Scrisoare deschisă a unui oier, către acest MINISTRU-PĂCĂLICI, Radu Berceanu

29 Oct 2009 • 00:00

Domnule ministru-păcălici Radu Berceanu,

Dacă aţi fi avut ceva realizări la Ministerul Transporturilor aş fi putut să vă acord ceva circumstanţe atenuante legate de scurta perioadă de când sunteţi la cârma Ministerului Agriculturii. Din păcate, pentru reputaţia dumneavoastră, nu sunteţi decât un ministru care n-a făcut nimic, "pentru că nu sunt bani", aşa cum în nenumărate rânduri aţi declarat. Nu au fost bani să faceţi autostrăzi, nu au fost bani pentru investiţii la calea ferată pentru ca siguranţa călătorilor să nu fie pusă în pericol sau pentru ca trenurile să nu mai aibă întârzieri ce totalizează trei ani, în doar 9 luni ale unui an, iar acum ne spuneţi că nu sunt bani pentru subvenţionarea zootehniei.

Îmi închipui ce greu este să fii ministru: să nu faci nimic, din "lipsă de bani".

În aceste condiţii, cred că oricare cioban din România s-ar descurca mai bine decât dumneavoastră la conducerea unui minister, pentru că noi ne confruntăm an de an şi lună de lună cu lipsa banilor. După cum ştiţi (sau poate nu ştiţi), veniturile la noi vin de câteva ori pe an (de Paşte, când se vând mieii şi în timpul lunilor de vară pentru cei care fac telemea proaspătă sau abia în lunile de toamnă şi iarnă pentru cei care fac brânză de burduf sau telemea maturată). Şi cu toate acestea activitatea noastră merge mai departe, chiar şi atunci când nu găsim înţelegere la bancă pentru a lua un credit, sau la autorităţile române care ar trebui să sprijine acest sector.

Plătim salarii la ciobani tot timpul anului, plătim muntele la începutul primăverii şi mersul la câmp iarna şi primăvara, ne îngrijim ca oile să aibă hrană suplimentară (boabe, fân, lucernă, etc.) în timpul în care sunt gestante (pentru că altfel, avem mortalitate mare la miei), plătim medici veterinari pentru a le face tratamentele necesare pentru a preveni contractarea unor boli, organizăm transportul turmelor şi al oamenilor de la un loc de păşunat la altul, pe drumuri pe care de multe ori maşinile nu pot ajunge, iar enumerarea ar putea continua. Şi pentru toate cele menţionate mai sus este necesar să fim foarte chibzuiţi cu banii pe care îi obţinem de pe urma oieritului (sau altfel spus, să ne facem un "cash-flow" cât mai realist). Şi la noi pot să apară momente de criză (cum le spuneţi dumneavoastră la aceste vremuri, în lamentările dumneavoastră), atunci când dă ursul iama în oi şi omoară 10-20 o dată, dintr-o turmă de 400-500 de oi (iar ursul sau lupul vine de mai multe ori şi nu doar o dată, într-un sezon de păşunat) sau atunci când baciul se mai îmbată şi strică brânza. Şi cu toate acestea activitatea noastră merge mai departe, chiar dacă modul în care reuşim să facem faţă acestor probleme nu poartă numele de "managementul riscurilor".

În plus, de când am intrat în Uniunea Europeană, autorităţile au tot mai multe cerinţe cu privire la modul în care trebuie să ne desfăşurăm activitatea. Am telefonat la Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) la începutul lui 2007, pentru a întreba ce trebuie să fac pentru a fi în acord cu normele UE. Iar reprezentantul DSV a început să îmi înşire: drum de acces la stână practicabil tot timpul anului (de parcă cineva se duce să pască oile pe munte iarna); apă caldă şi apă rece curente (în condiţiile în care sunt în România încă sate care nu au aşa ceva; chiar şi în Bucureşti sunt străzi care nu au aşa ceva); suprafaţa fermei să fie închisă cu gard (păi ar costa câteva zeci sau chiar sute de mii de euro să faci un gard care să înconjoare un munte de 200-300 ha) şi să am o sigură cale de acces, unde să existe substanţă dezinfectantă prin care oile să treacă). Ceea ce mi s-a părut culmea absurdului a fost însă atunci când reprezentantul DSV mi-a spus că trebuie să am gresie şi faianţă la stână. I-am răspuns că tot ceea ce îmi cere el, la nivelul UE sunt doar recomandări şi nu cerinţe fără de care nu poţi funcţiona, iar dacă nu mă crede putem merge în Germania spre exemplu, să vedem dacă este ca el sau ca mine. Am pus însă şi o condiţie: dacă toate stânele de acolo, autorizate să îşi desfacă produsele, au gresie şi faianţă, plătesc eu drumul şi restul de cheltuieli, dacă nu, plăteşte el toată deplasarea. Am primit însă, ca răspuns, doar o invitaţie de a trece pe la sediul DSV, pentru a discuta mai în amănunt despre cum se poate obţine autorizaţia (oare să fi fost făcută această invitaţie doar pentru că şpaga nu se poate da prin telefon?).

În schimb, când e vorba de obligaţiile pe care statul le are faţă de oieri, autorităţile suferă brusc de amnezie.

