x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale BUSINESS - Săptămâna Financiară, lider

BUSINESS - Săptămâna Financiară, lider

26 Sep 2008   •   00:00

Publicarea, cu mare întârziere, de către revista Capital a cifrelor de difuzare pe primul semestru al anului 2008 pe site-ul BRAT atestă o realitate anunţată încă din luna decembrie 2007: publicaţia editată de trustul elveţian Ringier a pierdut poziţia de lider pe piaţa săptămânalelor de business în favoarea revistei Săptămâna Financiară, aparţinând Intact Media Grup.

Potrivit datelor disponibile pe site-ul BRAT, Săptămâna Financiară a vândut în primele 6 luni ale acestui an 35.206 exemplare pe săptămână, faţă de numai 28.900 în cazul Capital. La capitolul vânzare la bucată (în chioşcuri), diferenţa este de peste 8.700 de exemplare în favoarea Săptămânii Financiare. De altfel, încă din mai 2007 Capital a pierdut supremaţia la acest indicator. În ce priveşte tirajul, SFin a tipărit în medie 51.372 de exemplare pe săptămână, în timp ce principalul competitor cu aproape 10.000 de exemplare mai puţin. Gabriela Vrânceanu Firea, director editorial al Săptămânii Financiare, consideră că acest succes se datorează în primul rând forţei echipelor redacţionale şi de business. “Faptul că după nici trei ani de la lansare am ajuns pe locul I este o realizare importantă. Dar la fel de greu va fi de-acum înainte, când va trebui să concurăm cu noi înşine, pentru a ne păstra această poziţie şi pentru a oferi cititorilor noştri un produs de calitate, care să răspundă aşteptărilor acestora”, a adăugat Gabriela Firea.

×
Subiecte în articol: arte