x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Viata intre ghisee Lege si (dez)ordine

Lege si (dez)ordine

de Alex Nedea    |    19 Sep 2006   •   00:00
Lege si (dez)ordine

"La Politie, constatarea unei tampo-nari dureaza in medie 30 de minu-te", declara in ziarul de ieri seful Politiei Romane, Valentin Fatuloiu. Reporterii nostri au gasit insa o alta realitate la Acci-dente Rutiere: ore intregi de stat la cozi si multa umi-linta indurata de cetateni. "Victimele" au probleme cu declararea accidentelor, iar agentii sunt prea putini.

  • Shumi, politistul si Strada Podgoricea Cei care sufera un accident usor cu masina au o dubla suparare: o data pentru ca au ramas cu automobilul botit, iar a doua oara pentru ca trebuie sa-si declare accidentul la Politie. Acolo ii asteapta ore lungi de umilinta. De multe ori necazul accidentului e mai mic decat cel provocat de politisti.

    Optzecisidoiu’ intra inaintea lui 62. Oamenii cu numerele de ordine in mana protesteaza, dar un agent il vara degraba inauntru pe fruntas oarecum afectat de indrazneala "codasilor". Cica stimabilul e de la Politie si are voie, "conform legislatiei in vigoare". Domnul "politist" e deja inauntru. Inaintea alorlalti mai fraieri, care stau de mai bine de trei ore la coada la sediul Brigazii de Politie Rutiera din Bucuresti.

    LEGE SI (DEZ)ORDINE. "Uite ce scrie pe perete. Lege si ordine. Legea o calca in picioare si ordinea… ar fi trebuit sa-mi pun camasa de scandal aici", e suparat numarul 64, un barbat bine care nu isi pune mari sperante in Politia din Romania mai ales de cand a vazut un perete al salii de asteptare cum era completat de un Garcea o declaratie "model": "in masina ma aflam cu… sau (sic!) singur". Cam 20 de persoane se inghesuie intr-o camaruta de patru pe cinci. Stau in jurul unei mese si… stau. Un tanar insurat ii ofera unei colege de asteptare o mentosana. Zice ca a mancat si el si nu a patit nimic. Inca. Cica ar fi buna o afacere aici cu covrigi sau cu ziare. Iei o masuta si un scaunel si gata.

    Putina miscare la asteptare. Oameni se intrec in feluri si feluri de pozitii in care ai putea sta pe scaun. De exemplu, pozitia: "Degetul aratator la tampla si cu inelarul intre buze". Iese 62. Un tanar care si-a gasit masina in parcare cu o atatica zgarietura. O nimica toata. Mare i-a fost mirarea cand un politist i-a pus fiola. "Stai, domnule, ca eu am gasit-o in parcare lovita. De ce imi puneti fiola?". La asa o intrebare, politistul a incercat un raspuns mai putin inteligent: "Pai, daca ai condus-o pana aici?". "Daca ar durea prostia, stii cum ar tipa lumea pe strada? Iar politistii ar fi primit care ar urla", conchide un alt sofer, conducator auto de profesie. Tanarul e multumit ca a dat inauntru peste un politist foarte amabil pe nume Coman si, mai ales, pentru ca a scapat doar cu trei ore de asteptare. Se astepta sa mearga si mai greu, pentru ca sotia sa, dupa ce se tamponase, a stat 12 ore sa i se rezolve problema. A ajuns la politie dupa-amiaza la 4:30 si, Slava Domnului, a reusit pana la urma a doua zi dimineata la ora cinci sa declare accidentul.

    Pentru buna desfasurare a activitatii specifice coordonate de organul de politie din birou, pe usa de la intrare este afisat un articol dintr-o Hotarare de Guvern cu dedicatie pentru ziaristii care ar dori sa caute nod in papura in aceasta institutie. "In aceasta unitate este interzis accesul cu: aparate de fotografiat, filmat, inregistrat audio-video sau de comunicare la distanta." Un telefon mobil suna in sala.

