Paharnici fara staif, serial made in Lehliu

O sporovaiala parfumata de clinchetul sticlelor se rostogoleste printre bodegile garii din Lehliu, precum ciulinii Baraganului invartosati de vant. Intr-o zi de vineri, pe la orele cinci ale amiezii, o vana hazlie zvacneste prin colbul crasmelor. "Hai lai lai... fata mea... mai, haida hai..."

Muica... lume... Scripcari televizati atata setea. "Nelutule, lasa oamenii-n pace!". Nelutu nu ne lasa. Cocosat de doua halbe cu bere, se tranteste langa noi. "Te trailes baxtalo! P-asta n-o stiati! Sanatate am spus. Spic inglis? Gud ivning. Biensur..." Nelu Soson e poliglot. Bangheste tiganeste, englezeste si putin frantuzeste. Spumega politicos urari sic, timpul ii sovaie ametit printre halbe. "V-am deranjat cu ceva? Da’ nu plec... Ma critica", se exteriorizeaza cu lipsa totala de stima fata de tovarasii de pahar. Catinel, catinel, paharele se rotesc, se desarta pe gat, fierb iar. Generalu’ creioneaza ad-hoc dara vietii lui Nelutu. A vandut pe vremuri sosoni, a fost si patron. Atelier de tamplarie a avut. Ce afacere!... A dat faliment. De la cinci dimineata croia scandura in magazie... Acuma nu mai trage tarie.

APENDICITA. Nelutu se cam inflameaza: "Uaci your hed! Ba, ai mintea-n colturi... Ia mai ia jumate din berea asta ca mie mi-ajunge. Nu mai intra." "He he he ce ba, faci apendicita?". "Ce apendicita ba, io nu mai am ficat. Ciroza SA scrie pe mine!" Domnu’ Soson e acum bodyguard. Asa-s vremurile. Fiecare pe unde-apuca. Face naveta la Bucuresti. Daca se supara poate-i da si-o carata tovarasului. Mangafalele trancanesc despre pesti, salarii, trenuri si nasi. Despre vremuri indepartate cand doar ciulinii Baraganului insufleteau parloaga pe care se ridica acum birtul. Doar ceasul garii se vedea prin roiul lor... Pana la Bucuresti se merge pe zece mii cu nasu.

In Lehliu nu se fura, se completeaza. Tovarasului i-au furat lantu’ de la bicicleta... Lui Nelutu ii pare rau ca nu l-a furat el. De prost i l-au furat, ca daca era destept nu i-l furau. Berica aluneca pe gat ca unsa, albastrul infinit al ochilor lui Nelutu se limpezeste-n profunzimile lichidului din halba. Aiureaza exaltat. "La Sapunari, acolo e Spitalu de nebuni, deci unde prindem noi peste se deverseaza toate dejectiile si noi mancam d’-acolo. He he he... D’aia suntem nebuni, stii?" Delvesa! Nelutu ne lasa in plata Domnului pe tiganeste. Sporovaiala vioaie a oamenilor urbei culcusiti printre mese se intinde o data cu noaptea...

ZOAIE. Un damf de tarie incorsetat intr-o soapta timida razbate spre noi: "Sa m-ajute si pe mine cineva... intr-o camera atatia insi, sapte. In Calareti stau. Nu-i servici, nu-s bani, nu-i nimic! Sa-mi faca si mie cineva ceva". Zoaie de votca se preling pe masa de tabla o data cu emanatia picanta. Miroase-a mici, gratarul fumega gol. Unii-s tristi, altii veseli. Se screm sa scoata cuvinte batoase. Cautaturile aferate din privirile toparlanilor inconjuratori se ineaca ritmat intr-o cinzeaca.

Discutia intelectuala se frange brusc. Unul, Mirel, e chemat la apel. Uitase sa-si ude vorbele. "Cum adica, ba? Vrei sa vin cu tine la masa sau cum?" Ochiul rosu ii clipeste nervos. Mai pisca o gura. "Dute-n p... ma-tii, Vasile! Te mananca-n c..., ai rame?"

De dimineata, Mirel tot asteapta sa-i vina de la Slobozia un birou. Aia mici si-au luat calculator si trebuie sa-l puna undeva. "Ala e calu’ meu". Mercedes necheaza. "Acu plec..." Bermudele-i flutura. Biroul n-a venit, Mirel pleaca cu "limuzina" goala... "Ia sa vedeti cum demareaza armasaru...". Om, cal si caruta se pierd in negura drumului si a vietii. In urma lui seara chiuie a petrecere...

MAHNIRE
"Pana la Bucuresti se merge pe zece mii cu nasu... Ce sa facem?! Daca as da 40 de mii pentru un bilet, atatea zile, unde-as ajunge? Iau o data la salariu 1.800 si o data 3.600. Ce dracu’… na, mai traieste! Nu, serios..." - Ion, bagator in seama

MONOLOG
"Ba, ai mintea-n colturi. Ia mai ia jumate din berea asta ca mie mi-ajunge... Nu mai intra, maine la noua la munca. Apendicita? Ce apendicita, ca io nu mai am ficat... Ciroza SA scrie pe mine" - Nelu Soson, bautor de-al casei

SITUATIE
"Lumea lucreaza la Bucuresti, unii gasesc patroni sa le plateasca cazarea, fiecare pe unde-apuca. Aici n-ai ce face, n-ai unde sa te duci sa muncesti. E greu ca e departe, da’ n-avem ce face..." - Vasile, camarad de halba

POVESTIRE

TAIFAS. Cuvintele fug unele de altele, izgonite de damful bauturii La Lehliu - loc celebru si pentru ca aici Costel a vrajit-o pe Tanta - scenariul lui Baiesu se reface in fiecare zi. Costelii se cherchelesc, Tantele trec incolo si-ncoace doar, doar i-or urni spre case. "Aia-i nevasta-mea". N-are importanta. Mirel filozofeaza. "Doi-zece. Ascultati baa! In Lehliu traiesc trei categorii. Pensionarii, somerii care traiesc pe banii primilor, si aia tineri, care ciordesc". Ca niste toape cu pretentii, camarazii de pahar flecaresc despre subiecte in voga. Gripa aviara care le-a dat tarcoale, aia "de sus" care au dat tepe, nu stiu care a facut afaceri cu izlazu’... Vasile are un fel unic si necioplit de a se face auzit. Te inghionteste pana il bagi in seama. Mirel explica: "Asta mi-a dat treij’da pumni in piept... i-am zis: «Lasa-ma, ba, ca ma doare inima, da-te dracu’, pai dai ca prostu’?!». Hehehe. Lasati, asa e stilu’ lui!" Mirel e aparte. Traieste din salariul nevestei. A avut privilegiul sa fie prin ’92 printre primii treij’da’mii de someri de la "Lacuri si vopsele". Dadeai cu vopseaua pe gard, pica gardu’ jos. Asa vopsea facea Mirel. 32 de sute lua... "Uuhu... ce salarii mai erau! Acuma asta nu-i oras, e un fel de mahala. Da’ stam foarte bine, fata de altii. Parerea mea! Sus de inundatii... Sus da..." Nici el nu mai stie da ce!