x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Satul din margine de codru

0
Autor: Andreea Tudorica Carmen Dragomir 24 Iun 2009 - 00:00
Satul din margine de codru KARINA KNAPEK/EDITURA INTACT
Vezi galeria foto


"Comuna de tăietori de păduri şi ciobani autodidacţi care aveau biblioteci mari şi vorbeau despre Hegel", după cum spunea gânditorul din Răşinari, se aşterne blând la un drum care urcă spre Păltinişul lui Noica. Dacă Răşinariul ar fi o frază, biserica veche "Voroneţul transilvănean" ar fi aliniatul, Coasta Boacii ar fi virgula, casa lui Goga şi cea a Barcienilor ar fi punct şi virgulă, iar casa lui Cioran ar fi punctul. Răşinărenii ar fi subiectele şi predicatele.

Habar n-am dacă Răşinariul de azi i-ar mai fi plăcut lui Cioran. Habar n-am dacă mirosul de Răşinari i s-ar fi părut acelaşi. Habar n-am dacă ar fi locuit în aceeaşi casă sau dacă şi-ar mai fi amintit de groparul care-i dădea câte un craniu de la vreun mort ca să-l rostogolească pe Coasta Boacii. Habar n-am dacă Răşinariul i s-ar mai fi părut un Paradis. Bustul filosofului tronează la poarta casei, cumva rupt de totul care înseamnă fosta proprietate, la fel cum ai pune punct şi virgulă după ce ai tras o concluzie. Casa e locuită de o familie care a cumpărat imobilul de la familia Cioran.

Ica Cioran, cumnata scriitorului, împreună cu primarul comunei încearcă să cumpere proprietatea, pentru a o transforma în casă memorială, deschisă publicului. Dar, după cum spune chiar Ica Cioran, preţul e mare, undeva pe la 300.000 de euro, iar autorităţile locale încă nu-şi permit această investiţie. Ne nimerim în faţa casei unde s-a născut Cioran, dar nicicum pe strada care să-i poarte numele, sâmbătă, undeva între dimineaţă şi prânz, când oamenii îşi urează "ziua bună", fix în mijlocul târgului de sâmbăta.

Printre sprayuri de ţânţari, blugi la 3 lei bucata, izmene la 2 şi adidaşi torsion la 5, de o parte, şi burta impunătoare a unui muntean din spatele tarabei pe care vindea oareşce, de cealaltă parte, reuşesc să zăresc bustul lui Cioran. Cu ochi aprig de răşinărean, priveşte în tăcere şi cântăreşte.

Urcăm la deal printre case cochete cu muşcate la ferestre, pe un drum pietruit ce ne conduce în inima târgului, pe un platou deschis în faţa bisericii unde se găseau d'ale gurii. De la brânză-n coajă la ficat de porc, de la roşii şi castraveţi la fleici bătute de soare şi bâzâite de muşte. Târgul e pe final, "la 12 se cam închide", îmi zice un muntean "aprig", înalt, voinic, cu ochi albaştri, aşa cum îmi spusese Ica Cioran că sunt cei din neamul "răşinarilor".

În numai câteva minute, negustorii îşi strâng produsele şi se-mprăştie care-ncotro, lăsând în urmă un spaţiu acum gol şi curat, ştergându-şi cu precizie urmele şederii lor. Un muntean care parcă îmi citeşte gândurile şi pentru care normalitatea încă face parte din normalitate îmi spune: "Au lăsat curat. În fiecare sâmbătă e târg aici, dar niciodată n-o să vedeţi mizerie lăsată în urmă. Aşa sunt răşinărenii. Oamenii harnici şi curaţi. Nu le place mizeria". Ar fi suficient să constaţi acest lucru numai dacă te uiţi la casele sau prin grădinile lor.

"Dacă vreodată m-aş întoarce acasă, locurile astea aş vrea să le revăd, dar oamenii categoric, nu", îi scria Cioran fratelui său în 1969. Gânditorul din Răşinari ar fi preferat să ducă în Răşinari o viaţă însingurată, în casa Barcienilor, în care să nu fie singur, ci singurul.

"Visul meu ar fi să am o casă izolată la Răşinari, de pildă, cum e cea a lui Barcian, unde să mă retrag din când în când" sau "M-a durut să aflu că priveliştea din jurul proprietăţii Barcienilor a fost desfigurată. Era singura casă din lume în care mi-ar fi plăcut să mă retrag. Avea poezie şi un farmec care-mi amintea de universul lui Turgheniev", într-o altă scrisoare către fratele său, patru ani mai târziu.

Casa Barcienilor e acum muzeul din Răşinari, unde s-a strâns toată istoria locului într-un amalgam cursiv, lin.

