Obiceiuri apuse şi tradiţiile viitorului

Dacă eşti un băiat de asfalt şi iţi bagi nasul in Ţara Oaşului, aşteaptă-te să nu inţelegi mare lucru. Dansul la ciupercă, iuiuiu-ul prelung, costrucţia steagului, amestecul de costume tradiţionale in care fierbi vara şi maşini cu numere de Italia.

Satul Turţ, lăudat fie-i numele, produce turţ de 52 de grade, o palincă ce dezleagă limbile. Nu produce neapărat şi comunicare. Un obicei, aşa cum ii spun localnicii, era tăiatul la nuntă. Tăiatul se producea cu brişca, şuriul etc., după caz, şi se intălnea cu precădere la nunţi. Astăzi nu se mai practică, dar povestitorul nostru are un frate care a făcut doi ani de puşcărie pentru că s-a lăsat prins de acest ritual. Nu vorbim de o băşcălie ieftină, dar bărbaţii pe care i-am intălnit au o oarecare nostalgie atunci cănd povestesc depre acest obicei apus.


CUŢITE. Toţi purtau căndva cuţite, nu demult, să fie zece ani aproximativ. Aveai cuţit erai bărbat, n-aveai stăteai pe margine şi te uitai cum dansează altul cu fata care-ţi plăcea.

In mod curent, cafteala apărea la nunţi din cauza muzicii. Fiecare işi dorea melodia lui, caz in care apărea buluceala. Căteodată şi dispărutul dans la ciupercă era prilej de poceală. In centru, intr-un cerc imaginar, dar foarte bine stabilit in mintea flăcăilor, dansau numai cei mai vajnici dintre oşeni.

Din cănd in cănd, precum lupul tănăr care se străduieşte către fruntea haitei, se găsea un curajos care străpungea incercuirea, in căutare de faimă şi de ochi frumoşi care priveau de pe margine aşteptănd. Roată in jurul lor se găseau fetele şi părinţii. Băiatul privea către aleasă şi, dacă zărea o geană moale, un ridicat al năsucului indicănd un suspin, imediat o lua la joc. Dansul la ciupercă era cam inceputul unei relaţii de lungă durată, pentru că, atunci cănd invitaţia era acceptată, gestual, se ştia că urmează ca ei să rămănă impreună. Se vorbiseră dinainte şi ai lui, şi ai ei şi hotărăseră că e bine. Aşa apăreau mereu noi oşeni micuţi, mult mai păstrători de tradiţii decăt alţii, dar iată că in "limitele" impuse de emancipare şi economie.


COSTUME. Costumele populare nu se mai poartă decăt duminica şi nu chiar toţi, dar mai ales toate, care nu mai sunt dispuşi/dispuse să treacă cu vederea avantajele unei ţinute casual, răcoarea, lejeritatea şi redarea formelor. In majoritatea cazurilor, la femei, transformarea este parţială. De la baza costumului oşenesc, de sub nivelul genunchilor, modernul ascende, materializăndu-se mătăsos in ciorapi cu modele variate sau plasă. Locul tradiţionalelor cizme cu toc a fost luat de condurii din diverse cleştaruri, tot cu toc.

Printre căruţe, tractoare, ţăpuituri şi ceteraşi, claxonează discret zeci de maşini cu numere de Italia. Am prins perioada vacanţelor occidentale, iar fiii şi fiicele satului s-au intors acasă. Turţul este in reconstrucţie, primarul se zbate, comuna infloreşte. Iar tinerii se intorc mereu şi mereu aici, pentru că, indiferent căţi ciorapi-plasă se rup in sat, par să simtă că intoarcerea la origini e singura şansă ca să rămăi om intreg. Deocamdată, după o săptămănă de vacanţă s-au intors la loc in Italia.

Coma alcoolică

Din 8 mii de turţeni, aproximativ două mii sunt plecaţi la muncă, majoritatea in Italia. Dealuri cu viţă-de-vie stau nemuncite, livezile imbătrănesc in linişte, fără să mai fie bătute de prăjini. Italianul care incropise in zonă o afacere viticolă a cedat nervos. Adică romănii care pleacă să muncească la el in ţară căştigă mai rezonabil decăt ar face-o el aici?! Nu merge! Pe o coamă a satului se găseşte turţăria, palincăria, locul unde se face ţuica de 52 de grade. Din patru construcţii, fiecare avănd căte două cazane de dimensiuni apreciabile, mai funcţionează doar una, rar fiind pusă in funcţiune şi a doua. Pe de o parte, nici nu mai are cine să producă, pe de altă parte, normele UE, taxele şi impozitele au creat pănă la urmă lehamite. Mai distilează omul şi pe ascuns, dar e stupid să vină cineva şi să iţi spună că eşti un mare păstrător de tradiţii, după care să iţi ia pielea de pe tine şi să iţi spună că una dintre ocupaţiile tale de bază nu e agreată in timpurile moderne. Iar satul acesta se numeşte Turţ, şi nu altfel. Acum o săptămănă, cineva sau mai mulţi mai cu scaun la cap au redus taxele, dar o parte din ce era de stricat deja s-a fărămat şi e greu să mai aduci inapoi două mii de romăni din Italia ca să producă iar palincă. Şi totuşi incă se mai scot din zonă cam 100.000 de litri.

Veselie de 3 lei

Obosiţi de amalgamul de tradiţii cu majorete care au deschis "Zilele comunei Turţ" sau de tănăra blondă imbrăcată atăt de elegant, care ţinea de mănă un oşenel tradiţionalist pănă in măduva oaselor, am mers la Cimitirul Vesel de la Săpănţa. Taxa de intrare este prima intristare. De fapt a doua, după tradiţiile scoase in poartă, la vănzare. Toate traistele, cămăşile, mărgelele atărnate pe porţi păreau să se infioare cănd vedeau turişti. Ca la o păngărire. Sau o fi de la turţ... Deci intrăm in cimitir. Era o veselie acolo ceva de plăns, de parcă ăia care se plimbau pe alei erau rude cu cei de dedesubt. Am citit vreo 30 de cruci, şi n-am zămbit măcar o dată. Pe drum ne-am bucurat de aerul curat al Oaşului, agitat totuşi de un număr considerabil de mopeduri şi ATV-uri. Lumea satului prinde viteză. In Turţ am intălnit un cercetător pe etnografie. L-a criticat pe unul dintre colegii mei, care scrisese necuviincios despre tradiţii, intr-un stil foarte băşcălios şi nepotrivit, după părerea dănsului, cu frumuseţea obiceiurilor şi respectul pe care trebuie să il impunăacest chihlimbar care inchide in el atătea ţăpuituri. Dar atunci cănd eşti un băiat de asfalt nu poţi să inţelegi tot şi, pe de altă parte, invidia te roade. Invidia că tu nu ai liniştea oşenilor şi că nici nu prea ai idee incotro te indrepţi.