x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Romania fara vinovati Tara fara vinovati - Mihailesti, rana deschisa

Tara fara vinovati - Mihailesti, rana deschisa

de Ionela Gavriliu    |    14 Apr 2006   •   00:00
Tara fara vinovati - Mihailesti, rana deschisa

La Mihailesti, in camp, e o cruce mare pe marginea drumului. O cruce cat pentru cele 18 suflete care au murit aici. La aproape doi ani de la accident, rudele si cei care au avut de suferit de pe urma exploziei de la Mihailesti cauta inca adevarul intr-un proces anevoios si istovitor si se intreaba: "De ce cruce e nevoie pentru a arata unde a fost ingropat adevarul?"

In dimineata de 24 mai 2004 neglijentele s-au adunat ghem si au explodat la aproape 50 de kilometri de Buzau. Un camion incarcat cu 20 de tone de azotat de amoniu s-a rasturnat pe marginea drumului, a luat foc si, la putin timp, a sarit in aer. Sapte dintre pompierii care ajunsesera de cateva minute la fata locului, soferul autotrenului, localnici veniti sa dea o mana de ajutor, doi jurnalisti de la Antena 1 si oamenii care au avut nesansa sa treaca prin zona in ceasul acela rau au murit. In total, 18 suflete. In urma lor raman rudele cu suferinta si semnele de intrebare, o caseta salvata ca prin minune cu imaginile premergatoare catastrofei si vinovatii.

Dupa tragedia care a schimbat vietile atator familii, putine sunt lucrurile care s-au schimbat: societatile transportatoare implicate in accident isi continua nestingherite afacerile si tranporturile cu azotat de amoniu, nici vorba de se- chestrul care se vehicula la un moment dat, Doljchimul are tot cam aceleasi criterii de selectie a firmelor transportatoare de substante chimice periculoase, pe soselele din tara azotatul de amoniu inca se mai incarca in remorci descoperite si tractoare.

ACUZATII. In dosarul 743/2005 care se judeca la Focsani, "pentru a nu fi implicatii emotionale la Tribunalul din Buzau", sunt trei inculpati: fostul director al combinatului Doljchim, Ion Gherghe, patronul firmei de transport Mihtrans, Mihai Guna, si patronul firmei de transport Ney Transport, Ionel Ionut Neagoe. Ei sunt acuzati pentru ucidere din culpa, vatamare corporala din culpa, nerespectarea legii referitoare la protectia muncii si distrugere din culpa.

"Nu mi-ar placea sa plateasca nevinovati, dar cineva trebuie sa plateasca", spune Anica Barbu, mama cameramanului ucis in deflagratie si una dintre putinele persoane care mai au taria sufleteasca si financiara de a continua un proces la care trebuie sa se prezinte lunar, uneori si degeaba. "Ionut e mort - gata!", adauga si tatal. "Nu-l mai intoarcem . Dar de ce, Doamne, de ce?"

SUBSTANTA EXPLOZIVA. Mihai Gherghe era directorul combinatului Doljchim la 24 mai 2004. La scurt timp a fost destituit din functie, dar in prezent ocupa functia de sef al Retelei Dezvoltare Distributie la Doljchim. Vina care se imputa in primul rand acestuia este ca Doljchimul nu a semnalat pericolul pe care azotatul de amoniu il reprezinta si ca nu a solicitat acte care sa ateste pregatirea soferilor transportatori. Intr-un comunicat emis de SNP Petrom imediat dupa accident se mentioneaza faptul ca responsabilitatea transportului, a integritatii marfii, riscurile legate de marfa revin cumparatorului, respectiv transportatorului o data ce camionul a iesit pe poarta combinatului.

Dar probleme sunt si pana la poarta combinatului din Craiova. Otilia Spatarel, economist la Departamentul de Marketing la Doljchim, spune ca specialistii chimisti din combinat au vrut sa introduca in 2003 azotatul de amoniu pe lista substantelor periculoase, dar pentru ca cei de la Agentia Nationala de Substante Periculoase au zis ca normele europene nu prevad acest lucru, nu l-au mai bagat. Insa, la export, spre deosebire de azotatul care se vinde in Romania, se face fisa de securitate a produsului. Pe sacii care erau in camionul de la Mihailesti nu scria nimic care sa arate ca marfa ar fi periculoasa. "Acum masina trebuie sa aiba niste tablite cu flacara, iar soferul face niste cursuri ca sa stie cum sa actioneze in caz de incendiu", ne-a spus telefonic despre schimbarile in legislatie Mihai Guna de la Mihtrans, firma care se ocupa cu transportul substantelor periculoase si dupa accidentul de la Mihailesti, in care a fost implicata.

