Moldova, ţinutul poleit de Creangă cu slove de aur

Haideţi la drum! Nu vă luaţi multe cu voi! Mergem să întâlnim Copilăria, Răzeşul, Scriitorul, Autorul de Geniu Ion Creangă. Humuleşti. Iaşi. Moldova. Prichiciul humuit al casei natale, dealul scăldat în verdeaţă de la Ţicău, poveşti despre un om care a poleit cu slove de aur ţinutul Moldovei.

Sunt oameni şi locuri. Simboluri şi vise. Când te gândeşti la Ion Creangă, sunt locuri speciale pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viaţă. Casa natală, Bojdeuca din Ţicău - Iaşi. Şi nu numai. Ţinutului Moldovei trebuie să-i surprinzi viaţa, frumuseţea, unicitatea. Altfel acum, ea păstrează totuşi acel spirit frumos care l-a călăuzit pe Creangă toată viaţa.

HAI LA HUMULEŞTI!
De cum te apropii, o emoţie puternică te cuprinde. Ochii se măresc, pupilele se dilată şi inima-ţi bate tare, tare, ca o tobă în sărbătore. Eşti la Humuleşti. Ia uite! Nici nu apuci să ajungi la Nică acasă şi te opreşte Smărăndiţa! Şi, dacă nu te opreşte fata popii, sigur îţi atrage atenţia glasul povestitorului şi ochii bulbucaţi ai ursului împăiat din curtea vecină. Hai mai lasă-i! Gard în gard cu ursu' e casa natală a lui Ion Creangă. Nu mergi la ea mai întâi? Ba da!

Hai cu noi! Intră, plăteşte biletul şi... hai în casă! Apleacă-te, casa e scundă, te obligă să te apleci. Mici mai erau răzeşii, domnule! De cum păşeşti înăuntru te luminezi. Mai ştii când citeai? Doamne, ce mai râdeai! Şi câţi râdeau cu tine! Fără o clipă de răgaz, amintirile tale despre amintirile lui, ale lui Creangă, îţi năvălesc în faţa ochilor... Ho breeee! Nu daţi năvală! Nu vin turcii! Vin în schimb mâţele! Le vezi în toate culorile mâţeşti, cum se-întrec până la stâlpul hornului să se joace cu motoceii!

Tu să nu stai potolit, cum îi legea firii, repede să le smotoceşti o lecuţică! Ia vezi, uită-te bine! După cuptor, nu-i ascuns Nică? S-o fi tupilat pe după el! Din păcate nu-i. Şi toată bucuria ta parcă îşi pierde din culoare. Cumva se estompează. Imaginile vin mai greu. Eşti până la urmă într-un muzeu. Casa Memorială Ion Creangă. Humuleşti, Târgu Neamţ.

Casa în care s-a născut Ion Creangă, în care a început a merge copăcel sprijinindu-se de "prichiciul vetrei cel humuit", poartă amintirea veche, veche a foştilor săi stăpâni. Familia Creangă. Cu tatăl Ştefan Ciubotariu, mama Smaranda şi cei opt prunci: Ion, Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile şi Petre. Fără îndoială, mulţi dintre voi aţi citit "Amintiri din Copilărie". Descrierea Humuleştiului, cu a sa vatră a satului, cu Delenii şi Bejenii.

Ajuns astăzi parte integrantă a municipiului Târgu Neamţ, locul naşterii lui Ion Creangă păstrează ca prin vis amintiri din acele vremuri. Pe unde erau lanurile sătenilor acum este drum mare de beton, o uliţă de secol nou, XXI. Fără îndoială, puterea gândului îşi face aici lucrarea de licenţă. Pe baza imaginaţiei, zi de zi, zeci sau poate sute de turişti vin să vadă locul din care a pornit a se ridica în lume marele nostru povestitor.

Fiecare caută să descopere cât mai multe elemente din poveste. Oricare mâţă ce trece prin zonă sigur e una care n-a crăpat încă jucându-se cu motoceii şi orice cireş, dacă este în zonă, poate fi cel al Mătuşii Mărioara! Prispa de lut pe care un anunţ mare te invită să nu păşeşti, casa veche, răzeşească, cu cele două camere ale ei, amenajarea interioară care reproduce fidel imaginea zugrăvită de Creangă în Amintiri din Copilărie, toate te invită la visare.