COASTA BOACII
Desenat cu o pensulă care a ştiut să îmbine armonios toate culorile, Răşinariul Mărginimii Sibiului se întinde pe uliţe strâmte, fără a fi meschine, care urcă şi coboară lin. Din poarta casei lui Cioran se vede Coasta Boacii. Acea coastă care i-a urcat copilăria lui Cioran şi i-a coborât sania sau schiurile. Coasta unde-şi făcea planuri de viitor.

Coasta de pe care rostogolea câte un craniu adus de la groparul din cimitir pentru a juca fotbal cu el. Astăzi, nici un copil nu mai dă cu piciorul în vreun craniu. Nici un copil nu mai urcă la stână la vreun nea Traian pentru o bucată de brânză şi o sticlă de lapte. La orele amiezii, satul e plin doar de copii care sparg liniştea unui loc în care ai spune că în fiecare zi e duminică. Ţi-ar povesti câte în lună şi în stele.

Ţi-ar indica toate scurtăturile către diferite destinaţii din sat. Ţi-ar spune cu o sinceritate care te dezarmează tot ce se întâmplă în sat. De-a fir a păr. Pentru copiii răşinărenilor, drumul cel mai scurt nu e niciodată acelaşi cu drumul pe care ţi l-ar indica un moşneguţ de vreo 80 de ani. Poate din acest motiv Cioran spunea că Răşinari este un loc şi pentru tineri, şi pentru bătrâni, în care destinele se împletesc armonios, iar moştenirea este veşnicia.

Liniştea este spartă la un moment dat de un grup de copii aduşi de învăţătoare de la Sibiu. În timp ce dascălul le explică în faţa casei lui Cioran ce a însemnat personalitatea acestuia pentru neamul românesc, copiii îşi găsesc de lucru undeva prin preajma râuleţului care traversează satul.

"Aici s-a născut Emil Cioran, un mare filosof..."
"Uite o broască, uite o broască, prinde-o."
"... care a trăit între anii..." "Hai, mă, vezi că te uzi... stai că vin şi eu...." "... s-a mutat la Paris, a scris cărţi..." "... de ce n-ai luat o minge, măi Traiane?" Se împrăştie şi bat cu piciorul uliţele, odinioară troienite, care au revenit des în memoria bătrânului Cioran, care suspina la fiecare fulg de zăpadă care se aşternea peste Parisul care i-a sporit melancolia.




"Pe de altă parte, cât aş vrea să revăd străduţă de străduţă, colţişor de colţişor, acest blestemat, acet splendid Răşinari şi să încheiem ziua împreună în vreo cârciumă, dacă mai există aşa ceva", îi scria vecinului şi consăteanului Bucur Ţincu. Cârciumi nu prea sunt. Pensiuni, vreo 15. Turişti să fie!

În centru, la bifurcarea drumurilor care împart Răşinariul în patru, se află cârciuma "Disco Bar Boby". La parter, un minimarket adaptat după cerinţele civilizaţiei moderne poate fi folosit şi punct de informaţii despre Răşinari. O cafea fierbinte, o duşcă de rachiu sau pălincă pe stomacul gol înainte de a pleca la câmp, la lucru. Nu ştiu unde s-ar mai duce azi Cioran cu Ţincu să "încheie ziua împreună în vreo cârciumă", dar bănuiesc că ar lua din nou drumul Râului Sadului, pe jos, şi ar povesti câte-n lună şi în stele până la cimitirul unde "iarba creştea mai înaltă decât crucile.

Pe una din ele, jos, stăteau scrise, sau săpate în piatră, nu mai ştiu, aceste cuvinte simple şi nimic altceva: «Viaţa-i speranţă, moartea-i uitare». Dacă istoria lua alt curs, astăzi vizitam şi eu locurile astea, care mi-au devenit inaccesibile".

MECIUL DE FOTBAL RĂŞINARI - POPLACA
Habar n-am cum ar fi arătat duminicile lui Cioran în Răşinari. Poate însingurat ar fi luat drumul Şantei, pe jos, melancolic şi îngândurat. Poate s-ar fi dus cu bicicleta pe micuţul stadion din localitate să susţină echipa Răşinariului în meciurile din divizia judeţeană.

O lume pestriţă, agitată şi o minge rotindu-se în aer alergată de la o poartă la alta. Intrăm pe aşa-zisul stadion, unde tribunele sunt un dâmb, iar mingea ieşită în aut aterizează fie pe parbrizele maşinilor, fie prin grădinile oamenilor. "Răşinari, Răşinari ...tu-ţi mingea mă-tii. Unde o dai, măh boule?", strigă un muntean dezbrăcat până la bust, agitând de zor un tricou jerpelit.

