va rămâne parc cel puţin câtă vreme Chiliman va fi primarul Sectorului 1. Eu cred că va rămâne pentru totdeauna parc, că vor, că nu vor domnul Constanda şi personajele politice care fac afaceri cu el. Cât despre PUZ-ul din Satul Francez, n-are decât domnul Constanda să respecte standardele de urbanism din Sectorul 1 şi poate să construiască ce pofteşte. Dar eu şi colegii mei de la PNL nu ne putem bate joc de mandatul pe care ni l-au încredinţat cetăţenii.
Cunoaşteţi campania Jurnalul Naţional, intitulată «Mişcarea de Rezistenţă»...
Desigur şi vă felicit. Am să susţin această campanie chiar dacă am apărut în ziar ca demolator de case.
Cum explicaţi situaţia demolării imobilului de pe Aviator Sănătescu nr. 37, de lângă Piaţa Domenii?
Sunt un om care preţuieşte oraşul, mai ales clădirile de referinţă ale Sectorului 1. M-am opus desfiinţării multor imobile vechi care, deşi nu se aflau pe lista de monumente, au o arhitectură deosebită şi aduc un plus de frumuseţe zonelor din Sectorul 1. M-a deranjat faptul că pentru o construcţie, e adevărat, veche, mi s-au atribuit tot felul de epitete.
Autorizaţia de desfiinţare pentru acea construcţie din Aviator Sănătescu s-a făcut legal, imobilul nefiind unul de patrimoniu sau protejat. Iar responsabilitatea distrugerii unor clădiri vechi o poartă exclusiv Ministerul Culturii şi Municipalitatea, ca şi în cazul construcţiei din Dionisie Lupu, nu Primăria Sectorului 1 sau Chiliman. Nu, doamnă, nu am cum să fiu demolator de case vechi şi frumoase, pentru că într-o asemenea casă m-am născut, am crescut şi locuiesc şi acum cu soţia şi copiii.
Credeţi că locuitorii din Sectorul 1 sunt mulţumiţi de felul în care-i combateţi pe aşa-numiţii rechini imobiliari?
Unii, da, alţii nu. Recent m-a abordat pe stradă un cetăţean din zona Dămăroaia, care mi-a bătut obrazul că pe strada lui, de case, s-a construit anul trecut un bloc. I-am explicat că blocul respectă standardele de urbanism ale zonei, că nu e un zgârie-nori. Şi i-am mai spus că lupta asta pentru apărarea oraşului nu trebuie să se transforme într-o explozie de sfântă mânie proletară. Acolo unde se pot dezvolta ansambluri imobiliare, voi încuraja astfel de investiţii. În fond, am fost şi sunt un om de dreapta, un liberal. Orice investiţie care respectă normele comunităţii noastre este bine-venită.