Descoperă şi tu, aşa cum o fac zi de zi atâţia şi atâţia! Îmi spunea un muzeograf, Ceauşu Silviu: "Numai în luna iunie am avut peste 20.000 de vizitatori". Oameni mari şi oameni mici, vise mari şi vise mici! "Mamiii!!! Ăsta-i cireşul?" "Ăsta e!" Deşi tu ştii că nu este, dar... nu poţi intra în povestea copilului! Lasă-l să vadă cu gândul, să audă, să simtă! Inima ţi se înmoaie când îi vezi pe micii pui de om încercând parcă să recompună un puzzle, un tablou fărâmiţat în mii şi mii de bucăţele.

Până la urmă nu vorbim doar despre un om, vorbim despre copilărie, despre jocurile ei, despre bucuriile, despre trăirile şi întâmplările ei.
Copilăria pruncului român!

Hei! Dar cum te fură melancolia! Parcă uiţi tot ce a însemnat de fapt Ion Creangă şi te rezumi la a vedea în căsuţa de la Humuleşti universul copilăriei! Ce-i drept, prima dată, scrise de Creangă, o să citeşti poveştile, povestirile, Amintirile. Pe urmă? Pe urmă vin altele. Hai mai bine să ne bucurăm de Humuleşti!

POVEŞTI ÎMPĂIATE
Drumul modern pare singurul adus cu forţa lângă casa lui Nică. În jur, casele parcă şi-au păstrat stilul, parcă... sunt de acolo! Cu prispe, cu cerdacuri, cu de toate. În stânga curţii casei-muzeu, un "parc tematic" cu poveşti spuse la difuzor te invită să descoperi într-un mod... aparte lumea poveştilor lui Creangă. Pe cât de interesantă este ideea, pe atât de nelalocul lor sunt parcă toate vietăţile împăiate care-şi pierd blana, de mult pusă pe băţ, spre deliciul oamenilor.

Povestea ursului păcălit de vulpe e reprezentată chiar la început. El, ursul împăiat, cu ochii bulbucaţi, stă cam crăcănat lângă un loc ce se vrea balta din poveste. Coada n-o are, că doar... i-a îngheţat în baltă, nu? Vulpea stă cu fălcile deschise, şi-un peşte de plastic între ele, şi are o atitudine de neruşinată care râde cam... ca proasta de necazu' ursului.

Mai încolo, spre burta curţii, un manechin deghizat în moşneag stă cât îi ziua de lungă tolănit pe un scăunel şi-un şugubăţ de pui de răzeş, pare-mi-se că-i chiar Nică, îi tot bate capul. De ce-i bate capul? Păi i-l bate! Cum că bătrânelu' e chiar Moş Chiorpec Ciubotariu', moldoveanul ăla cam şugubăţ de-l mânjea, neruşinatul, pe Nică cu cremă de ghete pe la mustăţi! Să nu-ţi vină să râzi, bre? Păi... eu ştiu? Poate or mai şi râde unii...

Mai încolo... şi mai şi! Să vezi şi să nu crezi! Cum te uiţi matale o lecuţică mai pe dreapta... cuptorul cu motocei! Şi c-o mâţă împăiată lângă! Iiiiâ, măi omule! Chiar în halul ăsta, mă? Da' ce, păcatele ei, o făcut mâţa de-a meritat aşa soartă?! Când credeai că le-ai văzut pe toate, mai în fundu' parcului aista tematic, trei iezi, beliţi şi ăia şi puşi aşa de-a proasta să zică-n tăcere cum că-s amărâţii ceia din "Capra cu trei iezi", stau pe lângă o căsuţă şi cu ochii bulbucaţi, parcă ar vrea să fugă şi ei de... De? De lupul cel rău! Care lup, să nu stea şi el liniştit la răcoare în pădure, s-a gândit să se împăieze şi el niţel şi să stea băţos şi drept ca o beldie în soare şi cu limba scoasă, întinsă peste bot de parcă-l frigea temeinic botul! Să râzi, să te înfricoşezi?

Până dai un cap roată prin tematicul aista al lor, particular de altfel, dai cu capul pe sus de-o barză! Pusă şi ea să stea pe acolo cu o broască de plastic în cioc! Na-ţi-o frântă că p-asta no văzusem! Măi! Da' ce drăcovenie să mai fie şi aiasta? Parc tematic, mă omule! Cum de nu se sparie copiii când viu în dânsul... Nu poci ca să pricep!

