x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Soarele Mişcării legionare la Buftea

Soarele Mişcării legionare la Buftea

01 Dec 2009   •   00:00
Soarele Mişcării legionare la Buftea

Cu ocazia ceremoniilor dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României, care au fost extrem de modeste, administraţia locală s-a strâns cu mic cu mare şi în localitatea ilfoveană Buftea.

Alături de reprezentanţii partidelor politice, uitând de campania pentru prezidenţiale, s-au adunat edilii oraşului şi un mic grup de gură-cască.

La întrebarea primarului: "Cine mai doreşte să depună coroane?", care s-a întâmplat după ce toate formaţiunile politice şi cele aparţinând administraţiei locale terminaseră defilarea la Monumentul Crucii din Buftea, sub ochii uimiţi ai celor prezenţi, un grup de tineri, purtând un steag al României cu o cruce de fier în vârful port-drapelului, au efectuat în pas militar o depunere de coaroană cel puţin inedită.

Aceştia au depus alături de celelalte coroane o alta cel puţin bizară. De formă pătrată şi cu zăbrele perpendiculare, realizată în întregime din frunze de iederă, aceasta avea înscris pe ea: "Mişcarea Legionară, Omagiu Eroilor Neamului, Zelea Codreanu".

Apoi au efectuat în grup un salut nazist, cu mâna dreaptă ridicată către cer, şi s-au retras în mulţime.
Aceasta nu mai miră pe nimeni, atât timp cât Buftea e deja condusă de un ultranaţionalist, primarul Ion Stoica fiind unic reprezentant al PRM în România. În acest fel toate tind să capete o logică în ilogicul situaţiei.
Cristian Szilvassy

×
Subiecte în articol: cetateanul