A luat sfârşit şi cea de-a şaptea ediţie a Festivalului "Bistriţa-Folk": un regal de bucurie şi cântec, umbrit întristător de dispariţia lui Emilian Onciu.
Chiar din prima seară, Florin Săsărman, sufletul festivalului, a aşezat o candelă aprinsă pe scenă, explicând publicului că "această lacrimă de foc este pentru spiritul şi memoria celui care a plecat din această lume pentru a renaşte în altă lume". Au cântat (divin), în cele două seri ale festivalului, "greii" şi "părinţii" folkului: Marcela Saftiuc (care şi-au lansat, cu această ocazie, albumul "Călătorul") cu Hans Knall, Heidi Schmidt (ultimul recital în România), Nicu Alifantis şi Sorin Voinea, Vasile Şeicaru, Vali Şerban (cu Hans Knall), Florin Săsărman, Ani Gheorghe, Mircea Baniciu cu Vlady Cnejevici, Zoia Alecu, Emeric Imre, Răzvan Crivaci&friends, Maria Gheorghiu, Grupul Ecoul. Nicu Alifantis a făcut un gest de "cavalerism istoric", dedicându-i întregul recital Marcelei Saftiuc, pe care n-o mai văzuse de peste 30 de ani.
Fericiţii câştigători ai ediţiei "Bistriţa-Folk" 2008 au fost Mihai Călian (marele trofeu – 1.200 de lei), Alexandra Sidor (Premiul I – 1.000 de lei), Ioan Onişor (Premiul al II-lea – 800 de lei), Adriana-Maria Andreica (Premiul al III-lea – 600 lei). N-a lipsit nici imprevizibilul. Vali Şerban (care până acum era confundat cu Tudor Gheorghe) a fost oprit pe stradă de o doamnă care l-a întrebat: "Sunteţi cumva Tudor Arghezi?". După un moment de stupoare, cantautorul i-a răspuns cu umor: "Nu, doamnă, sunt Avram Iancu de Hunedoara". (D.A.)
Citește pe Antena3.ro