Plin de vizitatori, semn bun de profit, parcul ţine loc parcă şi de sală de clasă... Tot soiul de mămici destoinice îşi chestionează, mai abitir ca profesorii, ţâncii despre tot! "Zii! Ce-s ăia? Iezi! Din ce poveste?". Ala micu' stă în dubii... Să nu-i pară copilul fraier, tot mămica răspunde: "Capra cu trei iezi!". Şi el repetă după mumă-sa, conştiincios. "Vezi, mamă, că ştiai?"




Altă mamă, altă întrebare. Nici un răspuns de la copil. "E din Amintiri, mă Radu! Oooof! Eu am terminat de douăzeci de ani şcoala şi mai ştiu, şi tu?" Progenitura, ruşinată, tace molcom... Poate ştie să răspundă la altă întrebare... Dacă nu, nu-l văd bine! Mi-e teamă că părinţii nu-l vor lăsa să-şi aleagă nimic de la tarabele de la intrare. Şi-ar fi păcat! Ca peste tot la noi, aici, în România, pe lângă muzee, numai tarabe pline cu lucruri "autentice"... româneşti! Pokemoni, săbii de prin Războiul Stelelor, ochelari de soare, făcături de Barbie şi câte şi mai câte! Că doar... noah... sunt şi ale noastre şi, mai ales, Nică a lui Ştefan a Petrei Ciubotariul tot cu chestiuni din astea se juca!

SMĂRĂNDIŢA BARMANIŢA
Gard în gard cu toate împăieturile cele, poţi să mergi la cârciumă "La Smărăndiţa". Cum la bar serveşte o femeie, întrebarea vine singură: Smărăndiţa? Păi... nu-i Smărăndiţa! Şi nici nu ştie doamna pe unde umblă. "Smărăndiţa popii mă interesează când n-am clienţi? Nu mai vine lumea, nu mai sunt bani! E criză!", îşi strigă femeia oful cu năduf. Ce-i drept, în cârciumă sunt doar câţiva clienţi care par că nu prea ştiu ce caută ei pe acolo. Urâte vremuri...

La câteva case de gospodăria lui Nică, într-o curte, păziţi straşnic de un ghemotoc de câine, doi copii de prin clasele primare se joacă în iarbă. Palete de badminton, rachete, maşinuţe, un întreg arsenal de mijloace de recreere. Se uită neîncrezători din spatele ochelarilor. Bunica, mai "dihai" decât ei! Cea mai curajoasă, mama, femeie straşnică, vine să vadă ce-i cu omul aista de tot îi deranjează copiii, peste gard! "Ion Creangă? Nică? E casa lui aici aproape. Nu am mers. O să-i duc şi pe copii. Om vedea." Nu pare prea interesat de discuţie.

Aflu oricum că nu s-a mai născut nici un Nică. Copiii sunt copii, dar... mai cuminţi, aşa. Nu mai umblă după pupeze, mai degrabă îşi pierd vremea în faţa calculatorului. Tovărăşii pe stradă? Prea puţine.

"Nu suntem o comunitate. A dispărut noţiunea aceea. Ne ştim între noi pe stradă. Dar atât. E fiecare cu treaba lui acum!" De aici, pe vremuri, în lumea românească s-a ridicat Ion Creangă, povestitorul nostru drag. Din Humuleşti la Broşteni, apoi la Fălticeni, la Şcoala de popi. De aici până la Iaşi nu l-a mai oprit nimic! Hai la Bojdeucă!

NENE IOANE, EŞTI ACASĂ?
O căsuţă ca în basme. Două odăiţe şi un cerdac zvârlite pe un deal, în mahalaua Ţicău. Camere mici, strâmte, scăldate în lumină prin fereşti cât unghia. În spate, dealurile pictate cu verdeaţă ale Şorogarilor. Poveştile nemuritoare au izvorât aici strângându-se în cartea de aur a istoriei. Aici l-a găzduit vremelnic autorul pe Luceafărul poeziei româneşti. Aici şi-a scris Creangă opera, iar Eminescu celebra "Doină". Un loc sfinţit de truda inspirată a marelui povestitor.

