BPT. Volumul 149 –Sfârşit de veac în Bucureşti de Ion Marin Sadoveanu

Sfârşit de veac are un ritm bine marcat de scene în care conflictul e psihologic. Sunt scene de luptă, de duplicitate şi de strategie, conduse cu mână sigură, în care personajele îşi confruntă interesele, dar şi firea ascunsă. Maestrul de ceremonii este, fireste, Urmatecu, plin de vitalitate, neobosit, viclean, calculat, altruist şi crud totodată, pe care doar lucrurile neclare, ciudăţeniile, capriciile femeilor, nebunia şi moartea îl tulbură, scoţându-l din apele în care se scaldă de obicei. Chefurile uriaşe pe care le trage după înmormântări vin din nevoia de a se reechilibra psihic. Dacă boierul Barbu e un Tuzluc, iar Jurubiţa, o Kera Duduca, Urmatecu e un Dinu Păturică infinit mai complicat şi mai subtil, realizat la alte dimensiuni fizice şi morale. Nu există, cum există de obicei în romanul de acest tip, personaje pozitive ori negative. Nici aplecarea spre caricatură de la romancierii postbelici. Am putea spune chiar că până şi cei mai netrebnici sunt priviţi cu anume compasiune. Un element important este acela biografic, care atenuează eventualul spirit critic.
NICOLAE MANOLESCU

Citește pe Antena3.ro

Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”