C(rampe) - Prietenii mei

Moto: “Sînt prieteni aducători de nenorocire; dar este şi cîte un prieten mai apropiat decît un frate”

Moto: “Sînt prieteni aducători de nenorocire; dar este şi cîte un prieten mai apropiat decît un frate” (Pildele lui Solomon)

Eu am 64 de prieteni, dar am o prietenă care are 112. Cînd am văzut cîţi prieteni are ea, m-am simţit complexată inferior şi i-am spus că vreau şi eu să am peste o sută de prieteni. “Draga mea, dacă n-ai peste o sută de prieteni în lista ta de mess înseamnă că nu eşti prea sociabilă”, mi-a zis. La care m-am gîndit, aoleu, dar asta nu e adevărat, dacă eu nu sînt socială (şi sociabilă), nu ştiu cine ar mai putea fi. Ca să mă liniştească, mi-a zis, totuşi, că, dacă vreau, îmi dă ea lista ei de prieteni ca s-o adaug la a mea. Atunci o să am şi eu peste o sută de prieteni şi o să mă simt mai bine, mai în siguranţă. Ia să vedem. Şaizeci şi patru plus o sută doişpe înseamnă... ă... doi plus patru şase, unu plus şase şapte, o sută şaptezeci şi şase de prieteni. Super. Am fost de acord şi, uite, acum, rectific, am chiar mai mulţi prieteni decît are ea.

Mai am o prietenă care are douăzeci de prieteni în lista de mess, lucru deloc confortabil pentru o tipă absolut sociabilă. Şi socială, de asemenea. Şi democrată. Am minţit-o şi nu i-am zis că eu, de fapt, am o sută şaptezeci şi şase de prieteni pe care pot să contez oricînd, dar i-am spus că pot să-i dau eu lista mea de şaizeci şi patru, ca să aibă şi ea... ă... optzeci şi patru. “Eu ştiu că un prieten e ăla care te ajută la greu şi cu care împarţi şi necazuri, şi bucurii”. Auzi la ea. I-am zis că e din alt secol şi i-am dat o nouă definiţie a prieteniei: prieten e ăla care e onlain oricînd, fată, nu ăia enervanţii care stau mereu pe invizibăl. Pe urmă am făcut-o proastă. Iar ea mi-a trimis emoticonul cu ăla trist şi resemnat, care stă ce stă şi pe urmă cască, deci de fapt e somnoros, dar pînă să caşte pare trist şi resemnat şi ea foloseşte doar prima parte a emoticonului, făcîndu-se că nu observă că de fapt semnificaţia e alta. Vezi? Ideea asta a prieteniei onlain nu e nici măcar de avangardă.

Aş putea spune că e chiar o chestiune de trecut, dar, uite, mai sînt cîte unii care se încăpăţînează să reziste, deci da, deci trendului şi să creadă că prieten e ăla care stă să-i plîngi tu pe umăr. Ce proşti. Prietenia e o chestiune care ţine de curentul electric şi de abonamentul la internet. Ţi-ai plătit lumina?

Ai prieteni. Nu ţi-ai plătit lumina? Stai pe întuneric. La fel şi cu abonamentul la net. Prieteni ai atîta vreme cît îţi plăteşti abonamentul. Nu ţi-l mai plăteşti, auguri din ceru’ gurii. Că doar n-o să suni un prieten. Chestia asta cu sunatul la telefon şi cu datul întîlnire, să moară Tzak şi Pak, e din secolul trecut. Ar trebui nici să nu mai existe telefoane. Dacă pot să-ţi scriu, de ce să-ţi mai vorbesc? Şi, în plus, e şi mai ieftin. Şi, în plus, dacă spui o prostie, poţi să ştergi şi pe urmă să spui ceva mai deştept şi prietenul tău nici măcar să nu-şi dea seama. D-aia zic.

Prietenia electronică e mult mai tare decît aia cu...ă... oameni.

Sau cum să zic.