Este prima casă memorială din România, inaugurată la 15 aprilie 1918. Cel mai vizitat punct muzeistic al Iaşiului. Ca o panoramă, dealul Şorogarilor. Ciricul. Un vechi loc de păşunat la o margine a Ieşilor. Cândva pe deal împleteau iarba şi vântul, mângâiate de soarele arzător, frumoasele herghelii domneşti. Aici sosea să-şi hodinească sufletul după o zi de grele încercări marele povestitor.

L-am căutat şi astăzi, doar-doar om da de el. Uliţele, cândva prăfuite, pline de noroi, sunt destul de animate. Coborâm pe alee vegheaţi de "cânele" paznic de la poartă. Motanul Zgăibărici, mascota bojdeucii, e plecat, n-are cum să ne dea bineţe. Uşa era deschisă, dar batem încet, poate ne răspunde cineva. Poate însuşi marele povestitor ne întâmpină cu o umbră de poveste, însă ne dăm seama imediat că scriitorul şi amprenta sa sunt prezenţi nu numai la bojdeucă, ci şi în întregul cartier, ca şi în multe alte locuri ale Iaşiului.

Am stat de vorbă cu Constantin Parascan, directorul instituţiei, persoana cea mai avizată în ce priveşte istoria bojdeucii. Cu el, dar şi cu muzeograful am depănat amintiri, am scos la iveală documente inedite, de puţini ştiute, despre marele scriitor care a locuit aici din 1872 şi până-n anul morţii, 1889.

TRASEUL IEŞEAN
Dar să vedem mai întâi care a fost traseul scriitorului la Iaşi. Ion Creangă ajunge la Iaşi după desfiinţarea "fabricii de popi" (şcoala catihetică) de la Fălticeni. A absolvit cursul inferior al seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola, după care s-a întors la Humuleşti. Revenit la Iaşi în 1864, intră la Şcoala Preparandală Vasiliană de la Trei Ierarhi, unde îl are ca profesor pe Titu Maiorescu, care îl va pune învăţător la Şcoala primară nr. 1 Iaşi.

După ce timp de 12 ani este dascăl şi diacon la diferite biserici este exclus definitiv din rândurile clerului, deoarece şi-a pierdut nevasta, de care a divorţat, şi a folosit puşca, după cum spun unii, pentru a alunga ciorile pripăşite la Mănăstirea Golia, unde el avea găzduire, sau, după alte izvoare, pentru a se antrena la ţintă. O altă cauză a excluderii sale din rândul înaltelor feţe bisericeşti este şi faptul că s-a tuns ca un mirean. În cele din urmă, ministrul Educaţiei îl destituie şi din funcţia de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister îl face să capete din nou post.

Totuşi, puţini ştiu că scritorul a avut un debit de tutun care a fost ţinut până la urmă de fratele său Zahei. Era în Strada Bancei, azi Cuza Vodă.

URĂTORII DE LA HUMULEŞTI
La bojdeucă, locul atât de legat de sufletul povestitorului, aproape zilnic sosesc autocare pline cu elevi. Până să se introducă vizele veneau foarte mulţi din Republica Moldova. De sărbători ajung elevi din Humuleşti, care urează şi expun fel de fel de programe artistice. Li se dau nuci şi mere ca răsplată, iar angajaţii muzeului gătesc sărmăluţe şi le oferă în dar frumoase cărţi de poveşti.

Însă piesa de rezistenţă - cea mai de vază mondenitate la bojdeucă - este concursul "Miss mâţa şi motoceii". Un adevărat program artistic, de la care este nelipsit şi actorul Dionisie Vitcu, care rosteşte din "Poveşti" sau "Amintiri". Se ştie că lui Creangă îi erau tare dragi "mâţele", deşi nu se sfia să le altoiască din când în când, mai ales când îşi luau singure de mâncare. Bineînţeles, la concursurile anuale participă şi pisicile de acum ale bojdeucii: Tigruţu, Pufulică şi Zgăibărici.

Criticul literar George Călinescu evoca dragostea lui Creangă pentru pisici. El spunea că povestitorul, după ce a stat cu gazdă în diferite locuri, a avut poftă să aibă bordeiul său şi că în amintirea mâţelor de la Humuleşti şi-a prăsit o turmă de pisici: Siţa, Tiţa, Frusica, Florica, Ţâcă, Suru, Ghiţă, Vasilică, Todirică, Bălănica, Miţulica, Tărcata, Frăsina şi, evident, Titu, drept preţuire pentru Titu Maiorescu.