V-aş reaminti (dacă aţi ştiut vreodată) domnule ministru-păcălici că subvenţiile din zootehnie, numite oficial plăţi naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic sunt prevăzute a fi acordate, de OUG 125/2006, de OUG 123/2006, de Regulamentul (CE) nr. 1782 al Consiliului din 29 septembrie 2003 şi de Regulamentul (CE) nr. 796 al Comisiei din 21 aprilie 2004 (cu caracter de lege). E drept că aceste subvenţii "se acordă în limita resurselor financiare alocate anual prin legea bugetului de stat, pentru speciile de animale prevăzute în legislaţia în vigoare". Ca urmare, pentru a fi acordate, ele trebuie să fie prevăzute în buget. Pentru anul 2009 aceste subvenţii au fost prevăzute în buget, urmând a fi acordate, aşa cum o dovedesc Legea bugetului de stat pe anul 2009 precum şi actele normative rectificative ale acestei legi: ordonanţa de urgenţă nr.34 din 11 aprilie 2009 şi ordonanţa nr.19 din 29 august 2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009 (citiţi domnule ministru, de exemplu articolul 10 alineatul 3 al ordonanţei nr.19 din 29 august 2009, act care poate fi consultat de oricine, chiar pe website-ul Ministerului de Finanţe). Culmea, toate aceste ordonanţe au fost promovate tocmai de guvernul din care aţi făcut şi încă mai faceţi parte. Mai mult, guvernul a alocat în 2009 bani pentru depunerea cererilor de subvenţie (cu obligaţia depunerii acestora până la 30 iunie 2009), efectuarea controalelor, etc. Iar fermierii au pierdut şi ei timp şi bani pentru a completa şi depune aceste cereri şi apoi pentru a fi de faţă la controalele efectuate. În concluzie, cel puţin pentru acest an, 2009, acordarea PNDC în sectorul zootehnic este o obligaţie a autorităţilor, iar legea bugetului şi respectivele ordonaţe rectificative nu pot fi modificate printr-o hotărâre de guvern. Tot ceea ce poate face hotărârea dumneavoastră de guvern este să stabilească suma ce revine pe cap de animal, prin împărţirea sumei deja hotărâte a fi acordate ca subvenţie (prin legea bugetului şi actele rectificative sus-menţionate), la numărul de animale eligibile. Oricum e foarte ciudat felul în care gândiţi, cu privire la plata acestor subvenţii. E ca şi cum, atunci când aţi venit la piaţă să cumpăraţi brânză de la mine eu v-aş lua bani şi apoi v-aş spune că nu vă mai dau brânza pentru că am greutăţi în familie şi trebuie să plătesc cu aceşti bani o serie de datorii, iar dumneavoastră ar trebui să vă resemnaţi şi să plecaţi acasă, la familia dumneavoastră, cu plasa goală.

Ca urmare, domnule ministru-păcălici, există suficiente date care să vă acuze de colportarea de informaţii false (faptă care nu este incriminată de Codul penal românesc), informaţii care însă pot conduce la prejudicierea unor persoane (iar fapta dumneavoastră, coroborată cu refuzul plăţii subvenţiilor poate întruni condiţiile comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă incriminată de Codul penal românesc) - abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor este o infracţiune care constă în fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Pentru anul 2010, puteţi hotărâ să nu mai acordaţi astfel de subvenţii fermierilor, dar ar fi bine să vă hotărâţi înainte de alegeri pentru a şti pe cine să votăm.

Aş vrea în încheiere să mai lămurim un lucru.

E adevărat ceea ce aţi afirmat, că Uniunea Europeană se implică în acest proces de acordare a PNDC în sectorul zootehnic prin stabilirea unor sume maximale. Dar tocmai acest fapt, arată determinarea guvernelor din alte ţări de a sprijini cât pot de mult sectorul zootehnic naţional. Nu este cazul României, după cum putem constata. Şi asta în condiţiile în care sectorul care se ocupă cu creşterea ovinelor este printre puţinele care mai poate concura la nivel european, pe picior de egalitate cu cele similare din alte ţări ale UE.

Conform datelor publicate de revista Fabrica de Carne, România se afla în primul semestru din 2009, pe locul patru în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de ovine, după Marea Britanie, Spania şi Grecia; şi este cel mai important exportator de carne de oaie, din Uniunea Europeană către pieţe din afara Uniunii, realizând aproape un sfert (24%) din exporturile de carne de oaie şi capră ale UE către restul lumii, şi peste jumătate din exportul de animale în viu destinate sacrificării (oi şi capre) din Uniunea Europeană către restul lumii (1.252 tone dintr-un total de 2.367 tone)

Prin comparaţie, Spania, care se situează pe locul al doilea în Uniunea Europeană, din punctul de vedere al mărimii populaţiei de ovine a exportat în primele şase luni din 2009 circa 197 tone de carne de oaie către ţări din afara UE-27, iar Grecia (locul trei în UE, după mărimea populaţiei de ovine), a exportat în acelaşi interval de timp doar 30 de tone de carne de oaie către ţări din afara UE-27. Doar Marea Britanie (primul loc în UE, după mărimea populaţiei de ovine) şi Franţa (locul cinci în UE, după mărimea populaţiei de ovine), a reuşit să se apropie de performanţele oierilor români vânzând în afara Uniunii Europene, în primele şase luni din 2009 circa 1.187 tone de carne de oaie, respectiv 1.148 tone de carne de oaie.

În concluzie, domnule Berceanu, ar fi bine să vă gândiţi neîntârziat la depunerea demisiei dumneavoastră din calitatea de ministru interimar al Agriculturii (poate şi din cea de ministru al Transporturilor), pentru a nu fi al doilea ministru după domnul Pogea, care să fie obligat de justiţie să plătească din propriul salariu daunele produse unei categorii sociale.

Semnează,
Un oier (care este în acelaşi timp şi economist şi ziarist economic)
Gabriel Niţulescu