Povestea fascinantă a vieţii sculptorului

de Irina Munteanu | 05 Aug 2009 • 00:00

Constantin Brâncuşi s-a născut la 2 februarie 1876, în Hobiţa, judeţul Gorj. Era cel de-al cincilea copil al lui Nicolae şi al Mariei. În 1883, Constantin fuge de-acasă, dar e găsit repede de mamă la Târgu-Jiu. Urmează prima clasă primară la Peştişani. În clasa a II-a, e pedepsit pentru că scrijelise banca cu briceagul; fuge din nou şi se angajează ucenic la un negustor de butoaie. În 1887, fuge pentru a treia oară şi devine ucenic într-o boiangerie. Anul următor, pleacă de acasă şi intră băiat de prăvălie la Slatina. În 1889, ajunge la Craiova şi munceşte în birtul fraţilor Spirtaru din Piaţa Gării, iar în 1892, ca băiat de prăvălie la "magazinul de mărfuri şi coloniale" al lui Ion Zamfirescu.

Anul următor, începe să urmeze cursurile Şcolii de meserii, unde învaţă mecanică, tâmplărie, turnătorie, prelucrarea metalelor, rotărie şi sculptură în lemn. În 1897, termină anul pe primul loc, din 16 elevi; modelează bustul lui Gheorghe Chiţu, fondatorul şcolii. În 1898, termină cursurile Şcolii de meserii din Craiova (în foto, în stânga, în uniforma Şcolii) şi se înscrie la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti. În 1899, obţine o menţiune onorifică pentru bustul lui Vitellius, iar în 1901 - medalia de bronz pentru "Ecorşeul". În 1903, execută bustul generalului dr Carol Davila.

DRUMUL SPRE GLORIE
Un an mai târziu, pleacă pe jos spre Paris. Se stabileşte o vreme la München, unde frecventează cursurile Academiei Regale de Belle-Arte, iar pentru a se întreţine practică meseria de infirmier. Lângă Basel e surprins de o ploaie torenţială, se îmbolnăveşte şi e internat într-un spital patronat de o biserică, pentru care sculptează un crucifix. Ajuns la Paris, locuieşte împreună cu transilvăneanul Daniel Poiană şi lucrează la taverna Moilard.

În 1905, obţine o bursă în valoare de 600 lei, de la Ministerul Instrucţiunii Publice din Bucureşti, pentru a-şi continua studiile şi intră la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Paris. Face parte din "Cercle des etudiants roumains", alături de George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Ion Pillat, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu. În 1907, este acceptat ca practician în atelierul lui Rodin. Este obligat, conform regulamentului, să părăsească Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Paris, deoarece avea 30 de ani împliniţi.

Nu după multă vreme, se desparte şi de Rodin, replicându-i acestuia: "Rien ne pousse à l'ombre des grands arbres". Sculptorul român era în căutarea propriului stil. Din acelaşi an datează "Sărutul" şi "Cuminţenia pământului". În 1908, îl cunoaşte pe Modigliani, care îi va face câteva portrete. Devin prieteni apropiaţi. În 1909, participă la Salonul de Toamnă de la Paris cu lucrarea "Cap de Copil" în bronz; sculptează primele "coloane" în lemn. În 1910, participă la "Salonul Independenţilor", unde expune "Rugaciunea".
IMPASSE RONSIN
Sculptează "Muza adormită", în bronz. Expune la Bucureşti, la "Salonul de toamnă" al "Tinerimii artistice", lucrarea "Sărutul". În 1913, cinci dintre lucrările sale sunt expuse la "International Exhibition of Modern Art", în New York, iar un an mai târziu îşi va avea, în acelaşi oraş, prima expoziţie personală.

În 1914, se întoarce pentru scurt timp în România. În 1916, se mută în Impasse Ronsin, unde lucrează la "Principesa X". În 1919, creează "Pasărea de aur", iar în 1924 - prima versiune în bronz a "Păsării în spaţiu". În 1927, la New York, Tribunalul Vamal e sesizat de artist, care protestează împotriva aplicării greşite a taxelor la sculptura "Pasărea în zbor", considerată de vameşi "obiect de manufactură". Un an mai târziu, Tribunalul Vamal se pronunţă în favoarea lui Brâncuşi, decretând că "Pasărea în zbor" e "o operă de artist" şi trebuie scutită de taxe vamale. Ezra Pound i-l prezintă pe James Joyce; devin prieteni apropiaţi şi Brâncuşi îi face mai multe portrete. În 1933, Maharajahul din Indore cumpără o "Pasăre de bronz" şi îi propune să meargă în India pentru a ridica un "Templu al Meditaţiei".

LA TÂRGU-JIU
În 1935, Liga Naţională a femeilor din judeţul Gorj îi solicită lui Brâncuşi să înalţe la Târgu-Jiu o "Coloană", în cinstea eroilor căzuţi în primul război mondial, iar el începe să lucreze la proiect. În 1937, merge la carierele de la Pietroasa, Banpotoc, Baciu şi Ruşchiţa, pentru a alege piatra pentru "Poarta Sărutului". Arhitectul peisagist Frederic Rebhuhn reamenajează grădina publică a oraşului Târgu-Jiu; este trasată aleea care leagă "Masa Tăcerii" de "Poarta Sărutului".

În 1938, sculptează şi definitivează stâlpii "Porţii Sărutului". Sunt terminate şi lucrările de alămire ale "Coloanei infinitului". "Masa Tăcerii" şi o serie de 12 scaune rotunde sunt amplasate în parcul din Târgu-Jiu. În 1943, termină ultima sa operă, "Ţestoasa zburătoare". În 1956, Brâncuşi îşi fracturează piciorul şi este internat la Spitalul Foch din Suresnes, unde va sta timp de 5 luni.

Lasă, prin testament, Muzeului Naţional de Artă Modernă din Paris toate operele şi toate obiectele din atelierul său, cu condiţia ca acesta să fie reconstituit exact în cadrul muzeului. Bolnav, Brâncuşi îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la Biserica Ortodoxă, se spovedeşte şi se împărtăşeşte, apoi îi mărturiseşte că moare "cu inima tristă", pentru că nu se poate întoarce în ţara sa. Se stinge din viaţăla 16 martie 1957. Este înmormântat în Cimitirul Montparnasse.