Iată ce scria în 1890 Grig. I. Alexandrescu, jurist, primul "biograf" al lui Creangă. "Cobori mai multe scări între două rânduri de copaci verzi şi umbroşi. În ogradă, găini, răţe, gâşti orăcăiesc în toate părţile; câinii şi mâţele îţi iesă înainte... moş Creangă, în mijlocul a o mulţime de hârtii, note, caiete împrăştiate în toate părţile, îmbrăcat în halatul lui cu dungi albastre, cu tărâiţii în picioare, cu o prostire albă pusă în patru în jurul gâtului pentru sudoare, gros şi greoi precum era, când se vedea aşa prins fără veste de noi se înroşea la faţă şi oarecum se ruşina...

«Dracu' de mine! M-aţi găsit şi dumneavoastră aşa, ca pe un prost, ne răspundea el începând a râde, că tot prost îs eu de-acasă de la mama din Humuleşti... Da' ian poftiţi în casă colea. Să vă aducă nişte apuşoară rece. Ruxandrăăi! Ian dă fuguţa şi adă apă rece... Da' las, moş Creangă, că stăm bine şi-n cerdac... În cerdac? D-apoi ce să vedeţi de acolea? Dealul Ciricului îi chel ca şi-n palmă la bunicul. Da' cu sănătatea cum mergi, moş Creangă? Mulţumesc, tot mai bine: stupesc în barbă şi trag oghealul cu dinţii».

Ne aninăm de mâţele lui Creangă, căci avea 11 mâţe."

AU TĂIAT PERETELE SĂ-L SCOATĂ MORT DIN BOJDEUCĂ
Poftim şi noi în casă, asemenea oaspeţilor lui Ion Creangă. Inventarul bojdeucii a fost făcut pentru prima dată acum aproape 90 de ani de feciorul său, Constantin, şi de istoricul A.D. Xenopol. În cămăruţa din stânga funcţiona bucătăria, iar, aici, obiectele păstrează civilizaţia lemnului de acum 150-200 de ani: linguri, cupe, lada de zestre, scrinul, covata unde se frământa pâinea şi unde povestea spune că s-a ascuns iedul mijlociu.

În această încăpere locuia familia şi aici se făcea mâncare aproape în fiecare zi. Acest lucru îl făcea Tinca Varatic, pe numele căreia fusese cumpărată şi casa şi care îi devenise ca o soţie. În dreapta, cum intri e camera de curat, sau de lucru, unde este laviţa şi unde a murit Creangă în urăturile copiilor. Se ştie că scriitorul ieşea în întâmpinarea urătorilor cu o coşarcă de nuiele plină cu mere, nuci, colaci.

La 31 decembrie 1889 nu a mai apărut la final. Se spune că un copil mai îndrăzneţ s-a uitat după perdele şi a văzut că Ion Creangă avea o lumânare la cap. Tinca Varatic, cea cu care a convieţuit timp de 18 ani, i-a spus că domnul învăţător doarme, dar copiii au înţeles ce trebuia şi au plecat supăraţi spre casele lor. La 2 ianuarie 1890 a fost ziua înmormântării. Aşezat în sicriu în camera de curat, când să-l scoată din casă şi-au dat seama că cele două uşi erau prea aproape una de alta şi nu puteau să iasă cu coşciugul.

Aşa că au tăiat stâlpul dintre cele două ferestre, au demontat geamurile şi l-au scos pe acolo. Nu se dădea dus. Ion Creangă este înmormântat la Iaşi, pe una dintre aleile principale ale Cimitirului Eternitatea. Un bust este ridicat la căpătâiul povestitorului.

AMINTIRI CU EMINESCU
Emil Gârleanu scria şi el despre prietenia dintre Creangă şi Eminescu. "Stând amândoi în odae sau sub umbra copacului umbros, Creangă ruga pe Eminescu să asculte ce scrisese: «Lasă, ai să citeşti în Junimea, tu n-ai nevoie să fii corectat de nimeni»... Altă dată fugeau la crâşma lui Ţâru. Acolo, tolăniţi pe iarbă, puneau de le cântau doi ţigani zdrenţăroşi... iar ei mâncau friptură de porc cu usturoi pregătită în hârb de ceaun, cu mămăligă: acestea se preparau lângă dânşii. Pe iarbă."

