Dacă tot se ţineau după "ăi mai mari" şi erau curioşi să afle cum ies sunetele din instrumente, lui Mihai Gălan i-a venit ideea de a infiinţa in 1991 o fanfară formată din băieţii din familia sa.
I-a pus numele de Fanfara lui Gălan. In unele zone, mai este cunoscută şi sub numele de Fanfara Transilvania. Membrii fanfarei sunt fraţi buni sau veri. In prezent sunt opt, dar a existat şi formula de doisprezece.
Mihai Gălan e trompetist, Nicolae Stoica şi Ioan Stoica la fel, Cristinel Roman şi Constantin Sabău sunt la bariton, Vasile Stoica este cu bas sibemolul, iar Vlăduţ Măgurean era dublu rol, de toboşar şi de poznaş. Toţi sunt tineri. Cel mai mic are 23 de ani, iar cel mai inaintat are cu zece mai mult.
Repertoriul orchestrei este format din melodii moştenite de la părinţii lor, care vin din partea Moldovei, se trag din satul Bolteni, judeţul Vaslui. Acestor melodii le-au fost adăugate cele culese din zona in care s-au stabilit, căntece ardeleneşti din judeţul Alba. Nu s-au dat inapoi nici de la compus, dar ei cred că toată muzica tot acolo bate şi că intotdeauna este loc de mai bine.
ŞI CU VOCEA. "Incet-incet ne-am afirmat pe la festivaluri, nunţi, botezuri, spectacole. Am căntat chiar şi la inmormăntări. Unde e loc de muzică, hop şi noi. Unii dintre băieţi au ajuns să cănte prin Franţa, Spania, Grecia", povesteşte baritonul Fanfarei lui Gălan. "Majoritatea interpretăm şi vocal, rămăne la un moment dat partea de armonie, iar restul căntă cu vocea.
Trebuie să mai zici şi cu vocea ceva, că asta e linia in muzică. Noi nu suntem mari solişti vocali, nu suntem oameni cu şcoli de muzică, dar avem ABC-ul in muzică. Prima dată am mai luat şi cu urechea, ni s-a mai explicat care e do, care e re, un pic de impărţeală..."
Temele căntecelor vocale sunt dragostea şi viaţa omului de zi cu zi, cu tristeţi şi cu bucurii. "Un căntec care ne reprezintă pe noi este: «Geaba sunt copil sărac», e o ardeleană. O căntăm de prin nouăzeci şi ceva. «Geaba sunt copil sărac/ Fetele la mine trag/ Geaba sunt copil străin/Fetele la mine vin./ Hai măndruţo după mine/ Dacă vrei să-ţi fie bine...». Mai avem doine, şi instrumentale şi vocale..." La nunţi, se mai intămplă ca mesenii să le ceară şi piese de-ale lui Bregovici, iar ei nu spun nu.
IESE, DAR NU DESTUL. Fiecare din cei opt interpreţi mai are o meserie pe lăngă. Sunt fie zidari, fie tămplari. Doar doi nu au copii, dar ceilalţi au mai multe guri de hrănit. Lucrurile se mişcă ceva mai bine toamna, că este sezonul nunţilor, dar li s-a intămplat să fie chemaţi să cănte la nunţi ţinute in post. "E păcat, dar noi mergem." Cristi Roman crede că la oraş se poate trăi mai bine din muzică, dar la sat e mai dificil. Şi aşa, nu se intămplă să treacă două săptămăni fără să fie chemaţi la vreo căntare. "Mihai Gălan este «stăpănul», dar se consultă intotdeauna cu noi cănd sunt oferte de căntat, nu se fac diferenţe la bani intre noi, totu-i frăţeşte. Nu ne e teamă că va dispărea această muzică. Avem băieţi in familie, dar şi fetele se bagă la căntat, ba la vioară, ba cu vocea. Asta nu o să moară niciodată la noi. Bunicul a murit in â77 şi avea 12 copii - şase băieţi şi şase fete - , şi fiecare a avut căte doi-trei-patru copii şi macăr doi au pus măna pe instrumente", incheie Cristi Roman.