Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Are cuvântul criticul literar și profesorul (Universitatea din București, Facultatea de Litere) Paul Cernat: „Bunicul său, conservatorul Mihail Paleologu, a preluat în 1883 direcțiunea ziarului Timpul, după îmbolnăvirea lui Eminescu. N-avea obârșii imperial-bizantine, cum au crezut mulți (Alexandru George se amuza pe seama lor). În mondena tinerețe marcată de Montaigne, Zarifopol și Caragiale, afinii săi ca eseist, Alexandru Paleologu a frecventat protipendada artistică (era și un fiu spiritual al Alicei Voinescu). Intră după 1944 în diplomație, cochetează cu teatrul (a cunoscut-o pe Jeni Acterian ca regizoare), se convertește vremelnic la catolicism, apoi, urmărit de Securitate, își pierde cinci ani urma, fiind adăpostit sub nume fals în domiciliul obligatoriu al lui Noica de la Câmpulung. Aici învață elina și-i citește pe marii filosofi germani, „despărțindu-se” de maestru (eseul Despărțirea de Noica devine, peste ani, o replică la noicianul Despărțirea de Goethe).”
Sfidarea memoriei…
În siaj: „Jurnalul de la Păltiniș și Epistolarul lui Gabriel Liiceanu îl surprind în ipostaza de umanist apărător al estetismelor frivole. Grațiat, se angajează la Institutul de Istoria Artei al Academiei, dar e condamnat în procesul Noica-Pillat. În închisoare (1959-1964) îl citește integral pe Sadoveanu, fiind, pare-se, recrutat ca informator de Securitate după eliberare (episod relatat într-o convorbire clandestină din 1988 cu Stelian Tănase, publicată după 1990 de acesta sub titlul Sfidarea memoriei; cercetări ulterioare arată o colaborare mai veche și susținută). Experiența îl «disciplinează», producând, în 1978, cea mai valoroasă carte a sa: Treptele lumii sau Calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, reinterpretare din unghi ezoterico-masonic, mitic și intelectual (Alexandru Paleologu a fost și mason). Își marxizează oportun liberalismul și e angajat, în perioada lui Marin Preda, redactor la Cartea Românească până la pensionare.”
Moralist „mozartian” și hedonist
Mai de(o)parte: „La 53 de ani devine, cu ultima soție, tatăl lui Toader, viitor politolog politician. Debutează editorial abia în 1970 cu volumul de eseuri Spiritul și litera, urmat de emblematicele Bunul simț ca paradox (1972), Simțul practic (1974), Ipoteze de lucru (1980) și Alchimia existenței (1983). Elogiat de critici, va fi susținut și de Adrian Păunescu la greu. Cu grație, autorul demontează spiritual «idei primite», producând interpretări deloc banale despre scriitori clasici sau tineri. Eseistul e dublat de un moralist «mozartian» și hedonist; reflecțiile sale se topesc într-un badinaj superior de salon francez. În anii 80, acuză public confiscarea manuscriselor amicului Steinhardt, la a cărui înmormântare participă, iar în 1989 se solidarizează cu Bogza, Paler, Doinaș & Co în apărarea lui Mircea Dinescu.”
Ambasador la Paris, senator, „guru” TV
Aproape de final: „Legitimistul monarhist iese la suprafață după 1989, când, via Andrei Pleșu, intră în prima linie politică a intelighenției anticomuniste. Ajunge ambasador la Paris, demisionând în semn de protest față de reprimarea Pieței Universității. Episodul e relatat în opul de export Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor, editat întâi la Paris în toamna lui 1990. După mineriade, e andrisantul unor scrisori sulfuros-exasperate ale tânărului H.-R. Patapievici (Politice, 1995). Senator al Partidului Alianței Civice, apoi al PNL, «conu Alecu» ajunge nelipsit de la talk-show-urile cu ștaif. Eseistul moralist revine în Despre lucrurile cu adevărat importante (1996), Interlocuțiuni (1998), Politețea ca armă (2000), L’Occident est a l’Est (2001), dar criticul în răspăr lasă locul unui conservator previzibil.”
Boala care l-a împiedicat să scrie
Ultimele acuarele: „Victimă a unei artroze care-l împiedică să scrie, își cheltuie șarmul de «Maurice Chevalier al eseului» (cf. A. Marino) în evocări orale memorialistice despre good old times. Politicianul-artist sâsâit a la greque și surâzător-bonom, bătrânul domn generator de nostalgii și bovarisme Ancien Regime s-a stins împăcat pe 2 septembrie 2005, de cancer pancreatic.”
107 de ani s-au împlinit pe 14 martie 2026 de la nașterea lui Alexandru Paleologu.
„În închisoare (1959-1964), Paleologu îl citește integral pe Sadoveanu, fiind, pare-se, recrutat ca informator de Securitate după eliberare (cercetări ulterioare arată o colaborare mai veche și susținută).”, Paul Cernat, critic literar
„Alexandru Paleologu își marxizează oportun liberalismul și e angajat, în perioada lui Marin Preda, redactor la Cartea Românească până la pensionare.
Citește pe Antena3.ro