    AGLOMERATIE. Desi s-au mutat intr-un sediu mai spatios si sunt mai multi, politistii din Sectorul 1 nu pot "rupe" cozile

    "VINA SOFERILOR". In biroul unuia din sefii cei mici de la Accidente Usoare. Subcomisar Paul Rosu, un domn nici prea tanar nici prea in varsta, cu mustacioara tunsa scurt. "Buna ziua!". "Sa traiti." "De la ziar? Luati loc." "Am venit sa vedem cum puteam scapa de cozile de la dumneavoastra"… "Sa stiti, depinde, ca accidentele nu sunt ceva prevazut e imprevazut (sic!)… Dar sa anuntam sefii nostri mai intai… si la noi sunt superiori, ca si la voi - redactor-sef… Alo, sa traiti… e un domn de la ziar care vrea sa scrie despre cum putem scapa de cozi… cozi de la aglomeratie, nu cozi de topor… hahaha… ala cu conceptul…intelegeri amiabile, amiabile… perteneriate din asta… aha… cu societatile… civilizate si da-da-da." Tronc telefonul in furca. "Deci! Am vorbit cu domnul Agusoaie si mi-a spus sa-ti aducem la cunostinta …". Zice ca, pentru a scapa de aglomeratia de la Accidente Usoare s-au gandit politistii sa faca o intelegere cu societatile de asigurari pentru a prelua acestea accidentele usoare, iar oamenii legii sa duca doar "munca de politie". "Exista acum un termen din acesta, european: in-te-le-ge-re a-mi-a-bi-la. Cand soferii implicati intr-un accident cad de acord cine e vinovatul, se vor duce direct la firma." La sediul de pe Strada Candiano Popescu sunt zilnic cam 100 de cazuri de accidente ce sunt preluate de trei-patru politisti cati sunt pe tura. Totusi, subcomisar Paul Rosu considera ca nu e nevoie de mai multi agenti, intrucat, de fapt, pentru imbulzeala care se creeaza sunt vinovati tot soferii: "Multi conducatori auto nu stiu sa complecteze (sic!) sau nu se inteleg si vin si se cearta aici". "Chiar daca ar fi mai multi agenti, nu ar fi spatiu unde sa-i tinem", spune subcomisarul Rosu care, ca orice sef care se respecta, fie el si unul mai mititel, are birou special pentru secretara bruneta, cu picioare lungi. "Noi am demarat niste pasi cu societatile de asigurare sa ne creeze dumnealor spatii din astea", afirma Paul Rosu, "de la Brigada de Politie Rutiera - Biroul Accidente si Cercetari Penale… ba nu!, deci este: Serviciul Accidente si Cercetari Penale, Biroul Accidente Usoare".

    BANII N-ADUC MULTUMIREA. O astfel de "demarare de pasi" s-a concretizat in Sectorul 1, la sectia 5, unde, o firma de asigurari a amenajat un sediu unde sa incapa si asiguratorii si politistii de la Accidente Usoare. Nemultumire este in schimb si aici. Doua doamne profesoare care-si scosesera in excursie elevii se plang ca doar doua persoane au fost rezolvate intr-o ora. Au avut ghinionul ca autobuzul in care se aflau sa loveasca oglinda unei masini RATB. Si pentru o amarata de oglinda asteptau de mai bine de doua ore. Douazeci de oameni zac la rand in liniste si ordine. Un agent vine la ei si le spune amabil: "Haideti inauntru, sa nu stam in picioare, e aer conditionat, sunt toate conditiile". Oamenii se conformeaza, usor nelamuriti ca trebuie sa intre in aceeasi camera unde fusesera cu ceva timp in urma sa-si ia numerele de ordine. E o sala spatioasa. Totusi, nervii nu pot fi alungati de aerul conditionat. "Toata lumea sa scrie correct", striga agentul sa se faca auzit si ridica la cer un formular completat exemplar de un domn cu "cetatenie romana, domiciliat pe Strada Strabuna". Domnul aflat in exercitiul functiunii are si un tic verbal cand se adreseaza nefericitilor cu masina stricata: "Haideti, ca pierdem timpul".