Răşinariul joacă cu Poplaca. Groapa imensă precum o oală care fierbe sub presiune prinde viaţă o dată cu fiecare fază de acţiune. Un bătrânel sprijinit în bicicletă, întors de la slujba de la biserică, aduce puţin cu Cioran. Are acel ceva care te pătrunde. Mă fixează cu ochii albaştri şi pe un ton blând mă întreabă cât e scorul. Ne ajută nişte puşti care au obosit să-şi mai susţină echipa favorită: e 2-0 pentru Răşinari. "Băăăăăh, mişcă, măh, că nu mai ieşi viu de aici", se aude din tribune.

Scorul se schimbă. Arbitrul fluieră aprig. Poplaca bagă un gol. Tabela de marcaj nu se schimbă, pentru că nu există. Dar se schimbă doi jucători. Între ei. "Hai, băăăăh, că se poate." Se întrerupe jocul. S-a accidentat un jucător. O jună în fustă scurtă intră pe teren. Nu, nu e majoretă, cum ai crede din prima. E domnişoara doctor, care se duce să-l "trateze" pe accidentat cu ceva dintr-o borsetuţă şi o gură de apă plată.

Accidentatul îşi revine. Scorul nu se mai schimbă. Tribunele se agită mai dihai. Cică se apropie finalul. Un tânăr se rupe din grupul de susţinători. "Unde pleci, băh?" "Mă duc, că e gata masa." Se termină şi meciul. A câştigat Răşinariul. Îmbrăţişări. Rostogoliri, tumbe, tricouri aruncate în aer. Lumea se împrăştie. Un puşti cu o cască de motociclist, mai mare decât e el tot, şi cu mână în ghips râde şi se bucură, deşi nu prea înţelege nici el ce se întâmplă.

Pentru o oră, satul forfoteşte de suporteri. Apoi se cufundă din nou în linişte. Intră din nou în normal. Acel normal pe care un orăşean cu greu ar putea să-l înţeleagă. Acel normal în care te scufunzi şi de care te laşi dominat. Acel normal, firesc al satului care n-are nimic din forfota obositoare a unei capitale, a "unui garaj apocaliptic".

Acel normal şi firesc care nu moare niciodată într-un sat de munte, cu oameni liniştiţi care au moştenit veşnicia. "În fond, faptul că trăieşti la Răşinari sau la Paris n-are nici o legătură cu ce eşti de fapt" - Emil Cioran, 9 mai 1979.

ÎN URMĂ CU UN SECOL
"Sat în margine de codru,/ Revărsat sfios în vale,/ Tot mai jalnic cade-amurgul/ Peste straşinile tale!/ Frunza plopilor pe plaiuri,/ Ochii stlelor pe creste,/ Roua firelor de iarbă/ Plâng duioasa ta poveste." (Aşteptare). Aşa descria poetul Octavian Goga satul de ieri. Răşinariul de astăzi respiră prin trecutul său. Păstrează în geometria liniilor farmecul bucolic şi o oarecare sobrietate.

De pe vremea poetului s-au schimbat multe, altele au rămas pe loc. "Casele se înşiră una lângă alta, sau foarte aproape una de alta, formând străzi de cele mai multe ori cotite în toate direcţiunile. Străzile principale care urmează albia râurilor (...) sunt cele mai multe pavate, însă atât de strâmte în unele locuri, încât chiar circulaţia carelor devine anevoioasă", scrie în cea mai veche monografie a satului de la 1915, păstrată cu sfinţenie în muzeul etnografic amenajat într-o grădiniţă.




De pe vremea cronicarului, un singur lucru s-a schimbat: în loc de căruţe au apărut maşinile de ultimul tip, nici ele însă n-au loc pe uliţele înguste. La muzeul satului, printre lăzi de zestre şi costume populare se găseşte şi vechiul toc din scoarţă de brad în care ţăranii strângeau răşina. Istoria satului se pierde în timp, însă cel mai vechi document de atestare datează din 1204. Prin el, regele Emeric, în semn de răsplată pentru valoroasele lui servicii, îl scuteşte pe Ioan Latinul din "villa Riuetel" de orice impozite. Este unul dintre numele satului, amintite de cronicari.

 

Sobrietatea de altădată a răşinărenilor
Răşinariul s-a născut înaintea Sibiului, fiind una dintre cele mai vechi aşezări din Ardeal. "Numele Răşinariu e, după toată aparenţa, un derivat românesc din «răşină». Până a nu se fi întemeiat Sibiul, sătenii, aşa ne spune tradiţia, trăiau din vinderea răşinei pe care o duceau în târguşorul din apropiere, Cisnădia, şi cu care îşi plăteau contribuţia către stăpânul locului", scrie monograful Victor Păcală, profesor la seminarul andreian din Sibiu, la începutul anilor 1900.