Cutreierau amândoi oraşul, apoi Eminescu îl vizita la bojdeucă. În spatele casei era locul preferat de cei doi, pe prispa din dos. Acolo ascultau ei poezii populare, se spune că şi o variantă a Mioriţei a ascultat Eminescu din gura lui. Acum alţi oameni scriu despre şi la bojdeucă. În cerdacul din spate există o carte de impresii, însemnată în toate limbile pământului. Sunt impresii scrise în engleză, chineză, ba chiar japoneză şi ebraică. Întâlnim la intrare pe cineva care tocmai a vizitat casa memorială. "Sunt plăcut impresionată, întrucât am vizitat pentru prima dată această bojdeucă. Am trecut odată prin Humuleşti şi nu era deschisă căsuţa. Îmi venea să înnoptez la portiţă."


Curriculum Vitae
"Sunt născut la 1 martie 1837 în satul Humuleşti, judeţul Neamţului, Plasa de Sus, din părinţi români: Ştefan a lui Petrea Ciubotariul din Humuleşti şi soţia sa Smaranda, născută David Creangă, din satul Pipirig, judeţul Neamţului", Ion Creangă.

1846, septembrie. Ion Creangă începe cursul primar în satul natal, la şcoala înfiinţată de preotul Ion Humulescu, cu dascălul Vasile a Ilioaei, cel poreclit Bădiţa Vasile.
1853-1854 - Adolescentul Creangă este înscris la Şcoala Domnească de la Tg. Neamţ, unde-l are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). Nică este înscris în scriptele şcolii: Ştefănescu Ion.
În toamna aceluiaşi an ajunge la "fabrica de popi" de la Fălticeni, Şcoala Catihetică. În scripte apare ca Ion Creangă.
1855-1858 - Ajunge elev la Seminarul teologic "Veniamin Costachi" de la Socola, Iaşi.
1859 - Se căsătoreşte cu Ileana, fata preotului Ioan Grigoriu de la Biserica 40 de Sfinţi, din Iaşi. La 26 decembrie 1859 e hirotonisit diacon la Biserica "Sfânta Treime".
La 31 Decembrie 1889, Ion Creangă moare. La data de 2 ianuarie 1890 este înmormântat la Cimitirul Eternitatea, Iaşi.

 

Un pedagog cum n-a mai fost
Ion Creangă, pe lângă talentul de scriitor şi povestitor, şi-a dedicat viaţa şi carierei de profesor. Cel care a zugrăvit atât de fidel copilăria nu putea parcă să-şi aleagă o altfel de meserie. Astfel la 10 iunie 1865, Creangă devine institutor cu certificat de absolvire al Şcolii Preparandale Vasiliene de la Sfânta Treime. Avea la acea dată 28 de ani, era însurat şi avea, de asemenea, şi un fiu, Constantin.

Timp de mai bine de 25 de ani slujeşte instituţia şcolii cu mare dăruire. Firea lui omenoasă, dragostea pentru copii atrag din partea elevilor foarte mult respect. Publică patru manuale destinate elevilor, scoase în colaborare cu alţi institutori. Prin prisma muncii la catedră îl cunoaşte pe Mihai Eminescu. Cei doi devin prieteni foarte buni. La insistenţele celui din urmă, Creangă începe să scrie. Apar poveştile lui minunate. Se născuse cea mai frumoasă prietenie din literatura românească. Eminescu nu doar îl "împinge" pe Creangă să scrie, ci îl aduce şi la Societatea "Junimea".

 

Poveşti, povestiri, amintiri
Opera literară a lui Ion Creangă este apreciată de majoritatea românilor. Principalele titluri din colecţia Ion Creangă sunt: Amintiri din copilărie partea I; Amintiri din copilărie partea II; Amintiri din copilărie partea III; Amintiri din copilărie partea IV. Povestiri: Moş Nichifor Coţcariul; Povestea unui om leneş, Moş Ion Roată, Popa Duhu. Poveşti: Soacra cu trei nurori; Capra cu trei iezi, Punguţa cu doi bani; Dănilă Prepeleac; Povestea porcului; Povestea lui Stan Păţitul; Povestea lui Harap-Alb; Fata babei şi fata moşneagului; Ivan Turbincă; Ursul păcălit de vulpe.