    PROCESE-VERBALE, AMENZI AUTO
    "As vrea sa va supun atentiei un aspect pe care eu il consider important pentru noi toti, conducatorii auto. Incalcam legea la volan si, in consecinta, atunci cand suntem surprinsi de politia rutiera, suntem amendati. Semnam si primim un proces-verbal, in baza caruia achitam amenda. Pana aici, nimic anormal si, in mod firesc, dupa achitarea ei, rolul nostru ar trebui sa se incheie, sa ne luam de o grija... Dar nu este asa. Anormalitatea incepe din momentul in care sunt OBLIGAT (conform celor scrise in josul PV) sa remit procesul-verbal, impreuna cu chitanta, politiei pe raza careia am fost amendat. De ce mi se pare anormal/abuziv acest lucru? Pentru ca aceste documente imi apartin si constituie dovada ca am fost amendat, dar si ca am achitat amenda. Daca ma conformez si le trimit, trebuie sa ma asigur ca, daca ele se ratacesc pe drum sau la destinatar, eu am dovada ca am platit si e indicat sa-mi fac o copie... De ce, daca am achitat amenda, suplimentar sunt obligat sa mai cheltuiesc bani pe fotocopii, plic si timbru postal??? Zilnic, mii de conducatori auto fac acest lucru, fotocopiaza, platesc si ling timbre cu destinatia Politia XXX... Nu e normal. E umilitor. Daca nu le trimitem sau le trimitem, dar se ratacesc, si nu detinem fotocopii, figuram in bazele de date fiscale ca DEBITORI. Din moment ce pe chitanta e mentionat numele platitorului si ce anume reprezinta plata, normal ar fi ca institutiile sa-si faca datoria si sa-si comunice intre ele platile. Astazi, sotia mea, insarcinata in luna a saptea, a fost plimbata de la Ana la Caiafa pentru un extras de carte funciara, pe care in final nu l-a obtinut deoarece figuram ca debitori. Si asta, desi achitasem amenzile in termen de 48 de ore. Inca de acum cateva luni." (Lucian Florea)

    AIUREALA
    "Ma trimite seful sa-i platesc o amenda de circulatie la posta. E simplu, spune, intr-o jumatate de ora esti inapoi. Ajung la posta, coada nu era mare, aveam doar vreo sase-sapte persoane in fata. E super! Greseala, o persoana din fata avea vreo 30 de plicuri pe care le trimitea cu confirmare. In sfarsit a terminat. Merge! Mai e doamna din fata mea sa plateasca si ea ceva impozit... Ma suna sefu’, mai am o persoana in fata mea si gata. As fi vrut eu! A cazut internetul sau ce o fi, legatura calculatoarelor... Ce era sa fac? Sa plec? Amenda trebuia platita, acum sau mai tarziu, dar tot azi. Dupa o alta jumatate de ora vine internetul. Plateste doamna, platesc si eu. Plec... Inainte de a ajunge la usa citesc chitanta. Era gresit numele pe ea... Inapoi la doamna, se face o noua chitanta. In total, cam o ora jumate. (Xanthia)

    PATRU COZI
    "Am dorit schimbarea adresei din carnetul de conducere si, pentru aceasta, am fost nevoit sa fac, pe langa analize medicale (este normal), si o serie de plati (anormal) la patru institutii separate, si anume: la primarie, la BCR, la CEC si la ghiseul politiei. Nu se putea una singura, intr-un singur loc (la politie parea cel mai logic)? De ce trebuie sa te umilesti in fata functionarilor la fiecare din aceste ghisee?" (Scubli Horia)
  • ×
    Subiecte în articol: politie viata intre ghisee