Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Turţ, hotarul Ţării Oaşului, am ancorat intre două lumi, innodate armonios intr-o geometrie bizară. Una se leagănă in ritmul aspru al ţăpuriturilor stoarse parcă din frămăntările lumii, cealaltă in aerul dandy imprimat locului de destinaţiile occidentale spre care turţenii au plecat să muncească.
La capătul unui drum de sute de kilometri, acolo unde se agaţă harta in cui, un sat pestriţ etalează ostentativ un tablou in care se amestecă culorile caselor cu termopane, maşini văcsuite, mersul legănat al vacilor şi florile ţipătoare de pe fustele creţe ale oşencelor. La Turţ e vremea nunţilor şi oşenii s-au intors acasă, şi-au pus costumele populare şi s-au pus pe ţăpurit de sare pălinca din ţoiuri.
GĂTITUL MIRESEI. E sămbătă la prănz şi pe tanti Anuţa e grabă mare. Trei mirese are azi de gătit. In mijlocul cămăruţei ticsite cu cămeşi, pănze şi mărgele o mireasă aşteaptă cuminte sfărşitul corvoadei. Nu-i place impopoţoneala, dar aşa se face aici ca să fii in răndul lumii. Cu o dibăcie căpătată de cănd era copilă şi după atătea şi atătea mirese de nici ea nu mai ştie căte, tanti Anuţa ii pune fetii cununa, coada de mireasă, ii leagă bumbuştii şi zgarda la găt. Inainte, cănd miresele mai aveau răbdare şi cosiţe, impletitura cozii se meşterea mai mult de zece ore. Părul era uns şi pieptănat in şuviţe care se impleteau ca o dantelă impodobită cu flori şi mărgele, iar apoi se aşeza cununa. Gătită aşa, cu cămaşă albă din pănză, fustă creaţă cu zadie pe deasupra şi cizme oşeneşti in picioare, mireasa merge acasă la mire să joace steagul, făcut cu o seară inainte de ziua nunţii. Pe băta de steag nuntaşii au cusut bărdinoc, verdeaţă adusă din pădure să poarte noroc, batiste, basmale, zurgălăi şi hărtie creponată. Impodobit aşa, "balaurul" colorat atărnă greu de vreo 25 de kilograme şi doar un voinic ştie să-l joace. Şi ceteraşii au căntat şi nuntaşii au ţăpurit.
OŞENEŞTE. In cealaltă parte a satului, alt mire, altă mireasă, un alai. O fătucă de 18 ani ţăpureşte căt o ţine gura. Lucuţana s-a intors din Bologna, unde munceşte ca menajeră, să-i fie verişoarei druşcă, vorniceasă la nuntă. "Mi-re-su-că cu cu-nu-nă hai-ne-le pe ti-ne su-năâ¦". Ţipetele ascuţite imblănzite de arcuşul ceterei se prăvălesc in timpane, steagul e zgălţăit din toţi zurgălăii. Imbrăcat cu cămeşă albă de pănză strănsă la mijloc de o cingătoare inflorată, cu un laibăr, un fel de ilic pe deasupra, mirele cinsteşte nuntaşii şi trecătorii. Intr-un fel ciudat, nunta asta ar fi trebui să aibă mai puţină legătură cu tradiţiile de prin partea locului, decăt altele de pe-aici. Maria, mireasa, sau Măriana a luâ Feier cum o ştiu nuntaşii locului, e studentă la Medicină la Timişoara, acolo de unde şi-a adus alesul. Amăndoi au ţinut morţiş să se căsătorească oşeneşte, "pentru că e păcat să ne pierdem tradiţiile". Şi nunta a ţinut trei zile.
NUNTA DIN ŞURĂ. Alaiul porneşte spre casă. Se scurge pe şosea cu zarvă de ţăpurituri amestecate printre turuitul scuterelor şi frănturile de manele care se strecoară din dosul geamurilor deschise ale maşinilor. Cu druştele şi ceteraşii in urmă, mireasa merge "să-i fie dată" mirelui. In faţa porţii, alaiul se imparte in două, unii ţăpuresc de partea mirelui, ceilalţi de partea miresei. Odată primită mireasa, e momentul pentru "luatul bulciugului". Mirii se aşază pe rănd pe un scaun aşezat in mijlocul curţii, iar starostele nunţii, moş Găleanu - un bard local care nu te lasă să scoţi două vorbe pănă nu-ţi spune două poezii - le recită oraţiile de rămas bun de la părinţi: "Imi iau sănătate bună / de la stele, de la lună/ de la mama mea cea bună/ de la frunza cea de fag/ de la tatăl meu cel drag"⦠Mireasa e luată la dans de fiecare nuntaş, de la mic la mare, cei mai voinici joacă steagul pe rănd. Doi la stănga, doi la dreapta, tropotesc incrăncenat, de parcă ar vrea să frămănte in picioare tot pămăntul de sub ei. Mesele se-ntind in şură, palinca şi soarele de Turţ incing ospăţul. Intr-un colţ, ceteraşii şi căţiva nuntaşi s-au pus pe ţăpurit cu o poftă neintrecută nici măcar de mirosul sarmalelor.
Spre seară, mireasa despodobită de cununi şi mărgele, işi imbracă rochia de local, iar petrecerea continuă orăşeneşte.
CONTRASTE. Odinioară, a doua zi după nuntă, de dimineaţă pănă seara, la casa mirelui, stegaşii şi druştele desfăceau steagul, impărţeau batistele, baticurile şi bărdinocul. Şi chiar dacă nunţile oşeneşti nu mai ţin peste tot trei zile şi trei nopţi, există locuri şi oameni in care datinile se trezesc la viaţă.
E noapte şi o lună rotundă stă să se rostogolească peste turlele bisericii. Dinspre localul cu nuntaşi se mai aud din cănd acordurile oşeneşti acompaniate de arcuşul unui ceteraş costumat in jeanşi.
Citește pe Antena3.ro
