Vindecată cu corset şi colac pentru şezut

de Carmen Preotesoiu | 29 Oct 2009 • 00:00

Primele bătăi au apărut când Jenica era însărcinată în trei luni cu primul ei copil. Abia trecuse un an de când ea şi soţul ei se cununaseră în faţa lui Dumnezeu. Într-o zi, a fost suficient să se apuce de făcut curat prin casă şi bărbatului să i se pară că face prea multă dezordine. Fără să-i spună nimic, a început să dea cu pumnii şi picioarele pe unde a apucat. Femeia şi-a acoperit burta cu braţele, dar şi-a lăsat descoperit capul, el devenind astfel ţinta predilectă a loviturilor soţului ei.

"Mă făcea în toate felurile, împuţită, jegoasă, proastă, curvă. Mie îmi place curăţenia bine făcută şi, de fiecare dată când mă apucam de treabă, scoteam covoarele, le băteam, le spălam. El nu suporta aşa ceva. Cred că nu a existat să fie săptămână în cei 16 ani de când sunt căsătorită cu el şi să nu fie lacrimi pe obrazul meu. O dată la două-trei zile, era imposibil să nu fiu călcată în picioare", spune femeia. La un pas de moarte a fost când sarcina ajunsese la 9 luni.

Jenica ţine minte şi acum fiecare moment greu prin care i-a fost dat să treacă. "Făceam mâncare. Afară era polei. Eram în luna ianuarie. L-am rugat să se ducă să ia pâine, că îmi era frică să nu alunec şi să cad. Am avut o burtă imensă, abia mă mişcam. Nu am apucat să termin ce aveam de spus, că s-a înfipt cu mâna în părul meu, m-a bătut atât de rău, că a trebuit să mă duc de urgenţă la spital. Era cât pe-aici să pierd copilul. Mi-a sfâşiat braţul, aveam vânătăi peste tot", povesteşte femeia de 42 de ani.

BĂTUTĂ ŞI CU CASA FURATĂ
De multe ori Jenica a vrut să-şi părăsească bărbatul. Ba mai mult, a şi intentat procesul de divorţ. De fiecare dată, soţul său o şantaja cu apartamentul de două camere în care se mutaseră, ameninţând-o că îl vinde şi că nu-i dă nici un leu, "chiar de ar fi să fac puşcărie", după cum spunea el. "Până la naşterea primului nostru copil, am locuit într-o garsonieră cumpărată de părinţii mei. Garsoniera era pe numele meu.

La numai 5 zile după naşterea băiatului, când abia reuşeam să mă ridic în picioare după operaţie, bărbatul meu mi-a băgat actele de vânzare a garsonierei în ochi, pentru a le semna. La început nici nu mi-am dat seama despre ce e vorba. După ce m-am dumirit, am spus că nu sunt de acord. A reuşit să mă convingă că e mai bine să locuim în două camere. Aveam un copil pe-atunci. Familia se mărise. Am semnat. El a cumpărat un apartament cu două camere într-o zonă mai proastă, aşa că ne-au mai rămas bani din acea sumă.

La prima bătaie pe care am luat-o după naşterea copilului, eram lăuză, atunci când am vrut să plec la părinţii mei pentru că nu mai suportam situaţia, bărbatul meu mi-a rânjit în faţă: «Pleacă, oricum casa asta nu e a ta, casa e pe numele meu». Atunci am aflat că el cumpărase apartamentul şi-l trecuse numai pe numele lui, deşi banii cu care îl luase erau ai mei."
BĂTAIA PE STRADĂ - DISTRACŢIA BĂRBATULUI
Ratele pe care le-a făcut pentru a cumpăra diverse electrocasnice, îmbrăcămintea pentru cei doi copii pe care îi are, facturile lunare, pe toate le plătea Jenica din salariul său de câteva milioane de lei pe care îl avea ca femeie de serviciu la o şcoală, dar şi din plata orelor pe care le petrecea prin casele oamenilor, unde făcea menajul. "Doar când mai mergeam împreună să facem piaţa, atunci erau singurele dăţi când dădea vreun ban în casă.

