Bogăţia lui Ciulei, anii şi creaţia

Liviu Ciulei împlineşte mâine 86 de ani. Artistul, care a reformat arta teatrală românească, dusă apoi în lume şi dată drept exemplu, continuă să creeze. Deşi "graţios refuză" invitaţia de a pune în scenă alte spectacole, maestrul pune în operă "gândiri", desăvârşind, în calitate de arhitect, unele lucruri monumentale.

Vorbeşte puţin despre sine. Nu dă interviuri. Apare rar în public. La o anumită perioadă de timp iese cu o creaţie, mai degrabă de arhitectură. De curând însă, a realizat un album - "Liviu Ciulei. Cu gândiri şi cu imagini", despre care criticul Alice Georgescu spunea că este un obiect extraordinar de frumos, construit cu migala şi cu dragostea cu care Liviu Ciulei îşi construieşte spectacolele. Este un album autobiografic în care maestrul prezintă texte, fotografii şi schiţe la unele dintre memorabilele spectacole montate de el pe diverse scene ale lumii.  

ACTOR, SCENOGRAF, REGIZOR, ARHITECT
Arta sa se măsoară prin profunzime, prin durabilitate, prin ceea ce rezistă în memorie. Apreciind teatrul ca o artă efemeră, Liviu Ciulei i-a făcut carcasă pentru rezistenţă. A îmbinat arta scenică cu arhitectura - arta de a proiecta. Aşa lucrează de aproape 64 de ani. Începuse în 1945 ca actor, iar în 1946 ca scenograf. De regie a trebuit să se ocupe mai târziu, căci avea "origini nesănătoase". În 1957 l-a "scos din găleată doamna Bulandra". Şi a în­ce­put să regizeze - şi teatru, şi film. Au fost câteva filme, dar de neuitat, printre care "Valu­ri­le Dunării" şi "Pădurea spân­zu­ra­ţi­lor". Teatrul său şi-a lăsat amprenta. În 1963, când a devenit director la "Bulandra", afirma cu acest prilej: "Vrem să fa­cem un teatru contemporan, cu caracter specific, «personal», cu un profil bine de­ter­minat, cum se obişnuieşte să se spu­nă". L-a făcut. Timp de zece ani, cât l-a con­dus, devenise, aşa cum susţine Ion Ca­ramitru (adus la "Bulandra" de Ciu­lei), unul dintre cele mai bune teatre din lume. A lucrat excepţionale spectacole. Tea­trul lumii se schimbase la faţă prin re­for­marea teatrului în România. Datorită lui Ciulei.

"SILIT" SĂ PLECE
A plecat din ţară. "A fost silit să ne pă­ră­sească", spune Caramitru, remarcând fap­tul că lipsa fizică a lui Ciulei în teatrul ro­mânesc a avut două direcţii. Una a fost încrâncenarea Teatrului Bulandra de a păstra şcoala pe care "domnul Ciulei a impus-o", iar cea de-a doua - "nostalgia după el". Între timp, el crea spectacole pe alte continente - spectacole mari despre care scria presa lumii. A revenit după 1990, dar nu a vrut să mai conducă teatrul, ci doar să monteze. Astfel, în 1991, punea în scenă tot la Teatrul Bulandra "Visul unei nopţi de vară" şi "Deşteptarea pri­mă­verii". Mai târziu, în 2000, crea "Hamlet", iar în 2005 - "Şase personaje în căutarea unui autor" şi "Henric al IV-lea".

Liviu Ciulei este un om just. Tragi aceas­tă concluzie ascultând ce spune: "Cel mai mare succes al vieţii mele a fost «Moartea lui Danton», la Berlin - 63 de cortine numărate de regizorul tehnic. Dar şi cea mai mare cădere tot la Berlin am avut-o, cu «Macbett». Cu huiduieli şi pe bună dreptate". Numit "arhitect al tea­trului românesc", misteriosul personaj Liviu Ciulei rămâne pentru mulţi dintre cei care au lucrat cu el cel mai iubit regizor.

Gânduri bune de la actori
● Irina Petrescu: "A trecut atât de frumoasă vreme. S-au adunat atât de frumoase imagini. Am rămas atât de legată de armonia şi frumuseţea strategică a relaţiilor dintre artişti pe care ne-a în­vă­ţat el să le preţuim aşa cum se cuvine, ca să ne simţim azi - toţi cei atinşi de aripa farmecului său unic şi priceperii sale de a ne lăsa să savurăm această atingere - vaccinaţi (spunea Caramitru la lansarea albumului "Liviu Ciulei. Cu gândiri şi cu imagini"), imuni şi liberi de urât, mi­ci­me, invidie, concurs şi nu în ultimă in­stan­ţă de tristeţe, singurătate sau plictis. îi datorez startul, drumul şi destina­ţia vieţii mele - pe care i-o dedic azi cu prilejul aniversării sale de care ne bu­cu­răm toţi cei care au avut şansa de a respira o vreme aerul binecuvântat al Tea­tru­lui Bulandra, aflat sub puterea sa. La mulţi ani, Liviu!".

● Mariana Mihuţ: "Îi doresc din tot su­fletul sănătate şi putere de muncă. Abia aşteptăm să vedem un alt spectacol fă­cut de el. Este cea mai tânără persoană pe care am întâlnit-o în viaţa mea".

● Ion Caramitru: "Ce rămâne? Un por­tret în fum al domnului Ciulei - nu unul foarte precis. Nu poţi să pui mâna pe el la propriu. A avut întotdeauna un anumit tip de distanţă strategică faţă de oameni, faţă de actori. Acest perete moale, dar ferm, era poate cel care ţinea o disciplină anume".