x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Un secol de Flamanzi Scanteile rascoalei - Razboi cu tunuri contra satelor

Scanteile rascoalei - Razboi cu tunuri contra satelor

de Florin Mihai    |    22 Ian 2007   •   00:00
Scanteile rascoalei  -  Razboi cu tunuri contra satelor

Autoritatile de la Bucuresti se "obisnuisera" cu nemultumirile taranilor din Regat. De altfel, la sfarsitul secolului al XIX-lea, rascoalele erau dese, dar guvernantii manifestau aceeasi nepasare fata de chestiunea taraneasca, cum erau numite in epoca problemele agriculturii.

Sate si orase in calea urgiei. Autoritatile de la Bucuresti se "obisnuisera" cu nemultumirile taranilor din Regat. De altfel, la sfarsitul secolului al XIX-lea, rascoalele erau dese, dar guvernantii manifestau aceeasi nepasare fata de chestiunea taraneasca, cum erau numite in epoca problemele agriculturii.

Razvratirile din anul 1888 se soldasera cu peste 3.000 de arestari ale satenilor din Ialomita, Gorj, Tecuci si Botosani, unii dintre ei fiind impuscati. In 1893 a fost randul vasluienilor, doljenilor si valcenilor sa se infrunte cu proprietarii. Evenimentele petrecute in anul 1907 au depasit insa orice inchipuire.

"Stateam pe un vulcan". Botosaniul era unul dintre judetele foarte bogate ale tarii pe acea vreme, fiind considerat principalul granar al Moldovei. In schimb, taranii de acolo erau printre cei mai sarmani din intreaga tara. Domeniul de la Flamanzi era al doilea ca marime din Romania (dupa Jigalia - judetul Ialomita), avand in jur de 30.000 de pogoane. Se afla in proprietatea lui Dimitrie Sturdza, nepot al domnitorului de la 1848 si posesor al unei averi fabuloase. Pentru arendarea acestei adevarate "mane ceresti" concurau doi cunoscuti afaceristi evrei - Fischer si Juster. In urma unei adevarate licitatii neoficiale, Fischer l-a convins pe Dimitrie Sturdza sa incheie un contract cu el. In sprijinul sau, arendasul se asigurase in prealabil de simpatia taranilor de pe proprietate, carora le promisese scaderea arendei. Promisiunile s-au dovedit insa desarte. Administratorul mosiei - Gheorghe Constantinescu - a impovarat conditiile angajamentelor semnate in anii trecuti. Furia taranilor inselati a depasit limitele. La 8 februarie decid sa protesteze prin memorii la prefectura judetului. Cum n-au primit raspuns, au fortat intrarea in micile targuri ale judetului si chiar in orasul-resedinta, Botosani. Au ocupat padurile de la Maxut si Feredeni, iar arendasul de acolo a fost alungat. Prima reactie a autoritatilor a fost trimiterea unui pluton de jandarmi rurali la fata locului. Petre Sfetescu - secretarul general al Ministerului de Interne - a sosit si el in teritoriu intr-un adevarat periplu prin satele rasculate: Uriceni, Flamanzi, Frumusica, Storesti, oprindu-se in final in targul Harlau.
Crime. "Foc la comanda", executat de soldatii Armatei Romane impotriva rasculatilor

Infruntari. Primele ciocniri intre armata si rasculati au inceput la 28 februarie, jandarmii si vanatorii din Batalionul 8 arestandu-i pe taranii "mai radicali". Orasul Botosani a devenit tinta urii rebelilor. Prin barierele sale s-au revarsat la 4 martie mii de tarani. Cu ei au fraternizat imediat locuitorii saraci de la periferie - lipovenii, mestesugarii, dar si elevi ai Liceului Laurian si ai scolii de Meserii. Au cazut prada furiei lor casele, magazinele si cafenelele stiute a fi in proprietatea arendasilor. In luptele ce au avut loc cu cei 300 de soldati condusi de maiorul Boureanu au aparut si primele victime. 48 de tarani au fost arestati.