În rest, numai dacă îndrăzneam să mă uit la vreo bluză sau la vreo fustă trebuia să îmi feresc privirea. Nu ezita, imediat îmi dădea cu pumnul în cap sau cu palma peste faţă. Apoi îmi râdea în nas. S-a întâmplat, în toamna în care fiul meu cel mare se pregătea să intre în clasa I, să-l trimit în teneşi şi în tricou, când afară ploua şi era frig. Nu avea nimic gros de îmbrăcat, pentru că el refuzase să mergem la cumpărături.

Atunci m-am împrumutat la o vecină nişte bani şi i-am cumpărat adidaşi. După ce a văzut că i-am cumpărat, a început să dea în mine şi să-mi reproşeze că sunt cheltuitoare. Nu puteai să vorbeşti cu el. Dacă fraţii lui aveau probleme, tot eu eram de vină", povesteşte femeia, amintindu-şi cu amărăciune cum, în luna mai a acestui an, a fost bătută atât de rău şi târâtă de păr prin toată casă, încât, pentru a-şi reveni, a fost nevoie să folosească luni întregi un corset medicinal şi un colac de pus pe scaun "pentru că nu mai puteam să stau dreaptă, iar în şezut nu era cazul să mă aşez, de durere".

În urma acelei bătăi, femeia a mers la IML pentru a-şi scoate certificat medico-legal. Nici până astăzi nu a reuşit să-şi ridice actul. "Mi-a interzis să mă duc. Mă urmărea peste tot. Venea şi la şcoala unde lucram şi ajunsesem să mă rog de colege să stea cu mine, să nu mă lase singură, de frica lui. Le făceam şi munca lor, le dădeam câte un sendviş, numai să nu mă lase singură cu portarul. Bărbatul meu îmi zicea că îl înşel cu portarul, că de-aia am vrut să îmi iau servici.

Mi-era foarte frică de el. Eu cu banii de la şcoală am reuşit să-i cumpăr copilului calculator, am pus termopane în casă, jaluzele, linoleu, am zugrăvit, ca să fie aer curat. Totul pentru a fi bine."

"DE FRICA LUI, 5 ORE A STAT COPILUL MEU SUB MASA DIN BUCĂTĂRIE"
Certurile, discuţiile, bătăile pe care femeia le-a încasat au bulversat sufletele celor doi băieţi. La ultima bătaie pe care mama lor a încasat-o, copilul de nici 4 ani a fugit în bucătărie şi s-a ascuns sub masă. A stat acolo 5 ore, de la 4:00 după-amiaza până pe la 9:00 seara, când femeia, plină de sânge, bătută până a leşinat, după care stropită cu apă rece pentru a-şi reveni şi luată iar la bătaie, a reuşit să iasă din casă şi să meargă la vecina sa pentru a o ruga să anunţe poliţia.

"A fost o minune că am putut să ies din casă. De obicei, încuie uşa apartamentului şi ia cheia la el. Eram atât de bătută, că probabil nu a crezut că mai am puterea să ies din casă şi să apelez la vecine. În urmă cu câteva zile mă forţase să avortez, că nu mai suportă ţipetele altui copil, aşa îmi zicea. Vă daţi seama ce era sufletul meu? Nu mai eram om. El m-a bătut tocmai pentru că eram tristă, îmi zicea că nu am voie să stau supărată în preajma lui.

În acea noapte a venit Poliţia. Chiar şi de faţă cu ei a vrut să mă încaiere. Mi-am luat băiatul cel mic, un portofel în care aveam câţiva bănuţi şi am plecat. Ajutată de băiatul cel mare am ajuns la un post de televiziune, unde am cerut ajutor. O domnişoară drăguţă de acolo mi-a dat bani de taxi şi tot ea a cerut sprijinul fundaţiei ADRA şi aşa am ajuns în adăpost. Sunt hotărâtă să divorţez, vreau să merg la Avocatul poporului pentru a mă sfătui ce trebuie să fac, ca să nu rămân pe drumuri şi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al părinţilor mei, poate o să reuşesc să îmi fac şi eu un cuib pentru mine şi pentru copiii mei. De întors la el, nu mă voi mai întoarce niciodată!"