CONTROL DE MANTUIALA. La poarta combinatului Doljchim controalele se fac neglijent, atat la masini, cat si la actele soferilor. Rafael Udrea, controlor poarta la Doljchim, n-a auzit in viata lui de atestat pentru soferii care vin la combinat. "La intrare, controlez ca masinile sa fie curate, soferul sa n-aiba alcool, copii in cabina, iar actele, ma uitam daca au factura si foaia de parcurs", povesteste emotionat omul. Ingenuu, a marturisit ca daca ar gasi o butelie la un sofer, la plecarea masinii din combinat i-ar restitui-o soferului.

Patronul unei firme de transport din Craiova, Mihai Vieru, a spus ca la poarta Doljchim era suficient ca soferul sa spuna ca a venit din partea lui cutarica, sa semneze in locul beneficiarului si se trecea imediat la incarcat marfa. Mai mult, el a recunoscut ca de multe ori, cei de la combinat, de la departamentul Desfacere, le faceau rost de clienti. Dupa accidentul de la Mihailesti, Vieru a zis ca soferilor li se cere acum licenta de transport marfuri periculoase, dar ca in viata lui nu a vazut vreo fisa cu instructiuni de depozitare si transport al marfurilor periculoase de la Doljchim.

Conducerea actuala a Doljchim a refuzat sa raspunda intrebarilor Jurnalului National privind acest subiect.

ULTIMELE IMAGINI. Cameramanul Antenei 1, Ionut Barbu, a surprins clipele premergatoare dezastrului. O exclusivitate cu un pret scump: viata lui

ASOCIERE NEFERICITA. Mihai Guna si Ionut Neagoe sunt patronii a doua firme de transport care se ocupa si cu transportarea ingrasamintelor. Cum au ajuns ei sa se ocupe de transportul fatal e o alta poveste pe care procesul incearca sa o dezvaluie. Conform spuselor mai multor soferi, exista practica "asezarii la coada ca la paine" la poarta combinatului a camioanelor de la diverse firme transportatoare. Clientii Doljchim care vin pentru vreo comanda si n-au masina care sa le duca marfa primesc recomandari de la angajati ai combinatului sa apeleze la anumite firme de transport.

Lui Gheorghe Macarie, inginerul mecanic care a lasat cererea de comanda la Doljchim din partea firmei Agricola Besarsem Piatra Neamt, unde urma sa ajunga camionul ce a explodat la Mihailesti, i s-a facut o astfel de recomandare. Omul a lasat cererea si a lasat lucrurile sa se intample de la sine.

Camionul care a explodat era licentiat pe firma Mihtrans, dar se afla in administratia Ney Transport. "Masina era in leasing pe firma mea, ca lui Ionel Neagoe, fiind la inceput, nimeni nu-i dadea credit si am garantat eu pentru el", a spus Guna. Pentru ca nu mai avea masini in zona ca sa onoreze comanda Besarsem, Guna a apelat la un apropiat, la Neagoe, care i-a dat masina luata in leasing pe firma Mihtrans. "Acum si tata daca ar veni la mine sa-mi spuna ca vrea sa-si ia o masina pe firma mea, i-as spune: Cumpara-ti!", a completat cu naduf acesta, blestemand "colaborarea" cu Nei Transport.

Fostul director al filialei Craiova al Autoritatii Rutiere Romane, Marin Doldur, a declarat imediat dupa accident: "Daca se va dovedi ca sunt vinovate, cele doua firme risca anularea licentelor de transport si amenzi de zeci de milioane". Firma Mihtrans tranporta si in ziua de azi azotat de amoniu. Contactat prin telefon, actualul director ARR Craiova, Iancu Craciunoiu, spune ca cele doua firme au contestat hotararea prin care li se ridicau licentele de transport. "Parerea mea e ca totusi nu mai au nici o sansa sa efectueze transporturi pe firmele care au generat dezastrul de la Mihailesti", a opinat acesta. Eroare. La firma Nei Transport tot firma Nei Transport raspunde la telefon.

Ca lucrurile au ramas aproape la fel arata si faptul ca in 2005 aproximativ 25 de firme de transport au cerut licenta, in conditiile in care sunt in jur de 700 de firme in judet. Iar de sechestru pe cele doua firme de transport pana la finalizarea procesului, nici vorba de asa ceva.

TRANSPORTURI IN ORB. Indesat si sigur pe vorbele lui, administratorul Agricola Besarsem, Nicolae Arsenoaia, de la firma care urma sa primeasca azotatul care n-a mai ajuns niciodata, zice ca el nici nu mai astepta transportul de ingrasaminte de la Doljchim care a pornit spre Neamt in mai 2004. Acest transport venea mult dupa campania agricola.

