C(rampe) - Chinezii si inteleptii lor

Imi place sloganul sub care se desfasoara Jocurile Olimpice din China. Cred ca s-a gindit mult ala care s-a gindit. Cica "O lume, un vis". Lol. Deci avem o lume si aceasta lume e un vis. Sau cum. Ca eu creca asta ar vrea sa spuna poetul chinezesc. A. Chinez. Pardone-moa.

Îmi place sloganul sub care se desfăşoară Jocurile Olimpice din China. Cred că s-a gîndit mult ăla care s-a gîndit. Cică "O lume, un vis". Lol. Deci avem o lume şi această lume e un vis. Sau cum. Că eu crecă asta ar vrea să spună poetul chinezesc. Â. Chinez. Pardone-moa.

Carevasăzică, "O lume, un vis". Aşa cred că ar spune şi animalele din China dacă ar avea timp. Deci să vă spun, deşi mai mult ca sigur că ştiaţi, da’ zic şi eu aşa, ca să mă aflu-n treabă. 20.000.000 de cîini ajung în farfuriile asiaticilor pe post de rafinamente culinare, în fiecare an. Ah, da. Şi 5.000.000 de pisici. Ca să fie treaba treabă, înainte de a ajunge în meniul restaurantelor, cîinii sînt bătuţi bestialissim pînă cînd mor, unora li se rupe botul, alţii sînt bătuţi pur şi simplu, alţii sînt spînzuraţi, alţii sînt luaţi de coadă şi trîntiţi cu capul de pămînt. Cei care nu mor din prima sînt lăsaţi să agonizeze pînă li se duce tot sîngele din cap. Toate acestea sînt tehnici tradiţionale chineze şi mai funcţionează încă după ideea înţeleptului chinez, care zice că un animal schingiuit înainte de a fi mîncat e un produs sănătos şi nepreţuit de bun pentru cel care-l consumă. Lol. E deştept înţeleptul chinez. E ceva de capu’ lui. "O lume, un vis".

E cunoscută apetenţa asiaticilor pentru tot felul de animale considerate bune pentru consum. Dacă în trecut erau considerate delicatese inaccesibile, astăzi, tot micuţul asiatic îşi poate permite să-i ia mau’ gagică-sii cu o friptură de cîine şi-o supă de cal de mare, iar tinerii chinezi consideră că e trendy să mănînci animale care fac "ham". Sau "miau".

În China, de tură anul ăsta în organizarea Jocurilor Olimpice, cîinii sînt vînduţi în piaţă în condiţii cel puţin şocante: cu boturile pline de sînge, nemîncaţi, nebăuţi, rupţi în bătaie. Îmi şi imaginez cum pleacă micuţul chinez din faţa tarabei cu cîini, nemulţumit de starea însîngerată a unui animal. Că adică ăsta sigur n-are gust bun, că nu e decît jupuit de viu, celălalt n-are decît botul rupt, iar ăsta, ia uite, ăsta nici măcar n-are un picior, altul îi atîrnă, iar pielea abia-i mai ţine laolaltă organele interne. Pe urmă micuţul chinez se gîndeşte să opteze pentru o salată, dar, în ultimul moment, zăreşte o pisică agonizînd, pe care se hotărăşte s-o cumpere în sictir. O transportă acasă ca pe peşte. E cu atît mai proaspătă, cu cît mai mişcă ceva.

Cruzimea chinezilor, ca şi tradiţionala carne de cîine, e un lucru ştiut de toată lumea. În materie de schingiuit, atît oameni, cît şi animale, chinezii le-au dat clasă dintotdeauna tuturor celor care credeau c-au descoperit ei acuma noi metode de chinuit. Mă gîndesc că acum, cu jocurile-astea olimpice, această lume de vis despre care vorbeşte deşteptul ăla chinez e de-a dreptul un coşmar pentru bietele animale, care trebuie să satisfacă diverse curiozităţi şi pofte culinare ale unor turişti plecaţi cu capul. Pentru binele animalelor din fermele chinezeşti, sperăm să mai existe şi turişti vegetarieni.