Acest act creator si tragedia din spatele lui

Eu pot sa scriu telenovele. Toata lumea ar putea sa scrie telenovele. La fel de usor precum as scrie o telenovea d-asta, as putea face versuri. Foarte multe versuri. As putea face versuri la melodii pop si la manele. Daca m-as chinui putin, cred c-as putea inventa niste ragete originale chiar si pentru piesele rock. Tot ce-ar trebui sa fac ar fi sa-mi aduc aminte cum ascultam Napalm Death in liceu ca sa ma dau rea, desi nu-ntelegeam nimic.

Imagineaza-ti, e foarte simplu. De exemplu, sa punem cazul ca te-a parasit gagica. Intr-o piesa pop, chestia asta ar putea sa sune "ai plecat/ ai plecat/ ou-ou, m-ai lasat" (unde ou-ou e plansul artistului in care se zbate sufletul sau ranit cu bestialitate). Intr-o manea, aceeasi tema ar putea fi tratata dupa cum urmeaza: "femeia mea, femeia mea"... aaa... stai putin, sa ma gandesc, pentru ca actul asta creator implica totusi niste poticneli, ce, credeai ca-i asa usor? Deci "femeia mea, femeia mea"... nu, altfel... "mi-a fugit femeia/ mi-a fugit femeia" si pe urma refren "aoleu, aoleu/ la dusmanu’ meu". De pilda.

Din perspectiva actului creator, o tragedie e intotdeauna mai ofertanta, din punct de vedere stilistic. Cand suferi, ti se zbat venele-n cap, iti creste pulsul, iti vine sa te smiorcai si, in ultima instanta, te gandesti foarte serios sa-ti pui capat zilelor, pentru ca tu asa nu mai poti. Deci nu mai poti! Dac-ar fi sa fim constructivi, am putea prelungi aceasta degringolada interioara cu versuri foarte inspirate in care sa palpite suferinta: "Fie ploaie, fie ger/eu am bere-n frigider", cu refrenul "na-na-na-na-na-na-na", urmat de alte versuri inca si mai sensibile, "fa-ma mama un pornstar/ sa ma vad si io-n ziar/pe sidi, pe dividi/interzise la copii" (apud prietenul meu, Cata).

De cele mai multe ori, durerea din spatele oricarui vers ia forma falsa a, de pilda, mistoului. Adica ce vreau sa spun? Vreau sa spun ca actantul tragediei sufletesti se da mare si tare in versuri aparent exuberante: "m-am plictisit de tine", urmat, sa zicem, de "fara tine mi-e bine".

In cazul asta, eu as incerca sa fiu mai criptica. I-as spune, in versuri de reala sensibilitate, "sunt cea mai tare/ din aceasta parcare/ tu pentru mine/ esti o eroare". Recunoaste, sunt chiar buna, pe cuvantul meu! Si, pentru ca m-am aprins, sa-ti dau un bonus: "te parasesc, baiete/ si ti-am zambit din mers/ ma duc cu alte fete/ in discoteca/ de pe lista esti sters". Ha! In economia acestor sensibile versuri, "in discoteca" se va interpreta altfel, pentru a eluda lipsa de inspiratie in gasirea unei rime cat de cat, acolo.

Dac-ar fi sa scriu versurile unei manele, nimic nu mi s-ar parea mai simplu. A se lua creionul, a se lua hartia, a se nota: "mi-ai fugit cu portofelu’/ cu Nelu fotomodelu’/ mi-ai luat cardu’ berede/ ai luat teapa, bre". A luat teapa, deoarece cardul era gol, evident.