Comanda pe care Agricola Besarsem o facuse la Doljchim era de 150 de tone de azotat de amoniu, pe care urma sa-l primeasca in trei transe. Primele doua transporturi au fost primite in luna februarie de la Doljchim in aceleasi conditii ca si camionul-catastrofa: fara acte corespunzatoare, fara masuri minime de protectie. Puteau fi trei nenorociri ca aceea de la Mihailesti: prima masina a avut ca acte insotitoare doar delegatia, al doilea transport s-a facut cu masina unui prieten al administratorului firmei Agricola. Amicul a descarcat apa minerala la Craiova si a incarcat apoi azotat de amoniu, strabatand jumatate de tara pana la Piatra Neamt. Despre sosirea celui de-al treilea transport, Arsenoaia spune ca nu a fost anuntat de catre Doljchim sau de transportatori, urmand sa se trezeasca cu marfa la poarta. Desi lucreaza cu astfel de substante, administratorul Besarsem nu a vazut in viata lui o fisa de securitate a produsului.

Cel care a depus comanda de 150 de tone de azotat de amoniu pentru firma din Piatra Neamt spune ca nu si-a pus problema daca firma care va transporta marfa va lua vreo masura de protectie, mai ales ca nici la Besarsem nu se lua vreo masura deosebita la depozitarea ingrasamantului. "Banuiesc ca firmele transportatoare erau bune, altfel nu erau «acceptate» de Doljchim", a spus convins acesta.

GHINION
"Masina era in leasing pe firma mea, ca lui Ionel Neagoe, fiind la inceput, nimeni nu-i dadea credit si am garantat eu pentru el. Cand am primit comanda Besarsem, nu aveam nici o masina libera si i-am cerut sa-mi dea masina luata in leasing pe firma mea. Acum si tata daca ar veni la mine sa-mi spuna ca vrea sa-si ia o masina pe firma mea, i-as spune: Cumpara-ti!"
Mihai Guna
patron firma de transport Mihtrans
CONTROL
"La intrarea masinilor in combinat (n.r. - Doljchim) controlez ca masinile sa fie curate, soferul san-aiba alcool, copii in cabina, iar actele, ma uit daca au factura si foaia de parcurs. Daca au ceva periculos in cabina, butelie sau altceva, opresc obiectul la poarta si-l inapoiez la iesire. Atestat pentru soferii care transporta marfuri periculoase? N-am auzit niciodata"
Rafael Udrea
controlor poarta la Doljchim
FARA CONSECINTE
"Cele doua firme, Mihtrans si Nei Transport, au contestat hotararea prin care li se ridicau licentele de transport. Parerea mea e ca, totusi, nu mai au nici o sansa sa efectueze transporturi pe firmele care au generat dezastrul de la Mihailesti"
Iancu Craciunoiu
director Autoritatea Rutiera Romana Craiova
SECHESTRU
"Mirarea mea ramane cum de nu s-a pus sechestru pe bunurile inculpatilor, scuza fiind ca nici un executor nu vrea sa se duca la Craiova pentru a pune sechestru pe firme. Am tot insistat pe tema asta, dar fara nici un rezultat concret pana acum"
Mihai Ciobanu
avocat acuzare
INTREBARE FARA RASPUNS
"Nu mi-ar placea sa plateasca nevinovati, dar cineva trebuie sa plateasca pentru nenorocirea aceasta. Ionut e mort - gata! Nu-l mai intoarcem. Dar de ce, Doamne, de ce?"
parintii cameramanului Ionut Barbu

AMINTESTE-TI
  • Data: 24 mai 2004
  • Locul: Mihailesti, 50 de km de Buzau
  • Fapta: explodeaza un camion cu 20 de tone de azotat de amoniu.
  • Victime: 18 oameni au murit si alti 13 au fost raniti in urma deflagratiei, care a lasat in urma un crater urias.
  • Vinovati: Ion Gherghe, fostul director Doljchim - locul de unde a fost cumparat azotatul, Mihai Guna si Ionut Neagoe, patronii celor doua firme de transport responsabile de livrarea marfii, sunt inculpati.
  • Pedepse: procesul penal si cel civil sunt in derulare.
  • RANITI LA MIHAILESTI
  • Gabriel Hurlup, seful de post de la Mihailesti
  • Marian Ilie Simi, pompier, ramas fara un picior in urma accidentului
  • Vasilescu Constantin, plutonier adj. sef, 54 de ani, pensionat
  • Mariana Bratu, sotia lui Alin Magearu.
  • Raluca Novac avea 15 ani la momentul accidentului, venea cu masina de la Roman spre Bucuresti.
  • Cornel Ciobanu, taximetrist, Buzau.
  • Romeo Baciu, soldat, 21 de ani.
  • Gheorghe Banica, 37 de ani, comerciant, Buzau
  • Gabriel Tudose, mecanic utilaje in Bucuresti, Buzau
  • Nicoleta Popa, 22 ani, Buzau
  • Bianca Gheorghe, 37 de ani
  • Ramon Patrascu si Romeo Panciu (pompieri) au suferit rani usoare.
  • Prin tribunale


