x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Anuşavan Salamanian, premiat la Gopo pentru întreaga activitate

Anuşavan Salamanian, premiat la Gopo pentru întreaga activitate

14 Feb 2011   •   13:59
Anuşavan Salamanian, premiat la Gopo pentru întreaga activitate
Sursa foto: Adi Marineci/
151787-.jpgCea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor Gopo aduce un omagiu unuia dintre cei mai renumiţi şi mai prolifici ingineri de sunet români, Anuşavan Salamanian, care va fi recompensat cu Premiul pentru întreaga activitate în cadrul ceremoniei desfăşurate pe 28 martie 2011.

Născut pe data de 12 martie 1932 la Bazargic (astăzi Dobric, pe teritoriul Bulgariei), Anuşavan Salamanian a absolvit Institutul de Ingineri Cinematografici din Sankt Petersburg. Este unul dintre cei mai apreciaţi ingineri de sunet din cinematografia autohtonă, cu o carieră-record în România, întinsă pe parcursul a aproape 50 de ani, perioadă în care a realizat sunetul sau coloana sonoră pentru un număr impresionant de filme de lung şi scurt metraj, dar şi seriale TV. După debutul cu Secretul cifrului (r. Lucian Bratu, 1959), Anuşavan Salamanian avea să lucreze alături de Ion Popescu Gopo la unul dintre cele mai cunoscute lungmetraje semnate de acesta, de la a cărui premieră se împlineşte în acest an o jumătate de secol: S-a furat o bombă (1961). Filmografia sa continuă cu titluri precum Pădurea spânzuraţilor (1963, r. Liviu Ciulei), primul lungmetraj românesc premiat la Cannes; Columna (r. Mircea Drăgan, 1968), premiat, de asemenea, la Cannes; Veronica (1972) şi Veronica se întoarce (1973), regizate de Elisabeta Bostan; Fraţii jderi (1973-1974, r. Mircea Drăgan); Nea Mărin Miliardar (1978, r. Sergiu Nicolaescu), filmul autohton cu cel mai mare succes la box-office din toate timpurile, la care a semnat coloana sonoră alături de Andrei Pap, câştigătorul Premiului Special la Gopo 2009; Glissando (r. Mircea Daneliuc, 1982), Hotel de lux (1992, r. Dan Piţa), distins cu Leul de Argint la Festivalul de la Veneţia sau Apărarea chineză (1999, r. Tompa Gabor).

Anuşavan Salamanian se numără printre personalităţile care au influenţat şi cariera regizorilor români din generaţia "Noului Val”: a lucrat alături de Cristian Mungiu la Zapping şi Corul Pompierilor (2000), Tudor Giurgiu la Popcorn (2001) sau Sinişa Dragin – În fiecare zi, Dumnezeu ne sărută pe gură (1998).

În filmografia lui Anuşavan Salamanian se regăsesc şi scenariile a patru filme realizate în regia lui Sergiu Nicolaescu: Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte / Ipu (1971), Osânda (1976), Ultima noapte de dragoste (1979) şi Ciuleandra (1984).

Printre cele mai recente producţii la care Salamanian a lucrat în calitate de inginer de sunet se numără Legiunea străină (2008, r. Mircea Daneliuc), Supravieţuitorul (2008, r. Sergiu Nicolaescu), precum şi scurt-metrajul 9 minute (2008, r. Florin Kevorkian)

În 1970, Anuşavan Salamian a realizat, în studiourile de la Moscova, prima coloană sonoră stereofonică pe 6 canale pentru un film românesc, la Mihai Viteazul (r. Sergiu Nicolaescu), versiunea panoramică, pentru care a fost răsplătit cu Premiul UNIATEC la Festivalul de la Moscova.

Cea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor Gopo va avea loc pe 28 martie 2011 şi va fi transmisă în direct şi în exclusivitate la TV de ProCinema, iar românii de pretutindeni o vor putea urmări înregistrat, pe ProTV Internaţional. Gala va putea fi urmărită şi online, pe www.premiilegopo.ro şi www.procinema.ro, dar şi pe cea mai mare mediafaţadă din România, Cocor Media Channel.

×
Subiecte în articol: gopo premiilor gopo salamanian