Pescarul de la porti de Baragan

Poate parea ciudat sa vorbim despre un pescar renumit, pe care l-am descoperit altundeva decat in Delta Dunarii. Si totusi, in plina Campie Romana, Stelian Fulga pescuieste si face navoade. Cea mai mare "captura" din viata lui: amintirea intalnirilor cu Nicolae Ceausescu.

"PESTII LUI MOSUL". O viata intreaga, nea Stelu a scos navoade pline cu peste, iar nevasta lui, Maria, a gatit mii de bunatati pescaresti

Curtea plina - chiar si acum, cand nu mai trage "monstrul" la fir - de navoade, de undrele, de tot felul de ate. Unele sunt la vedere, altele puse in lazi, pe langa peretii magaziei, umpluta ochi cu de toate. "Mosul", cum ii spune sotia sa, desi au amandoi aceeasi varsta, le muta, din obisnuinta, de la umbra la soare, si invers. Navoadele, daca tot le-a facut si umplu pana la refuz curtea, sunt acum, in plina toamna, folosite pe post de gard. Delimiteaza prin diferite unghere spatiul destinat legumelor si florilor de cel al gainilor, care dau sa umble nestingherite, cautand sa ciuguleasca o rama sau o tulpina de floare prin toata gospodaria. In afara de gardurile care limiteaza proprietatea, nici un altul, fie el din plasa de sarma sau din lemn, nu se zareste nicaieri. Undeva, in spatele curtii, era pana de curand o barca, aproape cat pescarul de batrana. A vandut-o de cateva zile, ca nu-i mai gasea, acum, dupa atata amar de ani, utilitatea. Si apoi, ca la batranete: avea si o imperioasa nevoie de bani. La doar o aruncatura de bat de gardul de la strada se simte, chiar inainte de a se zari, vecinatatea cu apa. Aerul e umed si miroase salbatic. Iar luciul lacului sticleste in asfintitul soarelui. Si batranul pescar priveste, in faptul serii, cand ispraveste treaba prin gospodarie, intinderea nesfarsita a apei si navoadele lui, insirate prin curte. O viata a lucrat cu ele si o viata s-a oglindit in apele lacului.

AGRICULTOR. Nu suntem in Delta, ci doar intr-un sat de la porti de Baragan, situat undeva, la marginea judetelor Prahova si Ialomita, numit Fulga. Aici, pe multe hectare se intinde un lac, despartit de sosea in doua. Stelian Calin, cel mai cunoscut si apreciat pescar din zona, omul despre care vorbeam mai sus, are casa pe malul lacului. Acesta, unul cu apa dulce, are in adancurile sale peste, mult peste, o parte de la natura, alta de la societatea piscicola, care a pus puiet in lac. Si, ca un facut, nea Stelu, cum ii spun satenii din Fulga, a muncit din copilarie pana acum, la 73 de ani, numai cu pestele. L-a crescut, l-a pazit, l-a prins, pentru el si pentru altii, l-a pregatit cu toate delicatesele, pentru o masa copioasa. L-am gasit pe nea Stelu in spatele curtii, unde descarca, impreuna cu sotia, o caruta plina ochi cu porumb galben ca soarele. "Ne-a prins frigul cu porumbul pe camp. Pe asta l-am adus acum, dar ne chinuim rau cu cocenii. Ca avem vaci si cai si trebuie sa manance si animalele, saracele!", s-a justificat, parca, Stelian Calin. Afland ca m-ar interesa sa-mi povesteasca despre peste si pescuit, a ezitat. Si o unda de tristete mi-a parut ca razbate din ochii si din glasul lui, cand, dupa ce m-a "citit" bine, a inceput sa vorbeasca. Dialogul a avut loc, trebuie precizat, printre navoadele intinse prin toata curtea, in apropierea uneltelor de pescuit.

PRINTRE CEAUSESTI. "Cu meseria asta a mea, povesteste pescarul, am fost plecat peste tot. Am fost la Gheorghe Doja, am fost la Urziceni, am fost la Scrovistea si la Snagov. Oriunde era o pepiniera piscicola si era nevoie de un om, acolo ma trimiteau pe mine. Asa l-am cunoscut si pe Nicolae Ceausescu. Sigur, si pe Elena. Erau niste oameni simpli, nici nu ziceai ca sunt in fruntea statului. Se plimbau pe acolo, pe alei, si priveau apa. Nici el si nici ea nu veneau sa ne spuna ce sa facem, cum sa ne facem treaba, in cat timp. Nu aveau de atras atentia si nici observatii de facut. Se imbracau obisnuit, fara fast sau eleganta. Nici la mancare nu erau pretentiosi. Noi ne straduiam sa fim cat mai la inaltime si erau altii care ne atrageau atentia despre tinuta, gusturi sau orice altceva. Ei, Ceausestii, cred ca nici nu stiau. Mi-a parut rau cand au fost impuscati, saracii! La Scrovistea se organizau si vanatori. Atunci eram folositi noi ca sa manam vanatul in bataia pustii lu"" Ceausescu. Acum, ca tragea el si omora caprioara ori cerbul, ca tragea altul, din trupa lui de elita, mi-e greu sa spun. Cert e ca, salbaticiunea pica rapusa la pamant. Se uita cu ochii ei nevinovati si nu intelegea. Apoi ciuta se transforma in friptura si mancaruri din cele mai felurite. Ca si pestele. Iar eu cred, asa batran cum ma aflu acum, ca nu exista nimic mai bun din varietatea de preparate romanesti ca pestele".