    EXPLICATIE. Rudele celor 18 oameni care au murit la Mihailesti asteapta si azi raspuns la intrebarea "de ce?"
    Pe 15 februarie 2006, la aproape doi ani de la accident, pe rolul Judecatoriei Focsani este procesul 743/2005. Lista celor care i-au dat in judecata pe cei considerati vinovati de dezastrul de la Mihailesti, Ion Gherghe, Mihai Guna si Ionel Neagoe, e lunga cat un pomelnic, grefiera oboseste tot citind in jur de 40 de nume. Unii nu sunt prezenti, dar au platit avocat ca sa-i reprezinte, insa nici acestia din urma nu s-au prezentat: "Le-au luat banii amaratilor si isi bat joc de ei, nici nu vin la proces", spune soptit Anica Barbu, mama cameramanului de la Antena 1. Putini sunt cei care mai vin: familia Barbu, familia Popescu, mama si matusa Elenei Popescu, reporterul Antenei 1. La alte infatisari nici martorii nu s-au inghesuit sa vina, ca dovada luna trecuta, cand familiile celor care constituie partea civila in proces au plecat asa cum au venit. Inculpatii s-au prezentat de fiecare data.

    La infatisarea din februarie audierile celor 11 martori au durat 8 ore. Trebuia sa fie vizionata ca proba si caseta filmata de Ionut. Nu a mai fost timp. Gabriel Hurlup, seful de post de la Mihailesti, scapat printr-o minune dumnezeiasca de la moarte, nu a venit, desi ar fi putut clarifica multe lucruri. Contactat de Jurnalul National cu cateva zile inainte de proces, a zis ca poate va veni, daca se va simti bine. Si acum ii mai ies bucati de material prin piele ce trebuie scoase prin operatie, "amintiri" ale groaznicului accident.

    In martie, conform avocatului familiei Barbu si familiei capitanului de pompieri Doru Mihalache, Mihai Ciobanu, au fost audiate partile vatamate cu privire la formularea pretentiilor materiale. Daunele materiale cerute de familiile victimelor de la Mihailesti s-au ridicat la sume de pana la 700 de milioane de lei vechi. Nici la aceasta infatisare nu a fost vizionata caseta filmata de cameramanul de la Antena1 "din cauza conditiilor materiale, n-am avut la ce sa vizionam caseta", a specificat avocatul. Iar Gabriel Hurlup nu a raspuns nici de aceasta data citatiei. "Mirarea mea ramane cum de nu s-a pus sechestru pe bunurile inculpatilor, scuza fiind ca nici un executor nu vrea sa se duca la Craiova pentru a pune sechestru pe firme", a completat avocatul Ciobanu.

    Ultimul termen a fost miercuri, 12 aprilie cand a fost audiat seful de post Gabriel Hurlup. El a cerut 30.000 de euro daune.

    Moartea i-a luat de langa cei dragi


  • Ion Tudose, 34 de ani, din comuna Mihailesti, Buzau
  • Doru Mihai Mihalache, capitan, 33 de ani, Buzau
  • Romeo Necula, maior post-mortem, 35 de ani, comuna Vernesti, judetul Buzau
  • Georgian Medeleanu, locotenent post-mortem, 21 de ani, comuna Blajani, judetul Buzau
  • Nicolae Jianu, locotenent post-mortem, 25 de ani, comuna Rusetu, judetul Buzau
  • Florin Valentin Oprea, locotenent post-mortem, 21 de ani, comuna Blajani, judetul Buzau
  • Valentin Cezar Manta, locotenent post-mortem, 21 de ani, comuna Tisau, judetul Buzau
  • Liviu Stan, locotenet post-mortem, 23 de ani, comuna Tisau, Buzau
  • Elena Popescu, redactor-sef, 26 de ani, comuna Valea Ramnicului, judetul Buzau
  • Ionut Ovidiu Barbu, cameraman, 25 de ani, Buzau
  • Daniel Pelmus, 37 de ani, din comuna Mihailesti, judetul Buzau
  • Rica Ionescu, 34 de ani, din comuna Mihailesti, judetul Buzau
  • Emil Serbu, comuna Valea Ramnicului, judetul Buzau
  • Camelia Simion, 50 de ani, Ramnicu Sarat
  • Alin Magearu, 37 de ani, din Buzau
  • Valentin Magearu, 23 de ani, din Buzau (fratele lui Mihai)
  • Marian Ailincai, 26 de ani, din Roman
  • Marcu Florin, 36 de ani, din Craiova, soferul TIR-ului, Craiova.

    NU RATATI
    Maine veti putea citi despre accidentul de la Sascut in care doua persoane, tata si fiica, au fost spulberate pe trecerea de pietoni. Comparativ, va aparea si accidentul in care a fost implicata Carmen Paunescu.
  • ×