Pentru a se convinge de grozaviile masacrului, un ziarist de la Dimineata a strabatut dupa cateva zile spitalele orasului. La 11 martie isi publica astfel impresiile: "Am vizitat spitalele. La spitalul comunal sunt sapte morti a caror identitate n-a putut fi inca stabilita si alti opt insi se afla in agonie. La Spitalul Sf. Spiridon sunt 13 grav raniti, dintre care doi lipoveni si un mort, Dumitru Cordoneanu, din comuna Darabani. Afara de acestia se mai afla un mort, Costache Petrea, care a sucombat acasa in comuna Cismea. In spitalul izraelit sunt doi raniti. Peste 100 de insi se mai afla in arestul preventiv si in cazarma Regimentului 8 Calarasi. Se crede ca multi dintre ei sunt raniti". Targuri precum Bucecea si Sulita au fost ocupate de miile de tarani care nu s-au speriat de armata trimisa pentru "pacificarea" zonei.

Dezertari. Autoritatile de la Bucuresti au decis marirea efectivelor armatei. Concentrarea rezervistilor (8 martie 1907) parea la prima vedere o masura de siguranta. Decizia s-a intors insa impotriva lor. Taranii concentrati au aflat in cazarmi vestile despre razvratire. Revoltati, s-au intors in satele lor, starnind panica si razvratire dupa modelul tulburarilor din Moldova. Astfel ca in Muntenia au aparut simultan doua focare ale rascoalei: judetele Ramnicu Sarat si Buzau in nord-est si Vlasca, Teleorman si Olt in sud-vestul Romaniei.
Masuri. Prefectii liberali au fost "eficienti" in reprimarea rascoalei

Inchisori plutitoare


Din 13 martie, tanarul general Alexandru Averescu - proaspat instalat ministru de Razboi - a ordonat arestari masive in randul rasculatilor. Treptat, inchisorile au devenit neincapatoare. Temandu-se de declansarea unor epidemii din cauza conditiilor insalubre din celule, guvernul a transferat arestatii pe doua slepuri de pe Dunare (in judetul Teleorman), respectiv pe doua pontoane in judetul Vlasca. La penitenciarul din Craiova insa tifosul exantematic facea ravagii…

Ca la razboi. Mare impact asupra opiniei publice din tara a avut bombardarea satelor de rasculati. In judetul Vlasca, trei sate au fost distruse prin aceasta metoda de represiune: Stanesti, Vieru si Hodivoaia. Sub comanda capitanului Dimitrie Popescu au actionat sase tunuri ale Batalionului 9 artilerie, de la distanta de 1.500 de metri. Cotidianul Adevarul a initiat o ancheta chiar in satele decimate, pentru a verifica zvonurile. Trimisul ziarului nu a primit acceptul de a intra in zona respectiva, Ioan Ghica - prefectul de Vlasca - motivand: "Nu poate sa patrunda nimeni pana peste vreo doua-trei zile". Curiosul jurnalist a primit un raport oficial despre evenimentul din judet, care specifica: "La data de 14 martie, focul artileriei a avut efect asupra a 150 de case din Vieru, a vreo 200 de case din Stanesti. Au cazut morti sase locuitori. (…) Liniste completa".
Neclaritati. Autoritatile constata decesul unui "rebel", dar numarul mortilor nu se cunoaste cu exactitate

Bucurestii, sub asediu. Incepand de la 11 martie, taranii din comunele limitrofe Capitalei, din judetul Ilfov, dar si din Teleorman si Vlasca capatara curaj, sperand intr-o intrevedere cu autoritatile centrale. Cei mai multi dintre ei erau rezervisti chemati la concentrare, dar nu lipseau curiosii, care voiau sa afle "ce-i cu fiii sau rudele chemate la razboi in Moldova", dupa cum relata corespondentul ziarului Dimineata. Spre surprinderea lor, au fost intampinati chiar de la intrarea in Bucuresti de o companie a Regimentului 21 infanterie, sprijinita (la nevoie) de circa 150 de sergenti. Un maior de armata si un inspector de politie au "sondat" doleantele taranilor. Dialogul a scos la iveala nemultumirile. "Taranii au fost intrebati de ce se agita si ce vor. Ei au raspuns: ceea ce cer si fratii nostri din Moldova. Dar ce cer fratii vostri? Drepturi!, raspunsera in cor. Ce fel de drepturi? De care se dau taranilor din Moldova: pamant ca sa muncim!" Pasnica la inceput, discutia a degenerat, multi tarani fiind arestati. Dupa asaltul declansat de alte valuri de razvratiti asupra barierelor Calarasi si Serban Voda, autoritatile au concentrat in Bucuresti peste 15.000 de soldati si toti politistii din oras. Comanda revenea generalilor Crainiceanu si Gheorghiu. Panica cuprinsese deja cetatenii din Capitala. Ziarele vremii "calmau" populatia prin ordine de genul: "Cetateni ai Capitalei! E o minciuna ori o manopera infama ca s-a dat ordin a se inchide pravaliile din oras. Totul este linistit in Capitala si in jurul Capitalei".

