Romania la sosea - Viata ca o manea pe Dealul Negru

Din Ramnicu-Valcea ajungi la Pitesti trecand vestitul Deal Negru. Aici gasesti faimosii mititei, ciorba de burta, kurtos-colac, seminte de dovleac, fructe si legume mai mult de import. La mare cautare, chiar si printre soferii turci sunt casetele cu manele. "Vreau sa-mi spui ce s-a intamplat cu noi/ Vreau sa te-aduc inapoi." E Guta, canta pe Deal.

Faimosii mititei, ciorba de burta, kürtös-colac, seminte de dovleac, fructe, legume, casete "ultimul racnet" in materie de manea, covrigi, caini fara precedentii in coada. Artizanat cu plastice. Pe scurt, comert pe Dealul Negru.

Din Ramnicu-Valcea la Pitesti ajungi strabatand vestitul Deal Negru. Serpentine, prapastii. "Uite-l si p-asta cum intra in fundul tirului!" Bara la bara, daca ai ghinion. Si de-abia astepti sa mananci micii de la Dedulesti, ca, daca nu faci asta, degeaba ai trecut pe acolo. Te asezi, iti sprijini obosit mainile pe fata de masa uda. Te razgandesti, oricum nu era manierat. Comanzi si mananci. Ciorba de burta nu e chiar asa grozava, dar face 50.000 de lei. Pe un mic, dai 20.000 si pe o salata asortata, la fel. Dar trebuie sa stii care restaurant - daca pot sa-i spun chiar asa - face micii buni cu adevarat. Ai de unde alege, oricum: Elicomida, Sat Bos, Ciciu Undog, Beby, AE Mircea, Roibu, toate carciumioarele, sau ce-or fi, va asteapta. Serviciile sunt cam in raspar, ca doar vadul e mare, dar ti-e foame.

De la masa abia intr-un tarziu vezi ca in parcare exista si un fel de monument: o ciuperca mare de piatra si un zid in semicerc. La cate tiruri sunt parcate, nici n-ai avea cum sa observi asta. Apoi, de-o parte si de alta, dar pe partea dreapta a drumului spre Pitesti, tarabe cu tot ce se poate. De fapt, o mini-piata cu fructe si legume. Ce vand comerciantii veniti din satele dimprejur aici? Pai: struguri romanesti 100.000/kg, de import 130.000/kg, mere cu 50.000, nectarine si piersici cu 10.000 mai scumpe, prune la 25.000, ca doar sunt romanesti, ca si niste mere verzi, micute, la 20.000. De fapt, erau cam singurele fructe autohtone, ca si pepenii, la 20.000/kg.

MARFA DE EN GROS. Merita efortul de a face comert aici, la drumul mare, sub firavele umbrare? De a sta in ploaie, soare sau vant 24 de ore contra a 48 libere? Se pare ca nici nu e prea grozav castigul, "cam un milion pe zi", spun vanzatorii. Unii sunt si patroni, altii doar angajati. Cumpara marfa de 4-5 milioane din en gros-uri si o vand in doua sau trei zile, dar pierd multa marfa care se strica. In aer liber, la temperatura de afara... Adauga si ei intre 5.000 si 10.000 de lei la kilogram.

"Dar ce mancati?", ii intrebam pe tarabagii. "Mici nu mai mancam de mult, ne e greata, numai mirosul ne provoaca greata, va dati seama..." Ne dam.

CONVIETUIRE. Mancarea si manelele fac casa buna pe Deal

MANELE. Daca v-ati facut piata vizavi de micii de pe Dealul Negru, n-ar strica sa va cumparati si muzica. Buna ea, dar numai daca va plac manelele. "Guta se vinde cel mai bine", zice Mihaela, care vine din Poienari ca sa vanda casete si CD-uri la firma sugestiv numita in spirit de patriotism local "Oltenia Star Music Production", cu mentiunea "Number 1 in Oltenia". Credem si noi. Marin Cornea, Maria Carneci si n-am rezistat la alte nume, macar pe cei doi ii stiam cantand si ceva populara. Un CD se da cu 110.000, o caseta cu 70.000 lei. Cumpara foarte multe manele turcii de pe tiruri. Tot importa si ei ceva de la noi! Interesant, firma asta numarul unu are doua chioscuri deschise aici pe deal, una la intrare si una la iesirea din "zona comerciala". "Vreau sa-mi spui ce s-a-ntamplat cu noi / Vreau sa te-aduc inapoi"..., canta Guta, am impresia, dar nu stiu sigur. Dar aude toata populatia din zona, doar pentru cine canta oamenii astia? Pentru linistea noastra de turisti si cumparatori generosi. Daca vrei sa canti si tu putin, nici o problema, ai palinca la o taraba cu 200.000 litrul, e galbena, buna, costa ca-n Ardeal, garantat. Tuica olteneasca este 80.000 de lei, in schimb. Vorba unei emisiuni, tu alegi.

De urat am mai ura, dar se aude seful grupului: "Haideti baieti, adunarea, pleaca microbuzul!". In urma noastra, un domn bine, cu cravata asortata la o camasa bleu, striga cat poate: "Alo! Sunt pe Dealul Neagru. Cum sa fie? Tiganie mare". Frumoasa tara mai avem...

TEAPA LA ARTIZANAT SI FRUCTE

Dupa ce am facut un raid pe la tarabele cu fructe, m-am oprit la o doamna cu scopul precis de a o trage de limba. De unde ia marfa, cat adauga la kilogram, cat vinde, cat castiga pe zi, daca merita. Dupa ce am descusut-o cum am putut eu mai bine, ce-mi zic? Hai sa-i fac femeii un bine si sa cumpar si eu ceva de la ea. Erau multe care-mi faceau cu ochiul, dar strugurii si mai mult. Intreb: "Sunt romanesti?". "Aia albi sunt romanesti, aia negrii turcesti", raspunde fara sa clipeasca. "Vreau romanesti, un kil", ii cer fara sa mai stau pe ganduri si sa ma uit la bani. Platesc, plec si urc in masina. Nu mai am rabdare si ma infig in primul bob. Surpriza! Erau stafiditi si aveau gust tot ca aia de import turcesti. Imi cade si mie in sfarsit fisa. Nu aveau cum sa fie romanesti, pentru ca, din cate stiu eu de la bunica mea de la tara, soiu’ ala de struguri care semana cu ce am cumparat eu nu se coace in iulie. Asta e, mi-am luat teapa! Si nu era prima! Putin mai incolo de tarabele cu fructe, vazusem un magazin de lemn, gen cabana care te imbia cu firma "Artizanat". Cum chestiile astea ma atrag si voiam sa scriu si cam ce ai putea cumpara de acolo, urc spre el. Se vedea el, asa, cam pustiu, dar mi-am zis ca nu or fi clienti. Ma apropii si vad o usa alba fara clanta. In geam, un carton. Nu era orarul zilnic, ci un numar de mobil. Fac mana palnie si ma uit inauntru. Intr-adevar, erau obiecte de artizanat din lemn, impletituri si vestitele papirusuri dedicate soacrei, sefului si altora ca ei. Nu prea se incadrau in peisaj mingile de plastic si un steag care semana cu al stelistilor, pus intr-un alt geam. Preturi? Nu bateam pana acolo. Poate data viitoare o sa am mai mult noroc! (Gabriela Antoniu)