Pe atunci, răşinărenii erau "din cale-afară de rezervaţi şi bănuitori: bănuitori că te văd că le cotrobăieşti prin casă şi curte după vechituri, bănuitori când le pui întrebări relative la gospodărie, când te văd că le studiezi vreo mişcare, le zugrăveşti chipul sau altceva ce le aparţine. (...)

Dar chiar şi atunci când reuşeşti să învingi temerile ţăranului şi să-l faci să ţi se destănuiască, în regulă generală, nu prin întrebări puse de-a dreptul îţi vei atinge scopul, ci pe două căi indirecte: ori că stai la pândă frumos şi cuminte, până ce poţi prinde din gura povestitorului ştirea dorită, ori îţi iei informaţiile la întâmplare, fără alegere şi fără critică, rămânând ca mai târziu să le cerni şi să le cumpăneşti cu grijă pentru a reţine tocmai ce-ţi trebuie".

4994-95097-kkwo5f6419copy.jpgSeveritatea şi sobrietatea din urmă cu 100 de ani s-a răsucit pe dos. Satul forfoteşte de dimineaţă până seara, pe stăzile pietruite şi înguste. Volubili, răşinărenii îşi primesc oaspeţii. Toţi ştiu care sunt mândriile locului şi te îndrumă către ele: casele în care s-au născut Octavian Goga şi Emil Cioran, Biserica "Cuvioasa Paraschiva", Mausoleul "Andrei Şaguna", fosta Episcopie a Ardealului, Muzeul Etnografic, casa "Ilarie Mitrea", explorator şi naturalist, unul dintre fondatorii colecţiilor Muzeului "Grigore Antipa", primul roman care a călătorit în Australia.

Biserica "Cuvioasa Paraschiva", pe zidurile căreia se urca Goga să le vorbească răşinărenilor, a fost zidită la începutul secolului al VIII-lea, pe locul unei vechi biserici din lemn ce data din anul 1383. A reprezentat un loc de rezistenţă religioasă în vremea tensiunilor unioniste. În acest loc, Mitropolitul Andrei Şaguna a găsit sprijin când burgul sibian l-a primit cu răceală.

A venit într-o "eparhie săracă", aşa cum şi el era "sărac", după cum avea să mărturisească mai târziu. A ţinut prima liturghie la Biserica "Cuvioasa Paraschiva" la 25 martie 1847. Cel pe care 300 de răşinăreni aveau să-l însoţească pe câmpia Libertăţii de la Blaj şi-a ales ca loc de veci "satul de sub munte", într-un mausoleu străjuit de doi lei din bronz.

"Înfrânt în cale ca un stejar despicat de fulger la margine de drum, a privit împrejur să-şi găsească un colţ pentru repaosul de veci. Şi atunci, în acele clipe rezumative ale vieţii, căutând un simbol să-i întrupeze tot rostul pe lume, drumeţul de la Pind, care urcase toată scara măririlor, el, prietenul arhiducilor de Viena şi oaspetele splendorilor imperiale, şi-a ales lăcaş de odihnă într-un sat de ţărani, la poale de codru verde, la Răşinari, în coasta graniţei ce trebuie să cadă, într-o atmosferă rustică, de românism pur, în mijlocul crucilor de lemn ale acestor ciobani de la munte care semnificau mai limpede trăinicia razei şi pecetea de eternitate a năzuinţelor noastre", scria Octavian Goga la comemorarea a 50 de ani de la moartea arhiereului.

Astăzi, cei peste 5.000 de locuitori ai Răşinariului au lăsat în urmă păstoritul şi obiceiurile tradiţionale a căror amintire se păstrează în cronici şi muzee. Se duc la lucru, la oraş, cu tramvaiul pe care Octavian Goga s-a străduit să-l aducă în sat la 1947.


"Numele Răşinariu e, după toată aparenţa, un derivat românesc din «răşină». Până a nu se fi întemeiat Sibiul, sătenii, aşa ne spune tradiţia, trăiau din vinderea răşinei pe care o duceau în târguşorul din apropiere, Cisnădia, şi cu care îşi plăteau contribuţia către stăpânul locului"
Victor Păcală

"Dacă vreodată m-aş întoarce acasă, locurile astea aş vrea să le revăd, dar oamenii categoric, nu"
Emil Cioran

Citeşte mai multe despre:   satul,   cioran,   redescoperirea româniei,   răşinari,   răşinariul

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de