x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Triumful… localitatii

Triumful… localitatii

28 Mai 2009   •   00:00

Cu siguranta nu v-ati gandit niciodata la semnificatia notiunii ,,localitate”, sau daca ati facut-o a fost, cu siguranta, o explicatie la clasa sau o situatie neobisnuita prin care sa fi trecut, asemenea controversatelor personaje din Tezele cu Subiect Unic, la limba romana, din semestrul al II- lea, anul acesta cand, Ministerul Educatiei si Cercetarii a facut, ca de fiecare data, ghiveci mintea copiilor nostril, Tezele Unice si invatamantul romanesc, desigur.



Printr-o situatie asemanatoare am trecut si eu, profesor Otel Monica, titular la o scoala rurala, dintr-un sat al localitatii X, a judetului Iasi, care mi-am permis sa gandesc ca ma pot transfera de la scoala mea din urbea X la alta scoala din aceeasi urbe X, mentionez ca aveam si buletinul cu domiciliul in urbea respectiva .(Pentru cei interesati de povestea mea, urbea X este una din marile commune ale judetului Iasi - Miroslava). Dar nu s-a gandit madam, adica eu, ca lipsea ceva - ,,probele", ca in schita lui Nenea Iancu, caruia ii cer iertare, daca imi permit sa ma folosesc da schita domniei sale ,,Triumful Talentului", pentru a-mi prtezenta cazul.

Au fost odata in doua scoli de provincie, doua dame bine, profesoare pe aceeasi specialitate, care erau potrivite la catedra si la purtare - A. V  si  O. M.  AV se deosebea insa de OM prin faptul ca era preoteasa.

Cand a venit perioada de depunere a dosarelor pentru transfer sip retransfer, amandoua damele s-au gandit sa-si adune acte peste acte, pentru activitati facute sau nu sis a-si depuna dosarele la Inspectoratul Scolar Judetean - Iasi. Fiecare a primit cate un punctaj si asteptau, cu emotii, ziua decisive.

Se-ntelege ca exista o diferenta intre dame: AV era titular la Liceul Raducaneni, jud Iasi, iar OM era titular in urbea X - Miroslava, judetul Iasi.

In ziua mult asteptata, 19 mai 2009, lume multa, emotii mari. Sedintele publice de repartizare a posturilor vacante se desfasurau conform programarilor. Posturile sunt acordate in functie de punctaj si si titulatura, dar tinamdu-se cont si de domiciliul inscris pe bulletin. Dupa o asemenea zi era imposibil sa nu ramai cu un tic verbal:,, este cineva , titular de localitate, cu buletin de localitate, care mai solicita postul respectiv?"- aceeasi intrebare pentru fiecare om...

Avand punctaj mai mare ( discutabil din punctual meu de vedere), dama AV solicita pozitia 2224 din urbea X pe motiv ca avea, dumneaei, domiciliul stabil in localitate. Dar, glasul domnului Inspector de la Serviciul Personal al ISJ.IS taie zumzetul salii:

Este cineva titular de localitate, cu buletin de localitate, care solicita acelasi post?
Si, de undeva din spatele salii, dama OM ridica mana si, cu voce puternica, se prezinta:

Sunt Om, de la Scoala din urbea X, cu bulletin de urbea X si doresc si eu acelasi post
In acel moment, pe fetele celor de fata - dama AV si tovarasii inspectori - a aparut o profunda mirare si nedumerire.

De ca mai este cineva pentru postul asta? Nu trebuia sa fie un singur solicitant? Cine este aceasta dama? Ce ,,probe " are?

Si s-au invartit si s-au sucit... metodologia de miscare a cadrelor didactice spunea clar in articolul 17'( 1) - pretransferarea la cerere a titularilor la nivel de localitate, apoi cei cu buletin de localitate si in cele din urma pentru apropierea de domiciliu.

Dama AV este revoltata, ea are buletin de  urbea X. Dama OM este si mai revoltata, ea este si titular de urbe X.

Dupa o prealunga pauza si dup ace este solicitata parerea juristului ISJ.IS, care cere lamuriri de la MEC, se anunta in plen ca ,, localitatea = asezare omeneasca care are o unitate administrativ - teritoriala, adica Primarie.
,,Nu se poate , domnule inspector! V-ati inselat! Uitati-va la probe!"
,,Madam , nu-ti permit sa fii rau crescuta! Am zis bine postul a fost luat de doamna OM."

,,Tonul cu care a zis ,, uitati-va la probe" a facut un effect straniu asupra domnilor inspector. S-au uitat unul la altul si au ridicat din sprancene."
Tunand si fulgerand, AV a iesit din sala, amenintand ca lucrurile nu vor ramane asa.

Inmarmurita de cele intamplate, sala astepta cu nerabdare reluarea sedintei publice, caci pauza fusese cam mare si ora mult intarziata.

Dupa cateva zile, urmarind desfasurarea evenimentelor, OM afla ca AV a depus contestatie pe motiv de ...localitate. Localitatea ei de domiciliu  - satul X din urbea X este mai localitate decat urbea X si ei I se cuvine postul. Si ,probabil , intreg Consiliul de Administratie al ISJ.IS, intrunit in 25 mai 2009, pentru rezolvarea contestatiilor, au analizat mai atent ,,probele" si au ajuns la aceeasi concluzie ca a damei AV, invocand legea 351/ 6 iulie 2001 privind reteaua de localitatipentru a define termenul de ,,localitate" intalnit in Metodologia miscarii personalului didactic.

Au nulat decizia de repartizare a postului pentru OM si ...multumim pentru participare, asta spune legea ( care lege ? a metodologiei, a MEC, a juristului , a,, probelor", a legii 351), nu mai avem ce discuta. Mai poftiti pe la pretransfer, dar nu uitati de ,, probe", fara ele nu aveti nuci o sansa.

Doar ca OM nu prea a fost de accord cu aceasta hotarare si a depus contestatie la contestatie cerand verificarea datei de eliberare a buletinului damei AV si a punctajului de la dosar...
 
Va atentionam ca intamplarile si personajele sunt reale, nu alcatuiesc un pamphlet, nici o parodie a schitei mai sus mentionate, ci este cazul real cu care ma confrunt si, cu siguranta, nu sunt singura   cu legea in mana , cu dreptatea in buzunar,dar... fara,, probe"

Ce am de gand sa fac?
Am luat legatura cu 2 ziare locale
Colaborez cu sindicatul sa stabilim un plan de actiune
Ma inscriu in audienta la d-na Corina Marin , Director General de Resurse Umane din cadrul MEC.
Doresc sa dau I judecata ISJ.IS .

Poate sunt exagerata, dar atata timp cat ma simt nedreptatita pe fata, voi urma toate caile sa-mi obtin dreptul garantat de lege.

De ce unele personae au mai multa drepturi decat celelalte, doar datorita pozitiei sociale si datorita banilor?

Dar , probabil de aceea invatamantul romanesc merge ,, foarte bine" pentru ca are oamenii pe care-I merita, si care se inteleg la fel ca si ,, racul, broasca si cu stiuca" , ca in cunoscuta fibula, pentru ca si invatamantul romanesc este o fabula, cu personaje reale, dar la care nu se scrie niciodata morala, sau fiecare ministru isi scrie morala lui.,, eu vreau egalitate ,dar nu pentru..."
Profesor Otel Monica, Iasi

×
Subiecte în articol: cetateanul localitate urbea