A da, nu a avea!

Se apropie sărbătorile de iarnă şi mi se pare că toată atmosfera şi semnificaţia lor se banalizează şi se degradează de la an la an. Pentru că oamenii se schimbă şi pentru că ei înţeleg viaţa într-un mod cât mai individual.

Trăim într-o societate individuală şi fals capitalistă, primitiv capitalistă şi, mi-e teamă, nu ne mai vindecăm de asta niciodată. Pentru ca, dacă n-am făcut-o pânâ acum, e tardiv să se mai întâmple. Aproape că am depăşit faza de a dispreţui oamenii nesinceri cu ei şi cu cei din jur, egoişti şi trufaşi, egocentrişti şi lamentabil de superficiali. Îi compătimesc! Pentru că îmi dau seama că aceştia pierd din viaţă exact Viaţa! De Crăciun, fac risipă de bani, de mâncare, de cadouri, de nimicuri, doar ca să epateze într-o „opulenţă” inutilă. Detest nepăsarea şi cruzimea pe care o au unii de a-şi umple maşinile de cumpărături pe principiul „să fie”, „să vadă lumea că avem”! Detest faptul că nu sunt în stare să dea, să dăruiască din ceea ce îşi iau pentru ei şi doar pentru ei.

Pentru că, asta înseamnă Crăciunul şi sărbătoarea lui, gestul de a da, nu de a avea! A da unui copil, unui bătrân, unui animal de pe stradă, a da şi a împărţi bucurie unui suflet care nu are şi pentru care un simplu dar poate însemna sărbătoare! Nu cred că există vindecare mai mare pentru suflet decât aceea de a vedea bucuria şi lumina din ochii celui care nu are, dar primeşte. Nu cred că există mulţumire mai mare decât să oferi unui animal de pe stradă un cămin, un adăpost pe timp de ger sau o mâncare caldă şi bună, pe care animalul tău de acasă le are în fiecare zi. Atunci când staţi în case, la căldură şi puneţi pe masă toate felurile de mâncare (nu pentru că vă este foame ci dintr-o falsă nevoie a percepţiei de „belşug”), gândiţi-vă la frigul de afară, în care încearcă să supravieţuiască atâţia oameni fără casă şi atâtea animale neputincioase.

Gândiţi-vă la asta, măcar acum, când începeţi pregătirile pentru sarbători. E atât de simplu şi înseamnă atât de mult! Mă uimeşte că, deşi aşa de săraci şi cu pensiile luate de stat, văd bătrâni care strâng şi agonisesc din atât de puţinul lor, şi o dată pe săptămână, vin şi împart haine şi mâncare gătită oamenilor străzii şi căţeilor fără adăpost. Trist, dar adevărat! Aceasta este realitatea, pe care mulţi dintre noi nu o ştiu pentru că nu o observă, e imposibil să o facă dintr-un colţ de hipermarket sau din etajele superioare ale vilelor sau chiar de la înălţimea volanului limuzinelor sau maşinilor de teren pe care le folosesc ca să ajungă (doar) la piaţă.

O nouă concepţie
Citeam un articol de pe un site adresat oamenilor bogaţi şi rafinaţi care trăiesc în capitalismul autentic, în care acţiunile de caritate sunt un mod de viaţă lăudabil şi gestul de a dărui înseamnă foarte mult pentru familiile influente. În Franţa, există o nouă concepţie a luxului şi a stilului de viaţă. Pentru lumea bogată, modernă, de clasă, în momentul de faţă cea mai înaltă dimensiune a ideii de a trăi bine (clasată drept artă) este ideea de „sharing” (aceea de a împărţi, de a dărui). Astăzi, a dărui poate însemna o artă, arta de a şti a trăi bine. Am avut surpriza plăcută să citesc acolo, printre recomandările celor mai înalte nume ca valoare artistică şi culturală, ca şi achiziţii de lux, numele lui Brâncuşi, alături de Cartier, Hermes, Avedon, Dior, Windsor, Aston Martin, Modigliani, Yves Saint Laurent, Pierre Berger şi mulţi alţii. Brâncuşi este pus la loc de cinste, fiindu-i dedicat un articol foarte mare legat de un eveniment recent, în care cele mai rare lucruri perso­nale şi creaţii ale sale, obiecte funcţionale, au fost vândute la licitaţie (în Paris, la Artcurial) pentru suma de 1. 568.086 de euro.

Dintre acestea, pipa sa a fost cumpărată cu 15.301 de euro şi cele două valize pe care le-a avut când a ajuns în Paris, s-au dat pentru suma de 20.365 de euro. Omagiul adus lui Brâncuşi „genialul” este impresionant şi a fost scris în secţiunea „Luxury now” („Artă şi artizani”). Superb! Oare ar putea un singur om să reprezinte o naţiune? Şi ar putea un singur om să valoreze cât o ţară întreagă? Din păcate, Brâncuşi nu (mai) aparţine României şi România nu merită să îl aibă pe Brâncuşi. Brâncuşi este al lumii întregi, al universului şi va rămâne unic şi irepetabil. 

Pe curând!