Un martor al evenimentelor, generalul Radu Rosetti, relateaza: "In Bucuresti era panica mare, panica marita de agitatii si intruniri studentesti, de stirile necontrolate ale unor ziare, precum si de tot ce povesteau proprietarii, arendasii, vechilii care cautasera scapare in Bucuresti si inmiau faptele".
Ecouri internationale
Presa occidentala a timpului a relatat pe larg despre evenimentele din Romania. In Franta, Jean Jaures, directorul L’Humanit..., anunta cu entuziasm la 30 martie: "A venit o zi cand populatia taraneasca, in sfarsit, s-a ridicat impotriva apasatorilor ei (…) Oricare ar fi pricina initiala, a venit o zi in care paharul s-a umplut. Strigatul de revolta a rasunat prin sate. Arendasii mari si functionarii lor au fost goniti". Temandu-se de extensia focarului, reprezentantii tarului Rusiei opinau: "Taranii, ajunsi ca fiarele, asediaza si distrug orasele si mosiile, jefuiesc si violeaza. Viata economica a amortit, pierderile sunt nenumarate. Sunt inevitabile mari greutati financiare" (Informare a consulului general al Rusiei de la Iasi catre Moscova).

Despagubiri

Proprietarii si arendasii au cautat sa isi mentina interesele. Au adresat un memoriu guvernului, cerand, printre altele, un moratoriu pentru plata datoriilor catre particulari, recuperarea vitelor de la jefuitori si a recoltelor ce au scapat de incendii, despagubirea de catre stat pentru bunurile distruse si protejarea vietii lor o data cu inceperea lucrarilor agricole. Cea mai delicata chestiune era fara indoiala problema despagubirilor pe care statul ar fi trebuit sa le plateasca.

Confuzie fatala

In targurile asediate de rasculati domnea o panica teribila. De multe ori, aceasta era cauza unor drame de familie. Orasul Botosani a fost sub ocupatia taranilor timp de cateva zile. Proprietarul Ion Baznosanu se inarmase, pentru orice posibilitate, cu un revolver. Obosit, dupa patru nopti nedormite, si-a impuscat din greseala propriul frate, luandu-l drept unul dintre rasculati. Coplesit de propria fapta, bogatasul a incercat sa se sinucida.
Avertisment
"Noi suntem oameni saraci, ne ocupam numai cu munca campului, ei bine, pamant de hrana nu avem, caci cel dat de dupa legea rurala din 1864 s-a epuizat prin impartirea lui la copiii si rascopiii nostri. Pana acum am rabdat mult, iar acum nu mai putem, caci ne-a ajuns cutitul la os, pentru ca pentru primavara anului curent nu avem unde sa ne luam o bucata de pamant pentru hrana noastra si a copiilor nostri, asa ca suntem amenintati sa murim de foame, pentru ca arendasul Fiser nu voieste sa ne inchirieze pamant de hrana. (…) Domnule prefect, va aducem cazul la cunostinta dvs. inainte de a ne deda la acte de natura care sa turbure opiniunea publica"
  • Memoriu semnat de 44 de tarani din localitatea Stroesti (judetul Botosani) la 19 februarie 1907
  • Un sat pentru un patul
    "Noi arseram un singur patul al printului (Stirbei - n.n.), dar noua stiu ca ne-a ars tot. In mahalaua mea nu stiu de o fi ramas vreunul caruia sa nu-i fi pus ostasii foc. Mie unul mi-a ars tot: casuta, cosare, ce bruma de nutret mai aveam si noi (…) si am ramas ca vai de lume. Pe mine barem m-a prins, m-au batut cat au vrut si am fost multumit ca am scapat cu viata"
  • Scrisoarea unui taran din Bailesti, jud. Dolj, adresata lui Nicolae Iorga
  • ×
    Subiecte în articol: un secol de flamanzi martie