PESTE CONSERVAT. Tarand usor un picior, sprijinindu-se intr-un bat, pe post de baston, se apropie de noi nevasta pescarului, Maria. E usor nedumerita de prezenta unor necunoscuti in curtea ei. Are in mana un stiulete de porumb si-mi explica: "E din cel romanesc. Face malaiul bun si mamaliga galbena. Facem si pasat din porumb de felul asta". Apoi, afand ce vant ne aduce pe la omul ei, zice: "Mosul asta ar trebui sa va povesteasca despre reteta noastra de peste. Il conservam pentru iarna, cand nu se mai gaseste decat de cumparat. Dupa ce se curata, pestele se prajeste, asa ca pentru consumul imediat, dar in loc sa se aseze pe farfurie, se pune unul peste altul in borcan. Se pregateste un otet, ca pentru gogosari, si se toarna fierbinte in borcan. Se pun, cu siguranta, toate mirodeniile: ienibahar, piper, foi de dafin, boabe de mustar, ceapa taiata rondele, felii de morcov, oleaca de marar, sa dea gust pestelui. Nu stiu cum s-o numi la oras conserva asta a noastra, dar e o bunatate. Se topesc oasele, de nu se mai simte nimic. Sa mananci, pana mori". Cand i-am spus femeii ca vrem sa facem o poza si cu ea, s-a aratat cocheta: "Aoleu, barem nu sunt mai frumoasa, mai bine imbracata, ca pentru tras in poza"... Auzind-o cum se vaita, barbatul a comentat, oarecum malitios: "Da"" ce vrei, fa? Oi vrea sa te duci sa-ti faci buzele?".

UITATA NUNTA DE AUR. Prins toata viata in mrejele pescuitului, fiind ba pe un mal de lac, ba pe altul, nea Stelu a uitat si de cati ani e casatorit cu Maria. "Cand era, mai femeie, parca? - se consulta cu consoarta. Prin ""49, nu? Au trecut 55 de ani. Iote, femeie, ca trebuia sa facem nunta de aur acum cinci ani si n-am facut-o. Cum era sa mai fim io ginerica si tu mireasa? In toti anii astia oare cat peste sa fi prins eu? Cate kilograme, cate bucati or fi fiind? Sa fi avut atatia bani, eram bogat. Daca nu cel mai bogat, atunci printre cei mai bogati".

Povestea batranului pescar s-a intins apoi peste lac, cuminte, amestecandu-se cu soarele care cazuse, ca o mamaliga uriasa, in apele pestilor... Cand ne-a condus pana la poarta, ca asa se face la tara cand vine vreun musafir, am surprins privirea galesa a batranului, mai direct, mai pe furis, catre lac. Era aceea a omului indragostit, care, din motive nedeslusite, s-a indepartat de obiectul dragostei. La nea Stelu, pricina despartirii a fost doar batranetea.

UN SOMN DE 50 DE KILOGRAME

"Cum nu se lauda deloc, asa cum fac alti pescari, cu povesti despre cel mai mare peste pe care l-au prins vreodata, l-am intrebat pe nea Stelu care sunt performantele lui pescaresti. "Am prins de tot felul, dar nu-mi place sa ies in fata. Imi aduc aminte ca cel mai mare a depasit 40-50 de kilograme. Lumea se mira, dar mie mi se parea ceva firesc. Era un somn care facea pe nebunul!" - Stelian Fulga, Pescar

NAVOADELE

Nea Stelu spune ca a facut la viata lui tot felul de navoade. "Caci eu nu numai ca am fost pescar, dar am si confectionat multe navoade. Am facut unele mici, dar si din cele de o suta de metri.

Cele mai mari au avut patru sute de metri si le-am dat unor intreprinderi piscicole. Le fac cu undrele speciale si cu ata. Cam o luna de zile stau si cos la unul din cel mare. Prind ochi dupa ochi si ma gandesc ca asa e si viata, formata din fire de ata a caror rezistenta ne lasa tocmai cand ne e lumea mai draga. Acum nu se mai cer asa multe navoade.

Lumea pescuieste altfel, nu cum se facea pe vremea tineretii mele. Si-apoi, materia prima din care se fac e alta decat ata pescareasca. Timpurile trec si vin altele, la fel cum ne trecem si noi, astia mai batrani, si vine tineretul in urma noastra.

Se pierd unele lucruri, dar vin altele... Eu am dat cu navodul mult, dar am prins si la varsa, si la ave, si la undita, si la lanseta. Se foloseste rama, musculita, mamaliga."

FARA SUPERSTITII

Cand se apuca sa vorbeasca despre felul in care pescuieste, "Mosul" intra in verva si cu greu il mai poti opri: "Unii sunt superstitiosi, zic ca nu e bine sa le spui bafta ori succes cand sunt pe malul lacului, ci doar ceva legat de un fir intins. Eu nu am avut niciodata superstitia asta. Bineinteles, fiecare pescar are secretele lui. La mine, la navod, pestele tragea sistematic. Doar ce aruncam navodul in apa si ma duceam pe mal, ca se si umplea si trebuia sa-l trag afara. Cel mai adesea am prins peste pe la 25, 35 de kilograme. Acesta mergea la vanzare. Dar nici familia nu poate sa-mi spuna ca a dus dorul pestelui. Faceam tot felul de preparate din el, care mai de care mai bun. Va spun eu, nici o mancare nu este atat de buna ca cea din peste. In primul rand, nici un peste nu seamana cu altul, fiecare soi are gustul, culoarea, marimea lui. As putea sa tin, in acest sens, un adevarat discurs. Ca toti pescarii, de altfel...".